Un fanariot [1] la Casa Albă

În urmă cu cîteva zile, pe 25 Martie, în Grecia, a fost sărbătorită ziua Națională descrisă de mulți jurnaliști, reporteri și… discurșioniști ca fiind Ziua Independenței. Greșit! Data de 25 Martie 1821 marchează începutul revoluției poporului grec (care s-a transformat în război de independență), împotriva cuceritorilor otomani, care îl împilau de mai bine de patru secole. Independența a fost cîștigată în 1830, după multe vărsări de sînge, după martirizarea multor eroi, după manevre politice ale marilor puteri ale vremii – spre a nu scăpa cîrma din mînă -, condiționate, chiar impuse, de vitejia și stoicismul ”zdrențăroșilor” supuși ai Înaltei Porți.

Protocolul prin care era recunoscută independența noului stat Elen (o independență ca un titlu generic care urma să acopere mai multe forme de dependență, în alte registre de civilizație…), a fost semnat la Londra, pe 3 Februarie, 1830. Aceasta a fost prima recunoaștere oficială, internațională a Eladei ca stat suveran și independent, cu toate drepturile – politice, administrative, comerciale -, care derivau din noua stare de fapt. [2]

Reglementarea finală a problemei elene a venit, însă, în 1832, cînd a fost semnată Convenția de la Constantinopol, unde Imperiul Otoman recunoaște, împreună cu cele trei ”puteri garantoare” (Anglia, Franța și Rusia), atît independența Greciei, cît și noile granițe ale acesteia. [3]

Bartolomeu, egalul între egali, cel care ocupă tronul patriarhal de la Fanar,  Constantinopol, afirma în discursul ținut în 2021, la bicentenarul celei mai mari Revoluții de eliberare națională a ultimelor veacuri, ca jucînd tontoroiul pe mormintele eroilor neamului grecesc:

”la 1821, s-au ridicat niște jerpeliți și au stricat relația armonioasă dintre turci și eleni” [4]

***

Deunăzi, la Casa Albă, a avut loc celebrarea aniversării Revoluției elene, cu participarea multor membri exponențiali ai comunității grecești, în prezența președintelui Donald Trump și a lui Elpidofor, ocupantul tronului arhiepiscopal al Americii.

(Elpidofor /Ελπιδοφόρος este cel care oficia, în Iulie, 2022, la o clădire bisericească din Atena, botezul ”copiilor” unui cuplu de homesexuali americani, bogați, din lumea modei, întru protestul estompat al ortodocșilor avizați, poate dar și ecumenisticiți fără doar și poate. [5]

Elpidofor este cel care este pentru delimitarea dintre stat și biserică.

Elpidofor este cel care, în deplină concordanță cu hotărîrile pseudo-sinodului ”ortodox”, din Creta, 2016 – unde a fost adoptată o nouă dogmă, ecumenistă, paneretică – și-a adunat proeminenții prieteni de alte confesiuni, într-o clădire bisericească din insula Poros, slujindu-l pe necuratul. [6] Și cîte, și mai cîte.

Elpidofor/Ελπιδοφόρος înseamnă ”purtător/aducător de speranță”. Pentru cine oare? Piei, satană!)

Dar, ia să vedem ce a spus lumii [7], în dulce grai ”de curte”, ecumenist-gnostic- sincretic, ”părintele duhovnicesc” al Americii:

”Domnule Președinte, în primul rînd permiteți-mi să vă felicit din partea comunității elino-americane, pentru realegerea în funcția de Președinte al națiunii noastre. Noi toți ne așteptăm la un viitor luminos pentru toți americanii.

De asemenea, vreau să vă mulțumesc pentru crearea ”Biroului pentru Credință” de la Casa Albă, ca premiză a unei colaborări extraordinare dintre administrația dumneavoastră și liderii tuturor confesiunilor de credință.

Astăzi, d-le Președinte, faceți o deosebită onoare cetățenilor elino-americani prin sărbătorirea, aici, la Casa Albă, a Zilei Independenței Greciei. Ca întotdeauna, ne simțim, cu toții, neînsemnați vis-a-vis de prestigiul acestei ceremonii și, în numele tuturor, vă mulțumesc pentru continuarea acestei minunate tradiții prin care sînt recunoscute adîncile rădăcini ale democrației.

Suntem aici pentru a celebra; pentru a celebra prima democrație din lume, Grecia; dar sîntem, de asemenea, aici, pentru a celebra și pe cea mai mare democrație din lume, Statele Unite ale Americii. Îi aclamăm și îi memorăm pe  eroii nemuritori ai anului 1821, care, la fel ca cei din 1776, au dat totul pentru a câștiga libertatea pentru țara lor”.

Vă mulțumim în mod special pentru devotamentul dvs. Față de întregul creștinism dar, în special, pentru creștinismul din Orientul Mijlociu, cel care ține creștinismul în viață și înfloritor, chiar în arealul său de origine.

Ca fii și fiice ale mamei biserici a Constantinopolului – cel mai longeviv servitor din istoria sa fiind-i preasfinția sa Patriarhul Bartolomeu -, vă mulțumim pentru suportul neostoit acordat misiunii duhovnicești a Patriarhatului Ecumenic din Istanbul.

Domnule Președinte, dvs. conduceți lumea(n.trad. – se întoarce către Trump și se înclină); sînteți conducătorul lumii.

Sînteți conducătorul și campionul libertății și al păcii între toate poapoarele/între toți oamenii.

Vă sîntem toți recunăscători pentru sprijinul pe care-l acordați Greciei și pentru sprijinul pe care-l acordați pentru a se face dreptate în cazul Ciprului.

