Un eveniment în viața mea de cititor: Nicolae Noica – noul director al Bibliotecii Academiei

Într-una din zile, ajungînd dimineață mai tîrziu decît de obicei la BAR, custodele, un tip cultivat, care se interesează de fiecare dată seara, cînd plec, La ce post tv vă vedem în seara asta, mă oprește din drumul spe locul meu, pentru a-mi spune:
V-a căutat domnul director!

Aerul aparte cu care-mi comunică asta mă face să mă întreb dacă nu cumva domnul director e Eduard Hellvig, directorul SRI.
Îl cred în stare pe Eduard Hellvig să mă caute pe la Bibliotecă, nu numai pentru că a rămas firesc și după ce-a ajuns șef, dar și pentru că ori de cîte ori ne-am văzut am discutat despre cărți.
Numai că nu cred că ar fi făcut asta fără a mă suna mai înainte, să vadă dacă sînt la bibliotecă.

La întrebarea mea din priviri, custodele îmi răspunde că m-a căutat directorul Bibliotecii.
– L-au numit pe Nicolae Noica?
– Da.

Nicolae Noica e fostul ministru CDR al Lucrărilor Publice.
După ce și-a încheiat mandatul s-a afirmat în chip spectaculos în Istoria construcțiilor din România.
Are nu mai puțin de 17 cărți publicate despre acest domeniu. Titlurile spun totul despre succesele obținute de Nicolae Noica în ipostaza de cercetător prin arhive, prin biblioteci, al felului în care au fost gîndite și apoi realizate construcțiile monumentale din trecutul românesc:

Tradiții românești în construcțiile de lucrări publice, Editura All Educational, București, 1997;

  • Reforma și lucrările publice în România ultimilor ani 1997-2000, Editura Universalia, București, 2000;
  • Între istorie și actualitate. Politici de locuire în România, Editura Mașina de scris, București, 2003;
  • Banca Națională a României și personalități din istoria construcțiilor, Editura Mașina de scris, București, 2006;
  • Lucrări publice din vremea lui Carol I. Acte de fundare și medalii comemorative, Editura Cadmos, București, 2008;
  • Palatul Patriarhiei. Personalități și semnificații din istoria construcțiilor sale, Editura Cadmos, București, 2008;
  • Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României, Editura Cadmos, București, 2009;
  • Școala Națională de Poduri și Șosele: 125 de ani, Editura Vremea, București, 2010;
  • Catedrala Mântuirii Neamului: istoria unui ideal, Editura Basilica, București, 2011;
  • Ministerul Lucrărilor Publice: 150 de ani, Editura Vremea, București, 2012;
  • Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale și personalități din vremea construcțiilor, Editura Vremea, București, 2014;
  • Domeniul Coroanei, instituția model a lui Carol I după 30 de ani, (colaborare cu Petrescu Ștefan), București, 2014;
  • Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand, Editura Vremea, București, 2015;
  • Palatul Universității din București și personalități din lumea constructorilor, Editura Vremea, București, 2015;
  • Ateneul Român și constructorii săi, Editura Vremea, București, 2016;

Preocupare de maxim interes azi, cînd ne plîngem pe toate drumurile de absența marilor construcții, dar și ieri, pentru că Istoria lumii înseamnă și construcții mărețe nu doar războaie cîștigate sau pierdute.

Era fatal ca Nicolae Noica să-și consacre viața acestei Istorii. Construcțiile, mai ales cele publice, sînt rodul unei întregi desfășurări de forțe, de la ivirea ideii de o anume construcție, pînă la amplasare și măreție. Desfășurarea de forțe are de regulă o Istorie palpitantă. Fiind vorba de lucrări hrănite de la Bugetul statului, dar și vînate de afaceriști, controversele sînt inevitabile. Apoi, aprobarea, alocarea de fonduri, construcția propriu zisă, sînt în România lui lasă-mă să te las momente de o enormă complicație. Trecutul unei țări se vede imediat în măreția construcțiilor, mai ales a celor publice. Anglo-saxonii, veniți din pădurile Germaniei, refuză să stea în vila romană de piatră. Nota de esență a întunecatului ev care e timpul dintre 400 și 790 în Anglia e dată de părăginirea construcțiilor romane și înflorirea înjghebărilor din lemn.

