Un moment din Istoria presei: Ion Cristoiu intervievat de Marius Tucă. Cel mai bun lucru pentru mine ar fi să se închidă presa

Practic, dacă ar fi să vă alegeți o epocă în care să trăiți, ați alege aceeași perioadă?

Aceeași perioadă, pentru că ai posibilitatea să compari. De exemplu, înainte de 1989, nu-mi făceam prea mari iluzii privind capitalismul, pentru că știam, cunoșteam capitalismul de la scriitori interbelici. Și, pornind de la premisa că sunt sceptic, nu-mi făceam iluzii că o să fie Raiul pe Pământ, dar nici nu-mi imaginam că o să fie un capitalism cum e cel românesc, adică în sensul de capitalism comunist, în care, ca să rezolvi ceva, ai nevoie tot de pile. Nu! în comunism îmi era mult mai ușor. Dădeam un telefon, spuneam: „Alo, sunt Ion Cristoiu“, și rezolvam mult mai ușor. Acum, îmi este mult mai greu.

Da, dar acum e o diferență mare între ce erați și ce sunteți, înainte dădeați un telefon și spuneați: „Sunt Ion Cristoiu, de la Scînteia Tineretului sau de la suplimentul literar al Scînteii Tineretului“, iar acum spuneți doar atât: „Sunt Ion Cristoiu!“

Păi, acum e democrație și economie de piață. Acum n-are importanță. Și încă ceva, spre deosebire de mulți colegi de generație, eu nu cred în puterea presei; și sunt sincer când o spun.

Nu credeți în puterea presei, dar ați trăit din puterea presei!

Adică nu cred în puterea presei de a rezolva ceva… Are putere când i se dă putere.

Când vor cei de la Putere?

Da, corect, când vor cei de la Putere. Uitați-vă, poți să duci campanii, cum duce și Jurnalul Național, și tot nu se rezolvă nimic. E de-ajuns să i se dea un dosar unui ziar de către un politician care vrea ca problema respectivă să se rezolve și a doua zi, adversarul lui e dat afară, după ce apare articolul.

Cât de lung și de dureros e drumul de la Ion Cristoiu de la Scînteia Tineretului la simplul Ion Cristoiu?

E un drum pe care, sigur, camionul în care m-am urcat a fost ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Pentru că deja în 1987, când am fost trimis în „exil” la revista Teatrul, fusesem trimis de la redactor-șef adjunct, la Scînteia Tineretului, la o revistă lunară, în primul rând, nu-mi imaginam că o să cadă comunismul. Am avut însă o mare inspirație că mi-am adunat – am scris mai multă proză satirică și am adunat totul într-o carte, bătută la mașină – și-am zis atunci: „Am scris o carte!”… Și am pus-o în raft. Sigur că, după 1989, am reușit s-o public.

Câți ani aveați în ’89?

M-am născut în ’48. Aveam..

41 de ani!

Ce tânăr eram!… Eram puțin trist, așa, înainte să împlinesc 60 de ani, dar m-a liniștit puțin fostul prim-ministru Adrian Năstase, care m-a sunat de dimineață, că PSD-iștii sunt buni la d’astea, și mi-a zis: „Domnule Cristoiu, și eu sunt neliniștit că voi împlini 60 de ani, dar când mă gândesc că Ion Iliescu avea, în decembrie 1989, 60 de ani și a mai condus țara și a făcut politică încă 20 de ani, sunt optimist”… Uneori, mă gândesc și eu că dacă Iliescu, la 60 de ani, s-ar fi considerat „terminat”… De fapt, destinul lui mare a început la 60 de ani. Poate că și pe noi ne așteaptă un asemenea dar. Vreau să spun un lucru foarte important, pe care mulți nu-1 înțeleg, mai ales cei tineri, că există momente în viață despre care crezi că sunt nenorociri, dar, de fapt, ele se dovedesc, din perspectivă, benefice. Mutarea mea la revista Teatrul, la un lunar, mi-a dat posibilitatea să scriu mai mult

Dramele la timpul prezent pot deveni în timp…

Nu pot deveni… De exemplu, toată lumea care zice „ce nenorocire a fost în februarie 1997, când ați plecat de la Evenimentul Zilei!” A fost momentul cel mai bun al vieții mele acea plecare. Imaginați-vă acum, eu, la Evenimentul Zilei!… Ei, plictisiți de mine, eu, plictisit de acest ziar… A fost o relansare pentru mine.

E un fel de-a spune că eu trăiesc o mare nenorocire, pentru că sunt de 15 ani în același loc?

Da, nu ți-ar strica o schimbare în viață! în sensul că, de cele mai multe ori, noi considerăm că e un necaz, dar, de fapt, dacă te gândești bine, poți să și transformi acest necaz într-un lucru bun, uite că până la urmă se dovedește că e invers. Și plecarea de la Realitatea TV a fost un lucru bun. Vă imaginați să fi fost în continuare, de la ora opt și jumătate sau nouă dimineața, până la ora două noaptea în televiziune…

Din punctul ăsta de vedere, înseamnă că sunteți un om fără regrete.

Da. Și cel mai bun lucru ar fi dacă s-ar închide presa! Pentru mine, ar fi soluția ideală

Chestia asta este pur și simplu genială!

Da, pentru că sunt suficient de slab, ca să nu rezist la notorietatea ieftină pe care ți-o dă presa. Dar atunci m-aș închide în bibliotecă și aș spune: „Dom’le, asta-i viața, n-am ce să fac, trebuie să citesc”.

V-ați imaginat vreodată la 60 de ani?

Nu. Și mi se păreau ăia de 60 de ani foarte bătrâni… Dar eu, acum, la 60 de ani, am impresia că sunt tânăr.

Frumos spus! Asta era în următoarea întrebare: Ce diferență este între ceea ce credeați că veți fi la 60 de ani și ceea ce sunteți acum?

Păi, nici nu-mi imaginam că voi împlini vreodată 60 de ani.

Care sunt întrebările vârstei de 60 de ani?

E o întrebare destul de dificilă! Cred că întrebările sunt legate de un lucru pe care l-a spus un tip, care se numește Fidel Castro. A spus că „nenorocirea acestei vârste” – el avea 70 de ani când spunea asta – „este că spiritul rămâne tânăr, ca la 25 de ani, dar forțele fizice”.

Cu alte cuvinte, ați mai vrea, dar nu mai puteți.