Un manual al luptei de gherilă

Cel care știe cine a fost Ernesto Che Guevara și cum a murit el în Bolivia se năpus­tește literalmente asupra Journal de Bolivie (7. nov. 1966-7 oct. 1967), introduction de Fidel Castro, publicat de Francois Maspero în 1968 la Les Cahiers Libres, varianta franceză a cărții El Diario del Che en Bolivia, apărută în Cuba în 1968 cu o prefață de Fidel Castro. Se așteaptă la notații plesnind de tensiune polițistă, la descrierea unor vitejii de Rambo. Dezamăgirea e totală. Ernesto Che Guevara și-a însemnat aproape zilnic toate întîmplările, de la aterizarea în jungla boliviană, pînă la moartea tragică din toamna lui 1967. Jurnalul său pare mai degrabă cel al unui explorator decît al unui legendar erou de gherilă. Întregi pagini dedicate felului în care a fost străbătută o pădure de liane. Pasaje limitate la minuțioasa descriere despre cum a făcut el rost de ceva mîncare. Din relată­rile vremii, știm că grupul său a dus lupte vio­lente, a organizat ambuscade, a ucis și a avut oameni uciși. Aceste momente dramatice, deja intrate în istorie, sînt tratate în treacăt, puse în umbră de notațiile despre aventurile tipice unei călătorii. La demitizarea jurnalului contribuie și cruzimea cu care Che Guevara consemnează micimile grupului. Istoria ni i-a lăsat în memorie pe tovarășii săi de luptă ca pe niște eroi. În realitatea consemnată de Jurnal, acești neîn­fricați ai luptei împotriva imperialismului au slăbiciuni de elevi plecați într-o excursie didac­tică. La 1 martie 1967 Guevara notează:
„Seara, am fost informat că Polo nu s-a putut stăpîni și a băut cutia de lapte. Ca și Eusebio, de altfel, care a mîncat și cutia de sardine.”
Asemenea unui profesor, Guevara decide să-i pedepsească:
„Ca sancțiune, ei nu vor mai avea aceste lucruri la meniu.”

Camarazii lui Guevara își riscă viața pe altarul revoluției. Stau la pîndă prin desișuri pentru a sfîrteca soldații trimiși în urmărirea lor. Își croiesc drum, trăgînd și aruncînd gre­nade, către cucerirea puterii pe calea revoltei armate. Totuși, Che Guevara îi adună din cînd în cînd și îi urechează pentru boroboațele lor copilărești, lată ce scrie el în jurnal la data de 14 mai 1967:
„Înainte de a pleca (dintr-un loc de popas n.n.), am reunit pe toți oamenii și le-am făcut observații despre problemele cu care ne confrun­tăm; esențialmente, cele privind hrana; l-am criticat pe Benigno, pentru că a mîncat o cutie de con­serve și n-a vrut s-o recunoască.”

Sînt întîmplătoare astfel de momente stu­pefiante dacă ne gîndim că ei înfulecau pe ascuns conservele și țineau pagina întîi a marilor cotidiane ca fioroși luptători? Firește că nu. Ernesto Che Guevara nu e numai lider. El e și un profesor de gherilă. Conducerea opera­țiunilor e însoțită de o aprigă muncă de edu­care a grupului pentru a deveni o unitate exem­plară de luptă. De aceea, Guevara acordă o atenție deosebită ipostazei sale de îndrumător. Cîțiva membri ai grupului s-au întors dintr-o misiune. Guevara le face o critică severă. Ur­mată de sancțiuni:
„…Anicito și Luis au fost găsiți dormind în pos­tul de gardă. Au fost pedepsiți ca timp de șapte zile să fie retrogradați ca ajutor de bucătar și să nu mănînce porc, nici fript, nici prăjit…”.

Lecțiile vizează nu numai stăpînirea de sine. Multe mișcări în teren sînt supuse de lider unor mustrări minuțioase, menite a trage din ele învățăminte pentru viitor:
„Seara, am explicat erorile operației:

1. campament prost situat;
2. proastă utilizare a timpului, ceea ce a permis să se tragă asupra noastră;
3. încredere excesivă, care a făcut ca Ricardo să fie rănit, așa cum a fost rănit și Râul cînd i-a sărit în ajutor;
4. lipsă de decizie pentru a recupera tot mate­rialul.”

Pedagogia lui Che Guevara se extinde și asupra băștinașilor. Cum pune mîna pe ei, revoluționarul le arde o lecție de învățămînt politico-ideologic:
„Seara, Inti a organizat o reuniune într-o sală de clasă (primul și al doilea an de studiu), unde a explicat unui grup de țărani, uluiți și tăcuți, țelurile revoluției noastre. Institutorul a fost singurul care a intervenit pentru a întreba dacă noi ne batem și în sate. E un amestec de țăran viclean instruit, cu o naivitate de copil. A pus o mulțime de întrebări privind socialismul.” Guevara împinge pedagogia pînă la absurdul de-a explica soldaților (trimiși să-l omoare) luați prizonieri, înainte de a-l pune în libertate „idealurile mișcării noastre”.

E, în aceste condiții, jurnalul lipsit de orice interes? Firește că nu. Judecat la rece, el rămîne un manual. Un curs excepțional de gherilă. Nu întîmplător însuși Che Guevara învață din mers. La sfîrşitul fiecărei luni, el întreprinde o sinteză pe puncte a ce-a fost bun și ce-a fost rău în acțiunile de pînă atunci. Din nefericire, căzut în mîna americanilor, acest manual s-a întors împotriva viitorilor luptători de gherilă. Pentru că nu atît camarazii de luptă ai lui Che Guevara, cît mai ales adversarii săi, americanii, au știut să învețe din lecțiile lui Che Guevara.