Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Un punct care lipsește din Programul scris al candidatului Klaus Iohannis: Transformarea românilor în oameni indicatoare

Fotografia de mai sus a fost arătată românilor doar la emisiunea Cătălinei Porumbel de la Antena 3, de joi, 31 octombrie 2019.
Zadarnic o vor căuta cititorii și telespectatorii pe alte site-uri, ziare și mici ecrane TV.
Pentru restul presei, ea nu există.
Ar fi existat, desigur și nu oricum, ci însoțită de lătrături de maidanez și stuchituri de mîțe dacă ea s-ar fi referit la orice alt om public decît Klaus Iohannis. Cum ea trimite la o manifestare, o acțiune, cum ar spune, curbîndu-și șira spinării, Ludovic Orban, organizată pentru Klaus Iohannis, mai precis organizată în așa fel încît Klaus Iohannis să participe fără a fi trezit din somn (inaugurarea stației de Gaze Naturale Podișor din județul Giurgiu), poza a fost trecută cu vederea de toate instituțiile de presă din România campaniei electorale, constituite în Cartelul Pro-Iohannis.

Participarea președintelui Klaus Iohannis la inaugurarea stației de Gaze Naturale Podișor din județul Giurgiu
Așa sună, pompos, pe site-ul de la Cotroceni titlul acțiunii. În realitate, e vorba de o banală operațiune mult dragă ștabilor:
Tăierea de panglici.

Amintindu-i-se că e, totuși, în campanie și pute prea tare dacă nu face nimic, Klaus Iohannis a tăiat o panglică. Deși locul acțiunii e un șantier, Klaus Iohannis nu poartă cască, deși e obligatorie în astfel de împrejurări. Venit la fața locului înaintea Obiectivului, SPP-iștii lui Pahonțu nici n-au vrut să audă de cască de protecție în cazul Înaltului Oaspete. Și pentru că el n-a vrut, nici celorlați nu li s-a cerut să poarte cască.

Podișor e un loc din România și nu din imensitatea deșertului saharian. Orice om normal poate ajunge la Podișor cu mașina.
Nu însă și Klaus Iohannis. Deși beneficiază de serviciile lui Pahonțu, deținător de GPS pînă și în epoleți , Klaus Iohannis a simțit nevoia să i se arate drumul de oameni indicatori, precum cel din imagine.

Față de acest moment, rar întîlnit chiar și în țările africane, unde președintele e și șef de trib, tribul fiind Statul, îmi permit să observ:

  1. Pe vremuri, cînd Împăratul sau Regele da să se suie pe cal, din cei aflați în jur, ploconindu-se cît mai convingător, țîșnea cineva, grăbit să nu i-o ia altul înainte și se ghemuia pentru ca Stăpînul să aibă unde să pună piciorul. Iar Împăratul sau Regele, Stăpînul în general, punea cizma pe spinarea ghemuitului, se suia pe cal evitând răscrănarea și o pornea fără să arunce o privire măcar la cel care-i fusese scăunel.
    Oamenii indicatori, cetățeni despre care se spune că sînt liberi și mai ales europeni, au fost puși să stea la intersecții, pe ploaie, cu indicatorul în mîini, pentru ca Mercedesul blindat al Președintelui să nu fie obligat să încetinească viteza pentru a se vedea pe unde s-o apuce. Președintele Monarh care e Klaus Iohannis trebuie să treacă prin România ca Făt Frumos pe calul înaripat.
  2. Klaus Iohannis va obține un al doilea mandat. Voturile sale sînt sub cheie în softul de la STS. Românii sînt puși deocamdată să fie oameni indicatoare. Nu va trece mult și ei vor fi scăunelul pe care va pune Înalta Talpă domnul președinte. Pentru a se sui în patul conjugal și nu pe cal.
  3. Nu știu cum arată Cotroceniul sub Klaus Iohannis. Judecînd după secvențele de la Podișor, la Cotroceni, la intersecțiile culoarelor stau consilierii prezidențiali cu indicatoare în mîini , gen Spre Suafragerie spre Conferința de presă, spre WC. Astfel încît cînd iese din cabinet, Klaus Iohannis să n-ajungă la WC în loc de sala unde se ține conferința de presă.
  4. Generalii din instituțiile de forță – singurii care-l votează pe Klaus Iohannis – l-ar putea apăra spunînd că nu el a avut ideea imbecilă de a pune oameni pe post de indicatoare. Nu exclud ca ideea să fi fost a lui Pahonțu de la SPP. Da, dar Klaus Iohannis era obligat să protesteze față de o asemenea incredibilă umilință la care au fost supuși niște cetățeni ai României. Și să-și ceară scuze românilor, pentru această imagine de Ev Mediu în România lui 2019. De ce n-a protestat? Pentru că i s-a părut normal ca EL Însuși, Nemuritorul, Intangibilul să beneficieze de oameni indicatoare pe traseul pe care trece în Mercedesul blindat. Și să-i ceară Guvernului Ludovic Orban, Guvernul Meu Doi, să pună oameni indicatoare pe pămînt și cînd zboară el cu avioanele de lux.

