Un milion de kilometri de minte

Populația ar face bine să nu mai iasă din casă. Numai așa poate supraviețui potopului de porci zburători cu miliarde în coadă, miilor de kilometri de autostradă care o să pice din ceruri, declarațiilor președintelui țării și comunicatelor strategice care bagă lumea în răcori. Președintele susține că sistemul de impunere a restricțiilor a fost stabilit de „experți recunoscuți de la noi”, pe baza unor criterii obiective. Domnia sa mai crede că „nu există niciun sistem perfect în pandemie, însă, până în momentul de față, se vede că aceste criterii au reflectat destul de acurat realitatea din teren”. Frumos! Dar pe coana realitate a cercetat-o cineva?

Dacă în iunie se prelucrau în jur de 60.000 de teste pe săptămână, la sfârșitul lui iulie numărul era deja mai mult decât dublu: constant peste 130.000 săptămânal. Cu chiu și vai, la sfârșitul lui octombrie am reușit să ne apropiem de 200.000 (tot săptămânal). Saltul numărului de „infectați” e însă mult mai spectaculos: 2.000, 8.000, 30.000! Din două una: ori avem mult mai mulți virusați, ori testele sunt pozitivate strategic, fie prin modul de prelucrare, fie din condei. Presupunând că rezultatele testelor sunt corecte, înseamnă că avem mult mai mulți virusați, și anume de vreo 15 ori mai mulți decât la începutul verii.

În 11 iulie strategii comunicării au scăpat o cifră foarte interesantă: „838.953 de teste, 493.858 de persoane testate.” În aceeași zi însă numărul de persoane „infectate” din România era 32.079. Prin urmare, „infectații” făcuseră… câte 12 teste de căciulă!? De ce? Îi împingea realitatea? Dacă ne gândim că la aceeași dată erau declarați 21.414 „vindecați”, rezultă că, de fapt, vreo 10.000 de persoane au repetat testul de… 30 de ori? Matematic imposibil, chiar dacă presupunem că retestările s-au făcut o dată la două zile. Un astfel de model ne-ar impune să considerăm că aceste persoane au fost internate cu peste două luni în urmă, când erau în jur de 15.000 de cazuri, iar peste jumătate dintre erau considerate rezolvate. Dar asta ne-ar obliga s-o luăm de la capăt: înseamnă că la începutul lui mai au fost arestați în spital 7.500 de persoane care (presupunând că) au fost testate din două în două zile și au rămas în spital 60 de zile. Ar însemna 225.000 de teste, nu 300.000. Deci iar trebuie să refacem modelul. Ș.a.m.d. Cât ar fi ea de acurată, realitatea n-are cum să dea seama de asemenea scamatorii matematice. Dar să nu ne grăbim. Realitatea pare să fie mai proastă vara decât toamna.

Cine s-a uitat pe raportările strategice mai atent a observat că la începutul săptămânii numărul de teste prelucrate – și implicit cel de noi infecții – se micșorează. Explicația oficială e că „în weekend laboratoarele au activitate redusă”. Totuși, deși numărul de teste s-a triplat, testările raportate în zilele de luni au rămas cam în aceeași zonă. Bun. Să zicem că asta se întâmplă fiindcă, într-adevăr, e vorba de o activitate redusă a laboratoarelor. Dar atunci și numărul de teste pozitive ar trebui să varieze proporțional. Minune! Rata de pozitivitate a testelor s-a triplat (15% la finele lui octombrie, față de 5% la începutul lui iulie), raportările de luni sunt cam vecine (8.570 de teste luni, 20 iulie, 8709 teste luni, 26 octombrie), dar… rata cazurilor pozitive e cu totul alta: dacă la începutul lui iulie rata testelor pozitive de luni era puțin peste media săptămânală (puțin peste 6%, față de aproximativ 5% media săptămânală), de la sfârșitul lui iulie începe să facă salturi teribile: peste 10% (în raport cu o medie de aproximativ 6% în timpul săptămânii), apoi peste 12% (în raport cu 7%), iar de la finele lui septembrie peste 20% (în raport cu o medie care variază de la o săptămână la alta între 12 și 15%). În 26 octombrie realitatea s-a răstit la matematică mai ceva ca președintele la prostime: 32% rată de pozitivitate a testelor raportate, pe lângă media de 14,53% din săptămâna respectivă. Mai simplu spus: proporția testelor pozitive raportate în zilele de luni este mai mult decât dublă față media săptămânală. Iar dacă ne uităm și la zilele de duminică (ceva mai modeste decât cele de luni), avem și mai multe motive să credem că nu modalitatea de prelucrare a testelor reprezintă cheia (cel mai probabil sunt prelucrate la fel), ci… condeiele strategice! Asta dacă nu cumva virusul devine brusc mult mai agresiv la sfârșit de săptămână!

Să ne uităm puțin și la numărul de internați. E raportat începând cu 22 iulie. Ultima săptămână a lui iulie are o medie 6.507 de persoane „bolnave” (majoritatea „asimptomatici”, desigur). Ultima săptămână din august: 7.282. Din septembrie: 7.370. Din octombrie? Puțin peste 10.000. (Abia de Halloween realitatea s-a scremut puțin și a sărit pragul de 11.000 de „bolnavi”.) Dar asta înseamnă că peste vară numărul de cazuri pozitive a crescut de 15 ori, iar numărul de „bolnavi” n-a reușit nici să se dubleze. Bineînțeles, există o explicație: multă vreme au fost internate toate cazurile pozitive. Sau cel puțin așa ni s-a spus. În acest caz, cam ce-ar putea spune Hipocrate despre experții lui urmași care azi decid că omul trebuie tratat altfel decât acum o lună, bazăndu-se pe… știri? Dar cei ținuți în spital împotriva voinței lor? Și cine plătește zilele de arest decise de „experți recunoscuți de la noi”?