Prin felul dvs. de a conduce, întruchipați valorile credinței noastre creștine și a dragostei pentru Evanghelie. Îmi amintești de marele împărat roman Constantin, care a fondat și  construit minunatul oraș Constantinopol – orașul meu natal, cunoscut astăzi sub numele de Istanbul. Este o marea onoare pentru mine să vă prezint această Sfântă Cruce, chiar simbolul care l-a condus pe împăratul Constantin la biruință. După cum i-a descoperit Hristos într-o viziune, „Εν τούτο νίκα”/ „Biruie întru Aceasta”, d-le Președinte. Această cruce este un simbol etern al păcii și un trofeu invincibil, un semn al puterii și călăuzirii divine. Cu această cruce, mă rog eu, să aduceți pace în lume și să faceți America invincibilă.”

 

A urmat discursul lui Donald Trump, de ”Ziua Independenței” Greciei (sic!), din care voi puncta cîteva afirmații, ca niște săgeți cu vîrfurile înmuiate-n otravă:

”… Este așa frumoasă [crucea]. Vă mulțumesc foarte mult. Nici n-am știut că se va întîmpla asta. Dar accept [darul]. Vă mulțumesc cum nu se poate mai mult.”

”Poate cel mai mare dar pe care l-am moștenit de la această țară uimitoare (Grecia) este incredibila noastră comunitate elino-americană,  care numără astăzi mai mult de 3 milioane de oameni. Am muncit foarte mult pentru a vă revendica voturile, dar nu am fost nevoie [de ele] pentru că am câștigat cu o marjă largă. Noi îi iubim pe ei și ei ne iubesc pe noi.” Am citit undeva o lonzincă, spusă la o cafenea chiar într-o zi de sărbătoare națională, de un gură-cască, expresie a eternei înțelepciuni laice: ”casa cu un steag mare, abordat pe dinafară, are o bibliotecă cu puține cărți, pe dinăuntru”. Și-o las așa.

 

Note:

[1] Faceți conecțiunile! «Chiar înaintea de izbucnirea războiului de independență al Greciei, fanarioții deveniseră elita grecilor. După cum apreciază Paparregopoulus, acestă evoluție a fost una naturală, datorită experienței și educației înalte a fanarioților.^[11] În paralel, Svoronos afirmă că ei au subordonat identitatea națională clasei lor sociale, de vreme ce principala lor strădanie era aceea de a asigura coexistența pașnică a cuceritorilor și cuceriților, coexistență pașnică care ar fi garantat mai departe prosperitatea economică proprie. Svoronos crede că, prin acest fapt, fanarioții nu au îmbogățit identitatea națională greacă și au pierdut treptat puterea în confruntare cu grupurile dispuse să lupte cu orice preț cu Imperiul Otoman, (la început klephtii și mai apoi armatoloii).^[12]

Noul principe, care obținuse funcția sa în schimbul unui plocon consistent (un obicei care era mai vechi), pleca în noua țară în care fusese numit – și a cărei limbă nu o cunoștea de cele mai multe ori – cu o numeroasă suită. Odată ce noul principe era numit, el era escortat la Iași ori București de o suită formată din familia sa, favoriți și creditori (de la care împrumutase bani pentru ploconul oferit la învestire). Domnul și cei din suită urmăreau să-și recupereze cât mai repede cu putință investițiile făcute cu prilejul numirii și în plus să strângă suficienți bani cât să trăiască îndestulat după încheierea scurtului mandat domnesc.»

https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_fanariot%C4%83

[2] https://el.wikipedia.org/wiki/%CE%A0%CF%81%CF%89%CF%84%CF%8C%CE%BA%CE%BF%CE%BB%CE%BB%CE%BF_%CF%84%CE%BF%CF%85_%CE%9B%CE%BF%CE%BD%CE%B4%CE%AF%CE%BD%CE%BF%CF%85_(1830)

[3] https://maxmag.gr/politismos/istoria/ola-ta-nea-synora-tis-elladas-apo-to-1821/

[4]  «το 1821, κάτι ξεβράκωτοι ξεσηκώθηκαν και χάλασαν την αρμονική σχέση Τούρκων και Ελλήνων» https://www.e-galatsi.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=3798:patriarxeio-konstantinoupoleos-epanastasi-1821&catid=93&Itemid=624

[5]  https://www.kathimerini.gr/society/561959734/i-vaptisi-poy-dichazei-tin-ekklisia/

[6]  https://tasthyras.wordpress.com/2023/07/26/%CE%AE%CE%BB%CE%B8%CE%B5-%CF%80%CE%AC%CE%BB%CE%B9-%CE%BF-%CE%B1%CE%BC%CE%B5%CF%81%CE%B9%CE%BA%CE%AE%CF%82-%CE%B5%CE%BB%CF%80%CE%B9%CE%B4%CE%BF%CF%86%CF%8C%CF%81%CE%BF%CF%82-%CE%BA%CE%B1%CE%B9-%CE%BC/

[7] https://www.orthodoxianewsagency.gr/patriarxeia/oikomeniko_patriarxio/%CE%B1%CF%81%CF%87%CE%B9%CE%B5%CF%80%CE%B9%CF%83%CE%BA%CE%BF%CF%80%CE%AE-%CE%B1%CE%BC%CE%B5%CF%81%CE%B9%CE%BA%CE%AE%CF%82/amerikis-elpidoforos-kai-tramp-stin-eorti-gia-to-1821-ston-leyko-oiko/