Unii ar putea să creadă că insul cu pelerină e Ludovic Orban. Nu e Ludovic Orban, deși ar fi făcut-o cu plăcere și la o adică ar fi fost același de a lungul întregului traseu, astfel încît Klaus Iohannis să dea cu ochi doar de el și să se întrebe:
Nu e cumva premierul desemnat?!
Pe Ludovic Orban îl vedem într-o altă fotografie, una de la inaugurarea șantierului. Ludovic Orban se străduie din răsputeri să arate, exprimîndu-se cu ajutorul întregului corp, uriașa admirație față de felul în care Klaus Iohannis mînuiește foarfeca.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

29 comentarii pentru articolul „Un punct care lipsește din Programul scris al candidatului Klaus Iohannis: Transformarea românilor în oameni indicatoare”

  • Cand vad un om scolit de-adevaratelea ca maestrul Cristoiu ca se duce-n balarii cu maxima convingere ca a avut marea revelatie a Adevarului transcendent si emite exprimari de genul „Voturile sale sînt sub cheie în softul de la STS” imi dau seama ca aceia care vorbesc de literatie si analfabetism functional cam au dreptate. Maestre, in telefoanele de acum cinci-sase ani era de 10 ori mai multa putere computationala decat in „softul” asta al lu’ matale. Care soft este mai mult un Abac ori, mai corect!, o numaratoare cum aveam pe vremuri in clasa I, decat cata programare se afla in spatele celui mai rudimentar joc de pe calculator.

    Urmatoarele doua zile sunt in capitala si mi-ar face placere sa am ocazia sa va intalnesc 20-30 de minute. Plus ca m-as baga la un pariu: nu as avea nevoie de mai multe de 30 min. ca sa va conving ca STS-ul la faza cu numararea voturilor nu prea are marja de manevra, care sa duca la pervertirea macar cu 0,0001% a rezultatelor, prin „softul” minune. Astept un semn, pe mail.

  • Disponibilitatea la slugarnicie si pupincurism a genei oriental-despotice din mentalul romanesc pare a nu avea limite. Plus capacitatea de a schimba complet repere, valori, prietenii, respect. Se trece cu seninatate si fara nici un tremur interior dintr-o parte in extrema cealalta: scuipa din toti bojocii unde-a lins pana mai ieri si linge apasat unde-a scuipat azi dimineata…

  • Nikola ,
    nu am capacitatea sàînteleg e -ùailul dumitale !
    La cine fai referire ?

    • La mine.
      😆

    • La altcineva, nu la tine…Tu insa n-ar strica sa-ti verifici postarile inainte de a le trimite, ai o gramada de greseli, pana la limita la care nu poti fi inteleasa. Si nici macar citita.

      • Iar ”all capital letters” se folosesc pe internet atunci cd vrei sa sugerezi ca strigi/țipi/racnesti..

      • Interesant e ca am anticipat ca o sa te oparasti, de-aia am facut si precizarea, dar degeaba.. 😀

  • Bazdaganie, hai ca ti-ai gasit una pe masura de idioata si fudula, o da la intors exact ca tine. La mai mare! 😛

    • Lilisor, ca sa nu se opareasca altcineva..

