Mi am adus aminte.
Până la urmă, s a aflat cine a organizat alegerile prezidențiale românești în R Moldova?
Că e o nebuloasă dacă au fost organizate de statul român sau de statul moldovean.
Iată o idee de studiu.
Cum a ajuns Ceaușescu la putere, în cercurile de conducere și mai ales președinte.
După 89 nu s a preocupat nimeni de asta, care până la urmă este parte a istoriei noastre.
Cred că s ar găsi destule informații și în arhivele sovietice, însă ce să faci cu proștii care încurcă relațiile internaționale cu propaganda.
@Alia
Corect. In mare, din discutiile pe care le-am purtat de-a lungul vremii cu cei din generatia dinaintea mea, dupa moartea lui Dej, urma la putere Chivu Stoica in ierarhia PCR. Dar se pare ca s-a format o cabala la varful partidului care l-a preferat pe Ceausescu pe considerentul ca va fi mai usor de manevrat de baietii din spate. Ce n-au luat in calcul e ca omul era pe langa posesorul unei inteligente native si absolvent al Academiei Militare Frunze, pe care n-o putea termina orice prost. Probabil si greutatile din exprimarea sa orala i-au indus in eroare. Cert e ca Ceausescu i-a dominat copios pe toti si astfel a ajuns sa conduca Romania cu mana de fier. Alt lucru demn de studiat ar fi cele doua mari epoci din perioada domniei sale, prima a deschiderii spre occident si a doua a decaderii sale, impusa de marile corporatii si banci internationale dupa ce Ceausescu a inteles pe deplin cu ce se mananca occidentul si a vrut sa creeze un fel de proto-BRICS impreuna cu lideri din Africa si Asia.
@CIB
Excelenta…in afara de Iraq Libia Siria Afganistan ati uitat Yugoslavia…in 1989 Yugoslavia era Liderul Tarilor Nealiniate si in Yugoslavia se traia foarte bine…stiu de la Parintii si Bunicii mei care au fost acolo in anii ’60-’70 la rude…tot „marile corporatii si banci internationale” au distrus si tara asta…era in „Top3” prioritati dupa caderea comunismului in 1989 desi acolo numai comunism nu era…
Weekend Placut Excelenta!!!
vali
🙂
@CV-I
Asa e. Cat timp a trait Tito care era croat si care fusese in bune relatii cu britanicii, Yugoslavia a fost lasata in pace. Dupa, la instigarea nemtilor care ii aveau pe sarbi la inima ca sarea in ochi, occidentul i-a folosit pe croati pentru initierea razboiului civil si demantelarea Yugoslaviei. De fapt, nemtii nici azi nu s-au impacat cu ideea existentei statului ortodox sarb si n-au uitat ce au patit in WW2 din cauza partizanilor sarbi. Sustinerea austriaca pentru sloveni si sustinerea germana pentru sarbi explica de ce, printre altele Croatia a fost primita (ca si Slovenia) pe repede inainte in zona euro si in Schengen. Bosnia si Herzegovina au fost repartizate Turciei si emiratelor din Golf. Cam asa se scrie istoria. N-are nici o gara cu democratia si drepturile omului. Serbia va fi si in continuare tinta vestului cum va fi in curand si Ungaria, care deocamdata a beneficiat de fosta sa apartenenta la imperiul austro-ungar in razboiul contra Komisiei Europene si a soimilor razboiului de la NATO.
Ca o consecinta a razboiului din Yugoslavia si ca o coincidenta absolut intamplatoare, unii s-au retras la umbra si studiaza Levantul pe bani grei. Ca sa fie bine sa nu fie rau. Pai ce, e de colea?
@CIB
Da Excelența…nici eu nu l uit pe Milica Constantinescu cu parteneriatul lui strategic cu licuricii făcut de Iliescu cu 5-6 ani înainte…
Weekend Plăcut Excelența!!!
vali
🙂
Prin anii 90, dacă mai țineți minte, bbc ul, radioul adică, transmitea și în limba română.
Fază tare, ce au povestit ăia.
Cică Tito făcea parte dintr o sectă care practica celibatul și ai cărei membri, în semn de angajament față de ideea de celibatat, își tăiau ultima falangă de la inelarul stâng.
