Un roentgen pentru fiecare | Când dincolo de mască nu va mai fi nimic

Deși lipsa de remedii devine endemică, măștile sunt mai prezente ca niciodată în virusologia perfidă a decidenților de pe toate meridianele. Bunăoară, este raportarea liniștitoare venită din China – privind diminuarea Covidului misterios – adevărul sau doar o mască de propagandă caracteristică oricărui regim comunist? Este ajutorul generos oferit de China – și în Italia, și în Serbia, și în România – un gest de solidaritate umană (cum a fost, în cazul nostru, în 1968, când le-am făcut cu degetul rușilor în sensul că n-ar fi bine deloc să treacă Prutul) sau este doar o mască pentru compensarea unei coronavinovății numai de ei știute? Și, în definitiv, masca măștilor: vine Covidul de la insectivorul liliac, el însuși masca înaripată a unui șoarece numit pe la noi, pe la țară, potlogar (oare de ce?), sau vine din laborator, caz în care, a ieșit din neglijență sau a fost scos înadins?

Teoria conspirativității se naște ca o a doua pandemie și dospește de la sine între tâmplele încinsei noastre izolări, totuși, dacă ar fi așa, n-ar fi trebuit să aibă chinezii, înaintea tuturor, antidotul gata pregătit? Sau îl au deja? Cine are molima în buzunar și nu spune? Măști pește măști. Un carnaval sinistru la care participăm legați printr-un lanț invizibil de verigi social-distance.

Și nu e vorba doar de măști chinezești. Veneția însăși a tras obloanele, aruncându-și măștile în fluviul Yangtze, iar cafeneaua Florian servește doar hidroxiclorochină. Și la Bruxelles, și la Berlin, și la Paris, și la Roma, măștile cad una câte una, spărgându-se în cioburi de iubire înșelată de podelele luxoaselor cancelarii fariseice. Scandalul intra-UE dă pe răscoale.

După ce a fost numită evident mascat de către dna Merkel, dar cu ajutorul neprecupețit al lui Emmanuel, iată că dna van der Leyen îi răstoarnă masa în cap francezului, deși nu-i cere nici Alsacia, nici Lorena (Elsaß-Lothringen) înapoi. „Un slogan”, zice ea, abia mascându-și disprețul superior, aruncând astfel la coș propunerea a nouă țări “mai sudice”, între care Franța, Italia, Spania, care cer un împrumut comun european și emiterea de „obligațiuni corona” („coronabonds”). Ideea este de punere în comun a datoriilor născute din lupta cu Covidul, dar țările nordice, în primul rând Germania și Olanda – ultima, ne amintim, băgându-se mai mereu prea mult în seamă –, o refuză.

Ca răspuns, David Sassoli, președintele Parlamentului European, italian la bază și la suprastructură, le bate obrazul, cerându-le fapte, nu vorbe: „Avem nevoie de o conducere veritabilă. Dacă slăbim piața internă a UE, slăbim toate țările luate separat, inclusiv pe cele care cred că sunt mai puternice decât celelalte.” Mascat, liderii aprobă măsurile comune – procurarea de echipamente, relaxarea ajutoarelor de stat, investiții mai mari în cercetarea științifică pentru găsirea vaccinului. Pe sub mască însă, nimeni nu știe cum să se plătească pentru toate acestea și cum să se structureze datoria. Să se crească bugetul total al Uniunii, să se creeze o facilitate centralizată sau să se lase datoria pe umerii fiecărei țări în parte?

În timpul acesta, presa italiană tocmai dezvăluia cum Cehia a oprit și confiscat un transport de măști din China destinate Italiei… Până la urmă, după ore întregi de negocieri și ceartă ca la ușa cortului, Consiliul European – pentru a masca eșecul summitului – a aruncat pisica în curtea propriilor miniștri de Finanțe, dându-le termen de 15 zile pentru a veni cu propuneri. 15 zile în timp de pandemie? Zu langsam, viel zu langsam, frau Merkel! Premierul spaniol Sanchez și-a scos și el masca: „Proiectul European este în cumpănă”. Iar premierul italian Conte a spus-o pe șleau: „Trebuie să evităm să facem alegeri tragice în Europa. Dacă Europa nu se ridică la înălţimea acestei provocări fără precedent, întregul edificiu european riscă să-şi piardă în ochii propriilor noştri cetăţeni raţiunea de a fi”. Un alt mod de a spune că, după Brexit, s-ar putea să vină chiar Euroexit. Și ce se va întâmpla atunci, când în dosul măștilor nu va mai fi nimic?

Ca întotdeauna, toate ajung cu întârziere în România, inclusiv chestiunea măștilor.