    • Ba, Nikola, iar bârfesti? Vezi ca l-ai bagat/o în ceata pe adria nicol.
      Si eu si mai tare. 😆

      • Mai bine-mi spuneai daca manânci carne de oaie si daca-ti place ce sexi îi Viorica pe bicicleta.

        • Aia cu Veorica nici nu e suficient de recenta, nici suficient de interesanta, are multe altele pentru care o va pomeni posteritatea ..oaie, nu.

          • Mda, eu doar azi am vazut-o si cum I.C. s-a facut ca ploua…
            Pacat, mi-ar fi placut s-o încondeieze nitel în stilu-i caracteristic … sandale cu toc, blugi, gecuta, ie atârnând pe sub gecuta si armata aia de cretini care pedala în spatele ei…

  • Ada , dumneata ai o altà etimologie pentr „simbol” .
    „LAPIDARE SIMBOLICA ” Deci , pentru dumneata „lapidare” este un termen acceptabil , din moment ce poate fi si simbolicà !Simbolul” a ca ? Al unei BJECTII ÎNSPAIMÎNTTORE? =REZIST A TRANSFORMAT CALDAREA APEI SI CEREALIERA ÎN PURTATOARE DE CRIMA ABJECTA ! CE CAUTAU PIETERELE ÎN ACEA CALDARE ? DE CÎND O FEMEIE ESTE ÎNTÎMPINTA CU PIETRE SIMBOLIZÎND , ÎN ACEST CAZ , CRIMA MONSTRUOASA?
    Aveti nevoie de simbol ?
    GOEBBELS , PURIFICATRULETNICO- GENETIC , A FOLOSIT ESPRESIA „CIUMA ROSIE”numindu-i pe comunistii bolsevici .
    A URMAT MACELUL MONDIAL ÎN CARE EVREII TREBUIAU EXTERMINATI P¨^INA LA UNUL! Nu sunt singurul care a evidentiat istoricul „CIUMEI ROSII”. OPOZITIA SE DELECTEAZA CU ACEASTA EXPRESIE . LIDEII OPOZITIEI O PRONUNTA GURMAND .
    CUNOSC Ei DE UNDE VINE EXPRESIA? UNDE SUNT CONSILIERII LOR PENTRU A LE ATRAGE ATENTIA ?
    SAU SI LIDERI SI CONSILIERI SUNT ANALFABETI FUNCTIONLI ? SUNTEM ÎN 2019? ÎN CENTRUL EUROPEI?

  • Si linsarea femeii-jandarm a fost tot simbolicà ?
    Si indivizii în pielea goalà , pe arterele principale ale Capitalei ,
    aràtîu-si creierul dintre oicioare fortelor deordine , paralizate de inrerventia de l orele 23,30 în noaptea de 19 august si desfigurînd limba vorbità
    în sintame greu de reptodus , tot simbolic au fost debitate ?
    Si agresiunea de la IASI a Primului ministru în functiune la acea datà , Viorica Dancilà , tot simbolica ,?Si SPÂNZURATORILE
    KU KLUX KLANIE DE LA MNIFEST0RILE DIN PIATA VICTORIEI , CUEFIGII ALE UNOR LIDERI PSD la capàtul frânghiei TOT SIMBOL ?MANIFESTATII LA CARE OPOZITITIA PRTICIPA CU ENTUZIASM AMENINTATOR ?
    Si” ROMÂNIA FARA PSD” , 4OO OOO de persoane , tot simbolic? EXCLUSI ? EXPUSI LA VENDETA =REZIST ? Si atacul la Presedintele Curtii Constitutionale , tot simbolic ? SIMBOLUL A CE ?

  • A propos de indicatoarele umane: slugàrnicia nu are limite !
    În 965 Ceausescu era cel mai tînàr sef de stat comunist si în 1970 , dup cincu ani , D. POPESCU l-a declarat GENIAL , GENIUL CARPATILOR ,M ARE PERSONALITATE POLITICA INTERNATIONALA ! Si am TRAIT cu totii ce era ; UN ANALFABET FUNCTIONAL , PSIHOPAT , dépendent de imbecilittatea savantei de renume mondial . Dar , cum vedem , slugàrnicia aare si ea limite : la Ceausescu a fost zborul spre plutonul de executie !

