Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Un roentgen pentru fiecare | O gogoașă reșapată: socialismul democratic

Cât ar părea de ciudat, mai există oameni care cred că socialismul este soluția. Dacă pentru cei sub 30 de ani s-ar găsi scuza necunoașterii directe, pentru cei peste 40, care au trăit pe pielea lor societatea socialistă multilateral prăvălită, vârsta devine o circumstanță agravantă. Leitmotivul „era mai bine înainte” bântuie abulic, dar frecvent, pe fondul nemulțumirii generale. „Toată lumea avea un loc de muncă și un acoperiș deasupra capului.” Cât despre „exclusivitatea” conservelor de la Alimentara (care și astea dispăruseră de pe rafturi), „las’ că n-a murit nimeni de foame!” Nemulțumirea este îndreptățită, dar apelul la iadul ante-decembrist ca mod de salvare seamănă cu apelul fostului pușcăriaș de a fi reintrodus în celulă, unde are asigurat un pat și un blid de mâncare. Unii – și mai spălați pe creier sau care și-au pierdut privilegiile după ’90 – cred chiar că înlăturarea lui Ceaușescu a fost o greșeală.

Pentru ei, falimentul economic al sistemului (care, pe fond, a dus la căderea lui), tradus în imensa penurie de alimente şi medicamente şi în cozile interminabile la gheare de pui, n-a existat. Caloriferele reci din timpul iernii și bezna de pe străzi şi din casele oamenilor n-au existat. Niciuna dintre vicisitudinile vieţii de zi cu zi în regim comunist n-a existat. Încercările de traversare a graniţei spre Iugoslavia sau Turcia, soldate cu morţi, răniţi, arestări şi condamnări, n-au existat. Femeile care erau lăsate să moară pe masa de operație, sub ochiul vigilent al Securității și Procuraturii, în urma avorturilor clandestine, n-au existat. Și câte și mai câte!

Se pune întrebarea dacă nu cumva exact acest mod amnezic de gândire, acest Alzheimer colectivizat, este, de fapt, principalul responsabil pentru varza de Bruxelles în care ne scăldăm astăzi. Ne amintim, en passant, cum a votat poporul copleșitor cu Iliescu în ’90 și cum i-a refuzat pe Rațiu sau pe Câmpeanu, deoarece „nu mâncaseră salam cu soia”. Din acel vot, se vede clar că nu libertatea lipsea sclavilor comunizați (ei obișnuindu-se atât de mult cu căpăstrul comunist, încât nu mai simțeau nevoia să și-l scoată), ci salamul fără soia le lipsea, asta îi durea pe ei, salamul, pe care Iliescu li l-a dat fără probleme – odată cu invitarea minerilor să ia la poceală societatea civilă, cu hăituirea Regelui și cu păstrarea republicii bolșevice, reciclate. Plecată a doua oară prost, după guvernul lui Petru Groza din 45, România nu avea cum să ajungă bine.

Și nici n-a ajuns. Lucrurile nu s-au schimbat. Tot despre asta e vorba și acum – tot despre populism opiaceu, tot despre autoritarism (de un alt tip) și tot despre salam. Între Florin Salam și salamul salam se plasează „noua metafizică” a zonei. Dar a vorbi astăzi de comunism este o diversiune – ideologia și instituțiile specifice fiind formal desființate. Diversiunea are scopul de a ascunde adevărata stare de a fi a administrației, a Statului – ineficiență plus mentalitate, comportament, habitus de tipar securisto-clientelar – care domnește în spatele fațadelor cu siglă de Uniune Europeană, indiferent de culoarea politică a decidenților. De unde se vede că eliberarea de mutațiile ADN-ului comunistoid este la fel de imposibilă pe cât a fost traiul sub cacealmaua cu același nume.

Nu se va putea scăpa decât prin dispariția biologică nu a uneia, nu a două, ci a trei generații post-decembriste. Să nu uităm că Moise și-a plimbat poporul prin deșert 40 de ani, tocmai ca să moară toți cei născuți în sclavie. Legea Lustrației nu ar fi ținut 40, ci doar 5 sau 10 ani. Suficient ca „gările” să fie ocupate de oameni noi, proaspeți, din afara sistemei – să înceapă să se împiciorogheze un nou popor român. Să înceapă să se vindece fibra existențială a poporului, stricată, călcată în picioare timp de 45 de ani. Perspectivă înfricoșătoare, pe care Iliescu și sistema reorientată n-au nimerit mai repede să o îngroape, ferindu-se de ea ca dracu’ de tămâie.

Ca să vină acum urmașii lui Iliescu să umfle iar gogoașa socialistă este ridicol. Dar tot ridicol este ca același popor care l-a votat pe Iliescu să vină acum să ne învețe cum e cu lupta anti-comunistă. Iorga spunea că blestemul acestei țări se numește Bizanț după Bizanț. Parafrazându-l, am putea spune că blestemul actualizat este anti-comunism după anti-comunism. Să te ferească Dumnezeu de fanatismul prostului care reinventează roata și al deșteptului în căutarea unei cauze!

Așadar, primul lucru pe care ar trebui să-l afle partizanii după ureche ai socialismului este că marasmul în care ne zbatem de 30 de ani pe aceste meleaguri nu este cauzat de sistemul democratic, instaurat, cum spuneam, mai mult enunțiativ (fiind într-o continuată stare de disfuncționalitate, cu derogare interesată de la UE – timid capitalism de cumetrie, precară economie de piață etc.), ci este cauzat chiar de poporul însuși care locuiește aceste meleaguri și care nu e în stare să aleagă decidenții politici potriviți pentru a gestiona și a pune lucrurile în practică așa cum trebuie. Iar explicația acestei incapacități funciare constă în aceea că nici el – poporul – nu este mai bun decât ei – decidenții. Sau, altfel spus, nu există decidenți mai buni decât poporul din care provin. Sau încă – fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită.