De plidă, este raportarea oficială privind numărul morților de la Suceava adevărul sau doar o mască de cosmetizare a unui management dezastruos, corcolit de guvernanți? Reîntoarcerea celebrului chirurg Costache la Sibiu nu pare să rezolve problema.

Căci de la Sibiu până la Arad, de exemplu, e cale lungă. Potrivit lui domnilor Fifor și Falcă (deci surse bipartizane), prin Nădlac se intră pietonal. Oamenii vin cu taxiul sau autocarele, coboară și intră pur și simplu în țară, fără să-i întrebe nimeni de sănătate. După aceea, iau trenul până la Arad și apoi dispar în peisaj. Domnul Vela, în loc să se certe cu presa, ar face mai bine să pună ordine la granițe. Prefectul de Arad trebuia de mult demis. În rest, poporul n-are cum să fie demis.

Deunăzi, în sala de check-out a aeroportului Otopeni – „amenajată” fără culoare, fără cordoane de ghidaj, fără nimic – sute de oameni, adunați de-a valma, unul în ceafa celuilalt, așteptau, cu masca pe figură, să li se inspecteze identitatea. Identitatea mascată a unei țări dezorganizate, așteptând drobul de sare mascat în coronavirus.

Deputatul Claudiu Năsui (sunt și neomarxiști deștepți) declară că, în ultimii patru ani, statul român a cheltuit 34,3 miliarde de lei cu pensiile speciale, adăugând că din aceşti bani s-ar fi putut realiza 243 de spitale noi, considerând că spitalul construit de asociaţia „Dăruieşte Viaţă”, din donaţii, costă 26 de milioane de euro. USR propune ca statul să renunţe la taxele aplicate pe salariul minim şi impozitarea cu 90% a pensiilor speciale, fără a fi taxată însă componenta de pensie contributivă. Poate fi o soluție. Dar cine s-audă? PSD-știi au dat-o mereu la întors cu impozitarea pensiilor speciale. Lașitatea nu le-a folosit la nimic, binomul îi urmărește ca o dronă. După ei, acum a venit Cîțu. Nu trebuie să ne pierdem simțul umorului.

Bun, se știe: domnul Cîțu este cel mai penibil ministru dintre câți au avut executivele românești de la Emil Bobu încoace – care a și recunoscut („Am fost un dobitoc.”). Diferența este că domnul Cîțu nu recunoaște. Cine a tăiat 20 la sută din bugetul Sănătății? Cina a spus că „sănătatea și educația nu sunt priorități”? Rămâne un mare mister de ce este păstrat acest specimen, când este vizibil cu ochiul liber că trage toată echipa guvernamentală în jos. Cîțu pentru noi este și mai rău decât Costache II. Cât mai durează? Toți comunicatorii PNL se complac și fac eforturi disperate, la televizor, în a-l scoate basma curată pe capsomanul cu șuviță. Chiar nimeni nu mai are sânge în instalație în acest partid?

Din două, una: ori cineva îi este foarte îndatorat (lui sau sponsorului lui) și-l ține în brațe cu orice preț, ori este ultra-șantajabil – ceea ce iarăși îți asigură un mandat foarte lung în România de azi. Tertium non datur. Modul cum a gestionat Ordonanța amânării ratelor este chiar de noaptea minții. Prima dată, a tras de timp, pe lângă drum, pe lângă gard. A doua oară, ne-a prostit pe toți în față, pretinzând că nu e vorba de dobândă la dobândă. A treia oară, l-a chemat domnul Iohannis și i-a frecat ridichea. Ca urmare, textul a fost oprit de la publicare și Ordonanța a fost reintrodusă în ședința de guvern. A patra oară, a ieșit alt text, dar tot smotocit. De data asta, nu se mai capitalizează dobânda, dar nu poți accesa amânarea ratelor dacă nu le ai plătite la zi. Altă tâmpenie! Acest Cîțu este domnul Goe al Finanțelor românești. Când nu te aștepți, îți toarnă dulceață în șoșoni. Excedat de lipsa lui de coerență și de bălmăjelile lui comice, până și domnul Orban și-a dat imperturbabila mască jos, într-o scenetă media jucată aiurea în tramvai în debutul ședinței de guvern. Dle Cîțu!, i-ar fi tăiat-o el, șucărit că ministrelul nu știe să explice nici măcar ca la grădiniță despre ce e vorba. Ți-am explicat o dată: n-ai înțeles! Ți-am explicat a doua oară: a înțeles până și dna Turcan, aici de față, dar dumneata tot n-ai înțeles! Ți-am explicat a treia oară: am înțeles până și eu! Și dumneata tot n-ai înțeles! Dle Cîțu, așa nu mai merge! De acord, i-ar fi spus domnul Cîțu. Dați-vă demisia!