    Un fapt de o importntà decisivà a avut loc zilele trecute la Timisoara : protestatari la întîmpinarea unei femei , Viorica Dàncilà ! Dincolo de urletele si lozincile lor care îi descalificà iremediabil , a fost semnalat un „amànunut” : O CALDARE .De obicei cadarea era dedicatà apei sau ca màsurà cerealierà . CALDARAEA DE LA TIMISOARA ERA PLINA CU PIETRE ALBE . LA CE FOLOSEAU ACESTE PIETRE ? URMA SA FIE ARUNCATE ÎN DIRECTIA UNEI FEMEI!. Ce ar trebui sà ne aminteascà aruncatul pietrelor în directi unei femei ?
    LAPIDAREA AR FI TREBUIT SA AMINTEASCA ! Nu am citiT nici un Turturicà , Doioiu , Guran , Avram si companionii lor!
    protestîn .
    Acest obicei încà practicat într-o parte a lumii este pentru civilizatia europeanà o întoarcere la primitivismul barbar al
    speciei umne ! ACEASTA CALDRE DE PIETRE TREBUIE SA FIE SEMNALUL CA ROMANIA ESTE PE UN DRUM DESCENDENT MORAL , SPRE IMORALITATE SI, ÎN FINAL SPRE AMORAL , SPRE BARBARIE , APIDAREA SIMBOLICA a avut loc , càldarea cu pietere a fost pregàtità ; Mass Media a tàcut mîlc ! Justitia este ocupatà , prin ministrul sàu interimar , cu desfiintarea unei sectii ! Slugàrnicia a atins performante inimaginabile cum cîtiva ani : ALEGEREA PRESEDINTELUI DIN PRIMUL TUR ! A ACTUALULUI PRESEDINTE !
    ÏN TIMP CE ÏNTR-UN ORAS AL TARII SE PETRECE UN ACT SACRIFICIAL RITUALIC : LAPIDAREA SIMBOLICA UNEI FEMEI CARE ESTE CANDIDADAT LA PRESEDENTIA ROMÂNIEI !
    SUNTEM ÎN ANUL 2019? ÎN CENTRUL EUROPEI ?

    • Da, suntem in anul 2019, si tocmai de aceea lapidarea a fost simbolica, Viorica nefiind atinsa de nicio pietricica.

  • Maestre, mi se pare de-a dreptul suspect faptul ca nu aveti nimic de zis despre Victor Ponta si manevrele lui electorale, tocmai acum, când Pinochio „detine puterea” de a face si desface guvernul.

    • Doar maestrul Cristoiu il ignora pe Victor Ponta, reciproca nu este valabila.
      Amandoi sustin ideea blatului dintre Iohannis si Dancila, asa ca Pinochio primeste apa la moara si il citeaza pe Ion Cristoiu pe FB. S-ar putea ca, in curind, Ion Cristoiu sa treaca în tabara lui Ponta si sa ne spuna chiar ca o sa-l voteze pe pesedistul cu fata pro-româna. 😉

  • Nu este de ras ! Este de plans ! Vai si amar de acest popor cu ce va urma. Ne meritam soarta.

  • La Cotroceni, sasu’ n-are nevoie de indicatoare, fiindcă e condus peste tot de „antemergătoarea” Delia !

  • Felicitari

  • Ce atent se uită în poză sclavu Orban la Șefu nazi. Cine știe ce gîndește el „Bă, nu și-o tăia nazistu degetu cu faorfeca aia, să n-aibă după aia cu ce semna decretele de guvern?” 😆 Ce turmă de prostănaci și lachei, e teroare ce influență are „personalitatea” lu Klaus asupra pigmeilor de pe lîngă el 😎

  • Da. La Cotroceni, consiliera Sanda Pralong stă și ea cu un indicator pe care scrie „Spre caseria Soros”. 😆 😆 😆

  • Tare poza. 🙂 Sub țăranu ăla cu indicator mai trebuia să scrie „Aici sînt banii dvs” și aveam deja al treilea mandat Băsescu, dus la îndeplinire de nazi Klaus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *