Un moment de răscruce: Să dai sau nu dai boyului bacșiș?

Cam la toate hotelurile din străinătate, procedurile standard sînt aceleaşi, cum se întîmplă, de exemplu, la lansarea unui robot în direcţia planetei Marte. De această dată, robotul nu e o maşinărie schiţînd un omuleţ abstract, asemenea picturilor care profeţesc toaleta publică din împrejurimi, ci un om concret, un om în carne şi oase. Omul eşti tu, abia descins din taxi şi năucit de efortul intelectual depus pentru a stabili dacă şoferul te-a tras sau nu pe sfoară.

Ca în multe alte cazuri din viaţă, nu vei afla niciodată adevărul.
Ar presupune să te întorci la aeroport, să iei acelaşi taxi, să angajezi pe drum aceeaşi conversaţie searbădă.

La toate recepţiile de hoel din viaţa mea, de călător, prima imagine întîlnită după deschiderea uşii a fost aceasta:
O tipă cu năsucul cufundat în hîrtii.

La ce lucrează respectiva – nu vei şti niciodată. Încercînd să dezleg enigma, am ajuns la concluzia că, de fapt, tipa nu lucrează la nimic. Stă pur şi simplu cu năsucul în hîrtii, pentru că aşa cer manualele dedicate vieţii şi activităţii recepţionerilor. Sau, poate, mai ştii? poate respectivele vor să-şi scoată în evidenţă avangarda frumuseţii lor răpitoare: năsucul! Că e aşa o dovedeşte reacţia tipei în clipa cînd dai să deschizi gura. Din hîrtii se ridică, împreună cu năsucul, o pereche de ochi vioi, prolog la un dialog agreabil. De unde ştie respectiva că-n faţa ei stă un client gata să zică Hello! cum l-a cicălit să zică „Învăţaţi engleza fără profesor“, Capitolul La Hotel?

Cum de unde știe?
Se preface doar că lucrează. Şi asta pentru ca tu, client, să te simţi binevenit din prima clipă. De aici încolo, treburile merg mai simplu decît te-ai fi aşteptat. Ciugulind tasta calculatorului cu degeţelele-i cosmetizate, juna te identifică, îţi pune să completezi un formular asupra căruia tu te apleci cu seriozitate maximă, ca şi cum ar fi probă la examenul de Bacalaureat, ţi-l primeşte fără să se uite pe el, deşi puteai să scrii pe el cu caractere de tipar, NASOALO! şi-ţi dă un plic care ascunde cheia tip cartelă. Cînd degetele tale au atins plicul, pe buzele domnişoarei înfloreşte un zîmbet. E un zîmbet automat, declanşat de un dispozitiv implantat în burtică la simpla atingere a hîrtiei de mîna ta.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2

Un comentariu pentru articolul „Un moment de răscruce: Să dai sau nu dai boyului bacșiș?”