Așa a făcut și Tito și după aia a plecat să lupte în războiul din Spania.
Numai că de acolo s a întors cu inelarul întreg.
Așa că cine știe cine era și al cui agent.
Bineînțeles, dacă minte bbc ul mint și io. Pe vremea anilor 90 aveau reputația de post serios.
As pune pariu ca era omul Londrei. Prin intermediul sau Londra tinea sub obroc atat cat putea tarile nealiniate si facea opozitie mascata sovieticilor. Si mai ales ii tinea si pe sarbi din scurt sa nu se apropie prea mult de muskali. Ce-i drept Tito a fost un politician abil care a stiut cum sa navigheze prin apele involburate ale razboiului rece si yugoslavii au dus-o bine pe vremea sa. Trebuia sa fii un tip tare ca sa-i tii in aceeasi casa pe sarbi si pe croati, stiind foarte bine cat de mult se iubeau unii cu altii.
Apropo de Ceausescu. Omul era un strateg si a ridicat Romania din Evul Mediu al regilor, maniilor si bratienilor si a dus-o in epoca moderna. Greseala sa e ca nu a lasat puterea la inceputul anilor 80. Dar e clar ca n-a putut s-o faca pentru ca intuia ce sacali are pe langa el si n-a vrut ca Romania sa fie praduita. Asta l-a costat viata. Iar Romania e fost praduita pana la os. Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita. QED!
Aceeasi reteta s-a aplicat peste ani Libiei si mai nou Siriei. Singurul amanunt e ca doar Assad a scapat cu viata. In schimb Libia si Siria au fost rezolvate cu mult dimacrasi, ca si Romania si s-a ales praful.
@CIB
Excelenta…pana si Silviu Brucan(n. Saul Bruckner) spunea ca in 1945 speranta de viata in Romania era sub 50 ani,chiar 45 ani iar analfabetismul atingea 80% sau chiar mai mult…astea sunt „Facts”…Ceausescu va ramane in Istorie…multi din astia de acum NU…
Toata Stima Excelenta!!!
vali
🙂
@CV-I
Hai sa-ti bag un scenariu. Sa presupunem ca pe rusi ii apuca apoplexia si se retrag din Ucraina si chiar si din Crimeea. Crezi ca NATO nu va merge la razboi contra lor? Muahaha, indiferent de „negocieri” sau orice alte actiuni ale rusilor, elitele occidentale nu mai au cum sa se scoata la vopsea dupa aventurile Green Deal, Plandemia si alte nazbatii inventate de psihopatii de la WEF. Si le ramane doar varianta cu razboiul ca sa nu plateasca in fata propriilor popoare. Cei care spera ca „negocierile” de pace, vezi doamne la initiativa lui Trump (care a uitat ca e parte in conflict si razboiul din 404 e al lui acum, oricat ar arunca pisica pe Biden), se autoamagesc la modul cel mai induiosator cu putinta.
@CIB
Excelenta…la asta reflectam si eu…pardon…ma gandeam ca prostu’…vedeti steagul Nato si Ue…nu reprezinta o tara…nu reprezinta un teritoriu…sunt „doua flamuri” in expansiune…tine de mentalitatea lor imperiala si coloniala…era clar din 2008 ca se vor duce peste rusi…asta e motivul pentru care rusii s-au aliat cu chinezii…cat despre „elite”…acestea sunt doar papusi…”adevaratele elite”…”cei din cupola”…”Oculta”…sunt Marea Finanta Mondiala…de la ei i s-a tras si lui Ceausescu…Saddam…Gaddafi…aia sunt…
Weekend Placut Excelenta!!!
vali
🙂
PS.Ii duc dorul lui Online…
@CV-I
Vesnica scuza a impotentilor in fata haosului pe care singuri l-au creat, dusmanul extern. When all else fails, they take you to war. Reteta e veche, fraierii sunt noi. O sa (ne) radem maxim cand vom lumina precum licuricii!🎇
Lumea are nevoie de un reset prin purificare. Si aceasta se face prin foc. Lucrurile sunt deja pornite si nimeni si nimic pe lume nu va putea face nimic impotriva. Si pentru ca din varii motive NATO nu poate face nimic in plan conventional impotriva rusilor, americanii vor da cu nukes. Iar rusii vor raspunde. Europa va fi un glass parking lot. Intre timp pe cocioc se dezbat aceleasi tzatzisme ieftine despre cine va ajunge la cascaval si cine va ciordi mai cu spor, romanii fiind deja bine samponati pe creier si habar neavand ce li se pregateste. 🤯
@CIB
Excelenta…asta mi-a spus si Tortonariul Tudor Stanica cand lucram cu el…avea cateva vorbe de „duh”…
1.Poanta e veche doar fraierii sunt noi…
2.O limba’n pasarica e un act sexual…o limba’n c*ur e un act politic…
3.La tehnica si la fete nu exista nu se poate…
4.Nu si-a facut laba de dimineata,d-aia e nervos…
5.Strainii vin in Romania ca e mai ieftin de fu*tut aici…
Etc…samd…

Bruxelu si alti baieti cucuieti. Adica tot aia care le-au organizat si p-alea din RO.
🙂 corect.
Doar că legal cred că alegerile organizate de alt stat sunt fix nule.
@Alia
In viata tot ce e bun ori e ilegal, ori imoral, ori e interzis de doctor. Deci…nu se pune! 😆

erata: …sustinerea germana pentru croati…
Ca o consecinta a razboiului din Yugoslavia si ca o coincidenta absolut intamplatoare, unii s-au retras la umbra si studiaza Levantul pe bani grei. Ca sa fie bine sa nu fie rau. Pai ce, e de colea?
@CIB
Da Excelența…nici eu nu l uit pe Milica Constantinescu cu parteneriatul lui strategic cu licuricii făcut de Iliescu cu 5-6 ani înainte…
Weekend Plăcut Excelența!!!
vali
🙂
Prin anii 90, dacă mai țineți minte, bbc ul, radioul adică, transmitea și în limba română.
Fază tare, ce au povestit ăia.
Cică Tito făcea parte dintr o sectă care practica celibatul și ai cărei membri, în semn de angajament față de ideea de celibatat, își tăiau ultima falangă de la inelarul stâng.
Așa a făcut și Tito și după aia a plecat să lupte în războiul din Spania.
Numai că de acolo s a întors cu inelarul întreg.
Așa că cine știe cine era și al cui agent.
Bineînțeles, dacă minte bbc ul mint și io. Pe vremea anilor 90 aveau reputația de post serios.
As pune pariu ca era omul Londrei. Prin intermediul sau Londra tinea sub obroc atat cat putea tarile nealiniate si facea opozitie mascata sovieticilor. Si mai ales ii tinea si pe sarbi din scurt sa nu se apropie prea mult de muskali. Ce-i drept Tito a fost un politician abil care a stiut cum sa navigheze prin apele involburate ale razboiului rece si yugoslavii au dus-o bine pe vremea sa. Trebuia sa fii un tip tare ca sa-i tii in aceeasi casa pe sarbi si pe croati, stiind foarte bine cat de mult se iubeau unii cu altii.
Era hoțoman Tito.
A scăpat el și de gheara lu stalin.
Faza arată ce perfizi au putut să fie briții.
Perfidul Albion e marca inregistrata. Cu asta vor ramane pe vecie.
Apropo de Ceausescu. Omul era un strateg si a ridicat Romania din Evul Mediu al regilor, maniilor si bratienilor si a dus-o in epoca moderna. Greseala sa e ca nu a lasat puterea la inceputul anilor 80. Dar e clar ca n-a putut s-o faca pentru ca intuia ce sacali are pe langa el si n-a vrut ca Romania sa fie praduita. Asta l-a costat viata. Iar Romania e fost praduita pana la os. Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita. QED!
Aceeasi reteta s-a aplicat peste ani Libiei si mai nou Siriei. Singurul amanunt e ca doar Assad a scapat cu viata. In schimb Libia si Siria au fost rezolvate cu mult dimacrasi, ca si Romania si s-a ales praful.
