Un editorial Breaking News

Abdicarea Regelui Carol al II-lea e anunțată de Universul prin mai multe ediții speciale datate 6 septembrie 1940.
Cea de a treia rămîne în Istoria presei românești prin caracteru-i neobișnuit:
Practic întreaga pagină întîi e dedicată pamfletului A abdicat semnat de Stelian Popescu, directorul Universului, trust hăituit pe vremea Dictaturii regale. Textul e antologic prin valoarea sa literară. Iată-l:

„A ABDICAT!

A abdicat acela care a fost Carol II. Acela de care generaţiile viitoare îşi vor aduce aminte ca de cea mai mare pacoste căzută vreodată pe capul României. S-a sfârşit azi, 6 Sept. 1940, o parte din calvarul pe care de zece ani îl îndură neamul acesta cu resemnare şi cu bărbăţie demnă de o cauză mai bună, în speranţa că măcar o cât de mică licărire de cuminţenie se va ivi în capul degeneratului care ajunsese pe tronul patriei graţie naivităţii acelora pentru care guvernarea ţării era o glumă şi înţelepciunea trasă din faptele şi antecedentele lui Carol Caraiman – o copilărie.

Când, acum mai bine de zece ani, am păstrat măsura şi cuminţenia necesară în mijlocul febrei dezlănţuite de venirea neaşteptată a uzurpatorului tronului fiului său, UNIVERSUL a fost ars în unele pieţi publice de acei care se prăpădeau de entuziasmul şi bucuria ce le-o pricinuise sosirea francmasonului şi amantului desfrânatei Jidoavce adusă să fie tovarăşa şi inspiratoarea degeneratului. Zece ani împliniţi ne-am otrăvit viaţa şi ne-am mulat condeiul în fiere, căutând şi potrivind cuvintele cu care să se poată înţelege măcar în parte prăpastia spre care se îndrepta o guvernare inspirată şi dirijată de un epileptic alcoolic şi amoral.
Zece ani am văzut cu scrâşniri de dinţi cum s-au perindat la cârma statului numai lichelele cele mai patentate, făcând cor şi uitându-se cu admiraţie în gura sadicului, ale căror ordine se executau ca porunci sfinţite.
Zece ani, ţara întreaga a fost jefuită ca în codru sub pretext de înarmare, iar, când inamicul s-a ivit la hotare, a declarat fără ruşine – după ce împuiase lumea întreagă prin articole de reclamă forţată că a înconjurat ţara cu brâie de foc şi oţel – că nu suntem pregătiţi şi a consimţit la ciuntirea ţării, dezonorându-se.

În ultimii ani, tinerimea ţării a fost asasinată mişeleşte în ochii înmărmuriţi ai unui popor blând, împiedicat cu silnicie să reacţioneze pe căi legale după acţiunea de demoralizare şi intimidare exercitată fără răgaz şi fără teamă nici de Dumnezeu, nici de oameni, făcându-se de râsul tuturor popoarelor pământului. Ţara şi tineretul ei, muşcându-şi pumnii, aştepta însă ceasul mântuirii. Ceasul a sosit.
Ţara a rămas fără prieteni şi fără înţelegerea drepturilor ei, în mijlocul unei Europe încleştate într-o încăierare unică în istoria lumii, iar apelurilor ce s-au făcut ca să-şi deschidă ochii şi să vadă primejdia, Carol Caraiman nu le-a dat nici o atenţie.

*

Azi, când o parte din calvarul pe care am fost destinaţi să-l ispăşim a fost urcat şi cancerul care rodea toată vlaga acestui neam a fost stârpit, fac apel la toţi cititorii acestui mare ziar, la toată suflarea acestui neam, care de 25 de ani urmăreşte activitatea noastră şi care au văzut zi de zi REALIZAREA tuturor prevederilor noastre, chiar a celor mai sinistre, să intre în linişte şi să dea tot concursul dezinteresat generalului Ion Antonescu, omul providenţial, pe care încă de acum două săptămâni l-am anunţat că va apărea, ca să mai poată salva o parte şi din ţară, şi din onoarea şi din sufletul ei.

Tineri şi bătrâni, să-i întindem cu dragoste şi încredere mâinile, să-i jertfim munca noastră de fiecare clipă şi, încrezători în destinele tânărului nostru Rege Mihai, să ne facem datoria!
Români, ascultaţi-ne cel puţin azi, căci de am fi fost ascultaţi de atâta vreme, de când fără răgaz am scris, cerându-vă să reacţionaţi, nu am fi ajuns aici!
Vă dă acest sfat izvorât din adâncul sufletului său un om torturat în existenţa sa timp de zece ani, un om pentru care dragostea de Ţară şi sacrificiul pentru mărirea ei nu l-au împiedicat să înfrunte în acest timp toate urile şi toate furiile dezlănţuite contra lui.

STELIAN POPESCU”

Tare, nu-i așa?
Se mai publică azi astfel de texte?!