Un moment din Divorțul Ion Iliescu – Petre Roman

Am fost printre primii comentatori postdecembriști care au sesizat și semnalat în scris existența unei rupturi la nivel înalt între Petre Roman și Ion Iliescu. Scriam în Expres Magazin, pe 16 ianuarie 1991:

„Evenimentele din ultimele zile au făcut publică o ruptură ale cărei semne se întrezăreau mai demult. Conflictul dintre guvern şi Parlament, ivit în urma Comunicatului din 12 ianuarie 1991, e de fapt conflictul dintre aripa liberală a Frontului Salvării Naţionale, reprezentată de guvernul premierului Petre Roman, şi aripa conservatoare, reprezentată de domnii Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian şi Ion Iliescu. ”

Peste puțin timp, în comentariul Bombănelile domnului Alexandru Bârlădeanu din Expres Magazin, 3 aprilie 1991, reaminteam următoarele:

„Sînt printre jurnaliştii care au sesizat în numeroase rînduri existenţa unei tensiuni în sînul partidului de guvernămînt, între ceea ce numeam aripa conservatoare şi aripa liberală. Am avertizat printre primii asupra iminenţei unei răbufniri la suprafaţă conflictului. Pentru că, trebuie precizat, această confruntare, care datează de mai mult timp, s-a dus pînă acum doar în culisele Puterii actuale. Puţine dintre semnele ei au ajuns la cunoştinţa opiniei publice.”

Memoriile lui Doru Viorel Ursu (Țara ultimului soldat, Agora, 2021) confirmă ruptura sesizată de mine și dezmințită ostentativ de Petre Roman și Ion Iliescu, prin declarații publice de prietenie veșnică. Fostul ministru de Interne descrie cu lux de amănunte un moment petrecut la Cotroceni pe 13 ianuarie 1991, cu o zi înainte de plecarea lui Ion Iliescu în China:

„Atunci a explodat bomba. O bombă cu efecte decisive în relaţia premier-preşedinte, mai bine spus, în relaţia de putere a grupărilor din jurul celor doi, grupări care, pînă atunci, nu îşi manifestaseră făţiş disensiunile.

Petre Roman era preocupat de ritmul extrem de lent al Reformei. Restructurarea economiei, privatizarea, liberalizarea preţurilor, convertibilitatea monedei naţionale, retrocedarea imobilelor, transformările în agricultură, legile necesare acestora, băteau pasul pe loc. Iar nemulţumirile populaţiei, amplificate de zvoneri şi răspîndaci se spărgeau în capul Guvernului.

– Ioane, aşa nu putem continua! Practic, guvernul este legat de mîini şi de picioare.
Preşedintele s-a întunecat. Problema ridicată de premier acum, la sfîrşitul întîlnirii, îl indispunea în mod vădit.

Victor Bârlădeanu şi Dan Marţian se foiau în fotolii. În timp ce Petre Roman vorbea, am auzit bastonul preşedintelui Senatului lovind nervos parchetul. Obrajii lui Dan Marţian căpătaseră nuanţe purpurii, în cotrast cu părul alb şi scurt care-i înconjura chelia.

Virgil Măgureanu privea impasibil pereţii.
– Petre, e cazul să ne mai gîndim, să nu forţăm nota. Nu ştiu dacă populaţia e pregătită suficient, rosti Preşedintele, în atmosfera îngheţată.
– Este inadmisibil să nu ne bucurăm de sprijinul politic al majorităţii. Avem nevoie de legi pentru Reformă, iar ele întîrzie sau sunt golite de conţinut, făcute harcea-parcea în Parlament. Vreau să ştiu, să mi se spună clar: Guvernul mai are susţinere parlamentară sau nu?

Primul a atacat Bârlădeanu:
– Eu cred că reforma ta este prematură. Dovedeşte diletantism. Şi te rog să nu discuţi de activitatea Parlamentului. Nu e treaba ta!

Am remarcat imediat modul în care i se adresa lui Roman. Vîrsta nu justifica astfel de familiarisme.
– Iar eu vă spun, domnule Bârlădeanu, că vă opuneţi Reformei. O blocaţi. O sabotaţi pur şi simplu! Trăiţi în trecut.
– Vrei să distrugi economia! Vrei să construieşti capitalism în România, asta vrei!
– Dacă economia de piaţă înseamnă capitalism, da, domnule Bârlădeanu, asta vreau.

Preşedintele s-a închis şi mai mult în el. Asista tăcut la dispută. A fost momentul în care a intervenit Dan Marţian:
– Crezi că nu ştiu că dumneata te-ai opus alegerii mele? Ai vrut să-l împingi în faţă pe Adrian Severin.
– Eu?… Vă înşelaţi, a replicat Roman. Dar în condiţiile date, cred că era mult mai bine.

Era clar, discuţia degenerase. Tonul era ridicat, feţele celor doi preşedinţi de Cameră se congestionaseră. Profesorul, ca de obicei, continua să măsoare pereţii.
Victor Atanasie Stănculescu s-a ridicat în picioare:
– Domnule Preşedinte, vă rog să ne permiteţi mie şi ministrului de interne să ne retragem.

Ion Iliescu s-a hotărît, în sfîrşit, să ia poziţie:
– E cazul să încetaţi! O să văd ce e de făcut după ce revin în ţară.

Am părăsit încăperea. Roman a coborît scările în fugă. Abia a apucat să-mi arunce o privire şi să-mi facă un semn grăbit cu mîna:
– Dorule, ne vedem la Guvern.
În biroul preşedintelui au rămas doar Vasile Ionel şi Virgil Măgureanu.”