Un reportaj savuros din Hala Obor

Obor.
Hala veche. Vineri. Relativ putini. Nimeni la raionul producătorilor de branzeturi. Sunt alintat. Hai încercați și capra. Ee? OK OK… iau și de capră! Ia mamaie că am pus-o cu mâinile mele. Oftez. Brânză nouă de capră. Chiar e delicioasă.
La carne, la o tante care mă servește pe mine de ceva vreme… Ai venit după cârnați (venisem eventual și după așa ceva)? Te rog plimbă-te 20 de minute, încă trage bărbată-miu de ei. Se aude o voce, tante revine, zice Grigore că e gata în 10 minute. Râd. Bine, bine…

Mă preumblu prin hală. Puțini. Oameni puțini. Hala e tăcută. La mezeluri mici cozi. Toți sunt cu mască pe față, toți amărâți. Intr-o parte, într-un colț, mezeluri de Baia Mare și carne. Nimeni. Ne salutăm, o tante cu accent transilvan îmi zice, luați acum că o să plecăm. Ne închide ăsta. Care ăsta? întreb naiv de sub masca mea. Nazistu’ ăsta! Ține cu străinii! Arză-l-ar focu’ de om rău! E rău? Nedumerită se uită la mine, doar ochii îi văd, în rest e toată e o mască boțită, cum să nu fie rău! Cumpărați ceva? Are organe de porc, nu de porc, de purcel, precizează ea rece, și caltaboș de casă. Cumpăr câte ceva. Plătesc. Imi dă restul. Lipsește ceva. Așa că mă uit la ea și spun, este un om rău, chiar foarte rău. A zâmbit toată, cu tot cu mască. Ochii au înviat.
Știam eu că nu sunteți cu ăsta!

Ceafă de berbecuț. Galantar cochet, specialități, cotlețele, piept de berbec, pui de curte, chestii. Ne închide, zice femeia. Știu, zic eu. Sunt niște nenorociți să știți. Carfuru’ nu-l închide și e vizavi și e la fel de multă lume! Și nici nu-i călărește ca pe noi! Toată ziua sanepidu’! Țin cu străinii! Sărbători fericite și s-aveți poftă.
Chiar e aiurea. Oamenii ăștia chiar muncesc mult aici. Și au cea mai bună ceafă de berbecuț din București. Dezosată. Preț fără concurență. Avem oierii noștri. Știu. Știu că știți. Mereu luați de la noi.

Murături. Varză, conopidă, gogonele. Viță de vie murată. Perfectă pentru sărmăluțe. Rămânem cu ele. Iși bat joc de noi. Bine că am ascultat de nevastă-mea. N-am mai făcut zacuscă. Chiar, nu are zacuscă de vânzare. Avea mereu înșirate câteva borcănele. E muncă multă, stăteam toată săptămâna la grătar în curte, cu vinetele și ardeii, a zis să nu facem că cine știe ce ne mai fac ăștia. Uite că a avut dreptate. Rămâneam și cu zacusca. Lasă că o să-i vadă Dumnezeu drăguțu’… Crezi? Sunt sigur. A mai luat pe unu’ de Crăciun. Asta îi are pe ai lui, zic eu împăciuitor. Foamea e pentru toți domnu’! Foamea e pentru toți să știți! Sărbători fericite! Sărbători fericite și salutări doamnei! Păi e acolo, la roșii… nu mai zic nimic, fac cu mâna, mă duc la cârnați.
Ce ciudat sună „Sărbători fericite!” la începutul lui noiembrie.

Ți-am zis că vine! Asta e client serios. Cât să vă pun. Până să protestez, mă face din vorbe, hai să fie rotund, ma zgâiesc la cântar, mamă mamă! Ii băgați la congelator, aveți de sărbători, noi n-o să mai fim aici! Păi poate deschid din nou! Asta? După alegeri să zicem mersi dacă ăsta ne mai dă drumul dimineața-n jurul casei! Asta e om rău! El și toți ai lui! Tot nehotărât, încerc să îngaim ceva… E șaizeci și trei de lei, mă informează veselă. Șaizeci și ne înțelegem. Scot banii, plătesc, zic și eu ceva, așa, ca să fie… arăt spre plasă, e tot marfa pe care o știu? Domnu’ nu vedeți că nu prea mai am carne în galantar? Așa e, cam pustiu… Eu să n-am carne! Vinerea și sâmbăta!? Sunt mai buni! Am tocat numai pulpă macră și ceafă. Mâine plecăm! Hei, o să ne mai vedem, sigur ne mai vedem! Cine știe domnu’… dă din umeri, ăștia sunt prea răi… Sărbători fericite!
Sărbători fericite!

Am trecut prin pescărie. Bogată piața. Nimeni să cumpere. Pește să-ți pui și-n cap. De la hamsie până la crap și nisetru cât balaurii din poveste.
Totuși niciunul cât peștii cei mari de la guvern.
A stenografiat
Emanuel – Bogdan Bobic

(Text preluat de pe pagina Facebook SoM – Sons of Mayonnaise)