Un gropar al Democrației românești: Armand Călinescu

Anunț. Un email primit de la dactilografă mă avertizează că n-am trimis PDF-ul a trei pagini din Universul, aprilie 1944, deși în adresa trimisă ei am trecut articole din paginile respective. E vorba de 14, 15, 25 aprilie 1944. Căutînd paginile, evident, avînd însemnate articolele respective, dau la rubrica de publicitate a Universului din 15 aprilie 1944, peste acest anunț:

„Ofer 200.000 lei aceluia care mă va anunța că din eroare mi-a luat un geamantan de piele maron – sau l-ar fi găsit – într-un vagon de clasa I-a din trenul București-Pitești, dispărut în ziua de 4 Aprilie a. c. în timpul bombardamentului trenului în gara Chitila, conținutul 3 registre comerciale, dif. facturi și corespondență comercială. Îi voi face borderou pe renta de Stat aflată în el circa un milion și îi voi dărui lengeria și hainele aflate în el sau valoarea lor. Gorovei Mina refugiat din Bacău la Pitești, str. Lascăr Catargiu 10.” (Din pagina de publicitate a ziarului Universul, sîmbătă, 15 aprilie 1944)

Pe 4 aprilie 1944 avusese loc crîncenul bombardament al americanilor atît de așteptați de cuconițele din București convinse că uniforma americană te făcea mai viril decît ițarii unui cioban. Zona Gării de Nord a fost pisată cu sălbăticie. Domnul Gorovei se afla într-un tren supus bombelor. Sigur a plecat în fugă din compartiment și n-a mai avut timp să-și ia geamantanul cu materiale atît de prețioase. Adresarea lui prin publicitate (plătită, evident) ridică următoarele întrebări:

1. De ce de abia pe 15 aprilie, la unsprezece zile de la pierderea geamantanului? A sperat că o să i-l aducă autoritățile sau cel care l-a găsit?
2. Cine a luat geamantanul? Un lucrător de la căile ferate, un coleg de compartiment, un hoț specializat în bombardamentele anglo- americane?
3. A recuperat geamantanul?

*

Groparul. Cercetătorii cad de acord că începutul sfîrșitului a fost pentru Carol al II-lea asasinarea de către legionari, la 20 septembrie 1939, a premierului Armand Călinescu. Maiestatea Sa pierdea pe unul dintre cei mai buni prim-miniștri pe care-i avusese vreodată România. Devenit premier la 7 martie 1939, prin decesul primului-ministru în exercițiu, patriarhul Miron Cristea, Armand Călinescu s-a dovedit un excelent administrator. E suficient în acest sens să parcurgi „Însemnările politice” ale lui Armand Călinescu, jurnalul în care politicianul și-a notat zi de zi, pînă-n 19 septembrie 1939, cînd mai avea doar o noapte de trăit, cele făcute sau gîndite pentru a ne creiona o imagine a meticulozității legendarului premier, a energiei uriașe cheltuite de acesta pentru a rezolva problemele dificile ale țării, pentru a menține stabilitatea internă.

În același timp – lucru mai puțin sesizat de istorici – regele Carol al II-lea pierdea și pe cel mai bun executant al politicii sale dictatoriale. Nu numai ca prim-ministru, dar și ca ministru de Interne (între 1937 și 1939), Armand Călinescu fusese unul dintre cei mai credincioși oameni ai lui Carol al II-lea. Atît de credincios încît transpusese în practică, fără să clipească, în calitatea sa de ministru de Interne, toate legile prin care Carol al II-lea a abolit democrația și a instituit dictatura. Printre aceste legi se număra și cea din 30 martie 1938 privind dizolvarea partidelor politice.

Da, Armand Călinescu a fost un excepțional ministru de Interne și un excepțional prim-ministru! Numai că aceste calități nu ne pot face să uităm un lucru.
Decretul-lege din 30 martie 1938 interzicea și activitatea Partidului Național Țărănesc. Altfel spus, a partidului din care făcuse parte, cu brio, pînă în 1937, și Armand Călinescu. Excelentul ministru de Interne n-a avut nici o ezitare în a promova legi care loveau mortal pe foștii săi tovarăși de partid, în frunte cu Iuliu Maniu, ca să nu mai amintim de toți politicienii care, credincioși democrației, refuzaseră să se lase cumpărați de către Carol al II-lea. Sub acest semn, personalitatea lui Armand Călinescu trebuie judecată prin raportare la cele două ipostaze ale sale:
Cea de prim-ministru și cea de țărănist.

În istoria țării, Armand Călinescu va rămîne ca un excelent premier. În istoria PNȚ va rămîne, indiscutabil, ca un trădător. Aceasta deoarece, acceptînd să-l slujească pe Carol al II-lea cu un zel extraordinar, Armand Călinescu și-a asumat rolul de gropar al PNȚ și al partidelor democratice din România interbelică.