Cu ceva timp în urmă, întîlnindu-mă la BAR, Nicolae Noica m-a tras deoparte, dar nu pentru a se făli cu un document unicat descoperit de el prin arhive, ci pentru a-mi spune că va fi numit director al BAR.

BAR e pentru mine o doua casă.
I-am spus atunci lui Nicolae Noica și de fiecare dată cînd mă căuta pentru a mă ține la curent cu ultimele noutăți despre mersul numirii, i-am repetat-o, că BAR e o realitate tipică lumii românești de bugetari prin excelență. Funcția de director al BAR a fost totdeauna o funcție de consolare. Unui academician cu puține pile pentru a ajunge ștab la Academie dar cu suficiente pentru a i se da și lui ceva i se făcea cadou sinecura de la BAR. Nici un director al acestei biblioteci din perioada frecventată de mine n-a venit la șefie cu gîndul minim de a face ceva. Toți au văzut în funcția asta un exil aurit față de cei aleși să conducă Academia. Și dacă funcția asta li s-a părut sub valoarea lor au tratat-o ca pe o sinecură. De aici lenta decădere a Bibliotecii atît în privința relației cu cititorii, cît și în privința posturii sale de instituție culturală. BAR nu e însă doar un depozit. E cel mai bogat depozit de tipărituri din România. Aici se găsesc unicate în materie de publicații. Instituția ar putea fi transformată într-un centru de cercetare și tipărire, în genul celui de la Mânăstirea Putna.

Lucram de zor la locul meu, numărul 89, pe care-l ocup zi de zi de patru decenii, cînd deodată, ridicînd privirile îl văd pe Nicolae Noica venind spre mine.
Să leșin, nu alta!
De 40 de ani, de cînd îmi duc veacul la Biblioteca asta, nici un director n-a catadicsit să stea de vorbă cu mine. Nu pentru că aș fi eu cine știe ce safir la inelul de pe mîna Presei noastre, ci pentru că vin aici de amar de vreme și mă pot considera doctor docent în lectura la BAR.
Ca să nu mai spun că am făcut multe pentru Biblioteca asta. Printre altele, router-ul care asigură cititorilor din sala unu accesul WIFI a fost cumpărat de mine.
După membrii familiei, persoanele cele mai apropiate mie pe lumea asta sînt în ordine:
Anticarii, librarii și lucrătorii de la Biblioteca Academiei.

La venirea sa la masa mea de lucru, Nicolae Noica îmi vorbește (în șoaptă, firește, sîntem doar într-o sală de lectură!) despre ideea sa de a organiza expoziții consacrate presei românești de-a lungul timpului. Incitat de idee, îi spun că BAR trebuie să iasă în față ca tezaur național și nu loc de stat în fund pentru a citi pe hîrtie și nu on line. S-ar putea face expoziții cu momente din istoria presei, ca de exemplu, una despre Breaking news-urile care au fost în interbelic edițiile speciale ale marilor ziare. Ar fi o seducătoare panoramă a evenimentelor de răscruce din trecutul nostru: Nici un mare cotidian n-a scăpat ocazia unei ediții speciale despre un Breaking news. S-ar putea organiza expoziții (eventual chiar în holul BAR, să caște gura la vitrine atît cititorii, cît și invitații cititorilor) cu caricaturi din presa interbelică, gen cultivat cu osîrdie prin plasarea pe pagina întîi a unui Haz de necaz cotidian. S-ar putea face multe alte lucruri, chiar și în privința cititorilor (ar trebui să se treacă total la cotele pe digital, de pe cartoane, ca pînă acum, mai ușor de găsit, pentru că ajunge să bați titlul sau autorul ca să-ți vină cota și să nu mai fie nevoie să cauți prin sertare de-ți vine rău. Pentru asta trebuie un director care-și ia în serios funcția, care o consideră dacă nu o onoare, atunci o misiune de onoare. Ar fi o revoluție nu doar în prezentul BAR, dar și în prezentul lumii bugetare, unde puțini sînt atenți să facă din postul primit în administrația publică altceva decît o oaie de muls (nu zic vacă, pentru că asta ar însemna bani mai mulți decît în cazul oii).

Acest editorial a apărut în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiuTv: Constantin Șolga | Al treilea adevăr. Episodul 2
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Există un interes major pentru transformarea PSD într-un partid de buzunar