@CIB
Excelenta…pana si Silviu Brucan(n. Saul Bruckner) spunea ca in 1945 speranta de viata in Romania era sub 50 ani,chiar 45 ani iar analfabetismul atingea 80% sau chiar mai mult…astea sunt „Facts”…Ceausescu va ramane in Istorie…multi din astia de acum NU…
Toata Stima Excelenta!!!
vali
🙂
@CV-I
Hai sa-ti bag un scenariu. Sa presupunem ca pe rusi ii apuca apoplexia si se retrag din Ucraina si chiar si din Crimeea. Crezi ca NATO nu va merge la razboi contra lor? Muahaha, indiferent de „negocieri” sau orice alte actiuni ale rusilor, elitele occidentale nu mai au cum sa se scoata la vopsea dupa aventurile Green Deal, Plandemia si alte nazbatii inventate de psihopatii de la WEF. Si le ramane doar varianta cu razboiul ca sa nu plateasca in fata propriilor popoare. Cei care spera ca „negocierile” de pace, vezi doamne la initiativa lui Trump (care a uitat ca e parte in conflict si razboiul din 404 e al lui acum, oricat ar arunca pisica pe Biden), se autoamagesc la modul cel mai induiosator cu putinta.
Occidentul a intrat in faza „Ai sapca, de ce ai sapca? N-ai sapca, de ce n-ai sapca?”
@CIB
Excelenta…la asta reflectam si eu…pardon…ma gandeam ca prostu’…vedeti steagul Nato si Ue…nu reprezinta o tara…nu reprezinta un teritoriu…sunt „doua flamuri” in expansiune…tine de mentalitatea lor imperiala si coloniala…era clar din 2008 ca se vor duce peste rusi…asta e motivul pentru care rusii s-au aliat cu chinezii…cat despre „elite”…acestea sunt doar papusi…”adevaratele elite”…”cei din cupola”…”Oculta”…sunt Marea Finanta Mondiala…de la ei i s-a tras si lui Ceausescu…Saddam…Gaddafi…aia sunt…
Weekend Placut Excelenta!!!
vali
🙂
PS.Ii duc dorul lui Online…
@CV-I
👍!
Salut Valentin. Daca tot „ii duci dorul”, poti sa pui un comentariu sau mai multe si pe site-ul lui. Cred ca s-ar bucura.
https://www.activenews.ro/stiri/Tarile-NATO-activeaza-protocolul-Ordinea-3-5-5-Se-trece-in-pozitia-pregatit-pentru-razboi-197736
@CV-I
Vesnica scuza a impotentilor in fata haosului pe care singuri l-au creat, dusmanul extern. When all else fails, they take you to war. Reteta e veche, fraierii sunt noi. O sa (ne) radem maxim cand vom lumina precum licuricii!🎇
💣
Lumea are nevoie de un reset prin purificare. Si aceasta se face prin foc. Lucrurile sunt deja pornite si nimeni si nimic pe lume nu va putea face nimic impotriva. Si pentru ca din varii motive NATO nu poate face nimic in plan conventional impotriva rusilor, americanii vor da cu nukes. Iar rusii vor raspunde. Europa va fi un glass parking lot. Intre timp pe cocioc se dezbat aceleasi tzatzisme ieftine despre cine va ajunge la cascaval si cine va ciordi mai cu spor, romanii fiind deja bine samponati pe creier si habar neavand ce li se pregateste. 🤯
@CIB
Excelenta…asta mi-a spus si Tortonariul Tudor Stanica cand lucram cu el…avea cateva vorbe de „duh”…
1.Poanta e veche doar fraierii sunt noi…
2.O limba’n pasarica e un act sexual…o limba’n c*ur e un act politic…
3.La tehnica si la fete nu exista nu se poate…
4.Nu si-a facut laba de dimineata,d-aia e nervos…
5.Strainii vin in Romania ca e mai ieftin de fu*tut aici…
Etc…samd…
Toata Stima Excelenta!!!
vali
🙂
@CV-I
Tortionar tortionar, da nu era de loc prost. Aia cu actul politic e de tinut minte. E tare de tot.😁
https://www.youtube.com/live/fqFThobu8TE?si=BS39A99ql5jqRzTx…..very scary comrades!