Dar realitatea prezidențial-strategică poate și mai mult. Cu adevărat uluitoare e tumba pe care o face când vine vorba de vindecări. Tot din 22 iulie se mai raportează un număr magic: testele pozitive reconfirmate. Prin asta ar trebui să înțelegem că e vorba de retestări: dacă testul iese pozitiv, persoana nu s-a „vindecat”. Ultima săptămână din iulie a venit cu 3.556 de ghinioane pentru „bolnavii” retestați (nu știm câte persoane au fost, realitatea poate să le dea unora mai multe ghinioane pe săptămână). Dar în săptămâna anterioară au fost 6.592 de teste pozitive. După o lună, 3.820 la 8.136. Apoi: 3.493 la 9.404. Și dintr-odată, în octombrie: 5.858 la 28.516! Magie! Deși avem de 15 ori mai mulți „infectați”, plouă cu vindecări: azi e de șapte ori mai ușor să te vindeci decât în urmă cu trei, patru luni. Cu alte cuvinte, deși tot mai mulți concetățeni merg cu virusul la raze, proporția celor care îl fac pierdut relativ rapid e mult mai mare decât până acum! Și asta indiferent de perioada anterioară la care ne raportăm: cinci zile, zece, două săptămâni – nu contează.

Așadar… dragi experții noștri recunoscuți, când umblați la cifre pentru a pregăti obuzele de îngrozit prostimea, n-ar strica să și gândiți puțin, pentru că altfel realitatea acurată nu are cum să vă dea ascultare, și nu se modelează cu bastoanele, oricât ați încerca. Ce realitate ar putea da seama de următoarele aberații?

1. La fiecare început de săptămână ponderea testelor pozitive (din totalul celor prelucrate) se dublează. Presupunând că e posibil ca această creștere să fie cauzată de frig (17% la final de octombrie față de 5% în iulie), deci mai degrabă de creșterea numărului de răceli și gripe (care înmulțesc rezultate fals-pozitive) decât de o mai largă circulație a virusului, așa cum sugerează experții noștri românești, e absolut imposibil ca proporția să se dubleze în zilele de luni. Ar însemna că virusul e atât de inteligent încât știe să se uite în calendar. Sau începe să se coțăie în weekend, când e lăsat de capul lui în laborator?
2. Indiferent cum am repartiza în timp cohortele de retestați, numărul „bolnavilor” confirmați astfel (care nu e egal nu numărul de retestări, ci e mai mic, pentru că nu toată lumea are test negativ din prima) e minuscul față de numărul „infectaților” raportați de strategi. Dacă în iulie cotele respective erau plauzibile (erau „reconfirmate” între o treime și jumătate dintre cazuri), în octombrie sunt ridicole. Cineva a uitat să meșterească cifrele? Sau pur și simplu nu și-a dat seama că au relevanță? Pentru că cifrele experților spun că în octombrie virusul dispare de șapte ori mai repede.

Indiferent care ar fi modalitatea de raportare a rezultatelor testelor, de aberațiile de mai sus nu poate da seama nicio realitate. Nici măcar aia din mintea experților și politicienilor deciși să călărească un popor de dezarmați cognitiv, incapabili să facă socoteli de ciclul primar. Presupunând că cineva poate încropi o explicație pentru astfel de anomalii, nu ar face decât să ofere un argument în plus pentru stabilirea unui fapt pe care îl știe toată lumea, dar nu-l ia nimeni în seamă: orice enunț legat de virus care conține formula „în ultimele 24 de ore” este fals.

Este evident că cel puțin o parte a celor cu test pozitiv azi ar fi avut test pozitiv și săptămâna trecută. Poate chiar și luna trecută. Așadar, experții habar n-au câți „infectați” sunt într-un oraș sau într-un județ. Atunci care e motivul pentru care se urmărește pragul „critic” de trei la mie? Presupunând că știu câți locuitori are un oraș și câți „bolnavi” sunt la un moment dat, ce sens are să urmărim cu sufletul la gură niște cifre care nu au legătură cu starea de sănătate a populației nici cât norii de cer? Presupunând că nu e un artefact, în nouă cazuri din zece „bolnavul” e bine-mersi. Dacă n-ar fi făcut testul, nici n-ar fi știut că e „infectat”. Prin urmare, un test pozitiv nu are nicio relevanță din punct de vedere medical. Cea mai bună dovadă pentru asta o oferă chiar autoritățile, prin eliminarea obligativității internării. Deci pragul cu pricina e un construct al pornografiei științificoide care nu reflectă realitatea, ci o violează.

În toamna lui 1989, populația se băga sub plapumă de frig. Trei decenii mai târziu, face același lucru, de data asta de frică. Și cu dragoste față de agresorul care o păzește de pericolele vieții. Cu circ TV și „social” la discreție. Sub un potop de kilometri de autostradă imaginari și miliarde europene înrudite cu pisica de Cheshire. De sărăcia și violențele care bat la ușă scapă cine poate.

Se speculează că neuronii din creierul uman sunt conectați de aproape un milion de kilometri de fire magice, cărora nu le-am descoperit încă toate funcțiile. Ar trebui să ne rugăm ca, măcar după alegerile din decembrie, guvernanții să demonstreze că au atâția kilometri, fie și însumat.