Dar dacă prin absurd, decidenții ar fi mai buni decât poporul din care provin și ar vrea, într-adevăr, să schimbe lucrurile, tot n-ar putea. N-ar putea întrucât poporul nu poate – la drept vorbind – să suporte o reformă a funcționării societății, nu are capacitatea de a se supune acestui proces. Poporul preferă să se refugieze în trecut, arătându-și impotența din prezent. Preferă să cadă în continuare victimă tuturor dezinformărilor și diversiunilor posibile (gen manifestațiile de ambele culori din Piața Victoriei) decât să învețe din propriile greșeli comise în trecut (vezi Iliescu, ales de trei ori, Petrov, ales de două ori etc.). Haosul de astăzi nu este cauzat de lipsa socialismului, și nici de injustețea capitalismului, ci de eterna paradigmă noi ne facem că muncim, voi vă faceți că ne plătiți, cu sfeteriseala aferentă, înălțată la rang de cleptocrație.

Derobându-se de comunism (al cărui stadiu inițial, potrivit lui Marx, este chiar socialismul), ca de o rudă săracă, noii socialistofili visează o imposibilă struțo-cămilă: economie socialistă pe un fond de viață democratică. Adică o societate naționalizată, cu economie centralizată, cu Consiliul de Stat al Planificării, cu piață subvenționată, dar fără partea represivă, fără circulație duminica par-impar, fără TVR de la 20 la 22, și, în general, fără nicio restricție de mișcare și de consum. Numai că această caricatură de sistem – pe care unii teoreticieni îl numesc socialism democratic – unu, că nu există nicăieri în lume, și, al doilea, nici nu poate exista. Fiecare dintre caracterisiticile socialismului – ca sistem de producție – intră în contradicție, într-un fel sau altul, cu o valoare sau cu un precept al cadrului democrației. Wilhelm Robke, unul dintre părinții miracolului german post-belic, a spus-o în alți termeni: „Socialismul nu este o utopie, este o tragedie.”

Pe de altă parte, nu toți socialiștii, sau mai bine zis, foarte puțini vor naționalizare, planificare, economie centralizată etc. Majoritatea au înțeles că rolul lor – necesar – pe eșichier nu este de a desființa capitalismul, ci de a milita pentru o împărțire mai echitabilă a fructelor lui. Dar în acest caz, nu mai vorbim de socialism, ci de capitalism ponderat cu mai puternice (vezi Suedia, Finlanda) sau mai slabe componente de protecție socială, ceea ce e cu totul altceva. Cert este că socialismul, ca motor, nu poate exista. Cel puțin în cultura europeană, de esență iudeo-creștină.

În schimb, împărțirea mai echitabilă (cât de echitabilă?), de formulă mai mult sau mai puțin socialistă, adică egalitaristă (cât de egalitaristă?), de justițiarism umanist, a fructelor capitalismului este o altă discuție. Justițiarism umanist? Da, dar până unde? Până la anihilarea diferențelor de participare a individului la crearea produsului? Nu cumva aceasta ar fi o altă injustiție?

În consecință, un sfat mai pe înțelesul exaltaților socialiști: a nu se face confuzie, pe de o parte, între livadă și fructe, iar, pe de alta, a nu se împărți fructele în mod egal, indiferent de aportul la îngrijirea pomilor.

Cele de mai sus sunt valabile pentru Europa. În România, unde domnește un fel de carcalete, dar nu cu vin, ci cu mici și bere, toate se aplică altfel. Aici nici capitalismul nu e capitalism, nici fructele nu sunt destule și nici n-ai ce să împarți. Periodic, la patru – cinci ani, noaptea, ca hoții, vin unii și le fură.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Un roentgen pentru fiecare | O gogoașă reșapată: socialismul democratic”

  • Se dorește, de fapt, o dictatura a corporațiilor, girată de stat, adică la același nivel de pauperitate socială sa avem vaccinare cu forța, ca în China și mai puține drepturi și libertăți. Într-o societate condusă de corporații, statul e doar intermediar, își ia partea și își vede de drum, lăsând cetățenii să fie mulși de corporații.

    • Cam asa ceva,dictatura corporatiilor si a firmelor mari si a consortiilor bancare,iar statul sa fie mic,mic de tot,practic va conduce o oligarhie restransa,iar populatia va fi …nimic.

      • La noi nu a fost niciodata socialism,pentru ca noi am fost,si suntem o tara cu mentalitate feudala,noi am fost feudali pana la regalitate,regalitatea a incercat sa ne modernizeze,dar 80 de ani de regalitate nu au fost suficienti sa ne scoata din feudalism,plus ca noi romanii avem niste trasaturi care ne fac lipiti de feudalism,ideea e,ca in timpul regalitatii s a modernizat doar o elita,marea masa a poporului a ramas cu o mentalitate de ev mediu(iar ca un popor sa se modernizeze avea nevoie de niste secole).Ideea e,ca atunci cand a venit comunismul,elita moderna a Romaniei a fost eliminata,iar caracterul feudal al poporului a reiesit la suprafata.Noile elite comuniste de dupa 47 iesite din taranimea romana,aveau apucaturi cat se poate de feudale,se comportau exact ca boierii din perioada fanariota,pe care i imitau,nu erau proprietari de bunuri,dar formau o noua boierime,boierimea celor ce administrau bunurile statului,si aveau un statut privilegiat(Partidul si Securitatea),si astia nu faceau nici foame in timpul comunismului(pentru ei era disponibila orice marfa).Iar in prezent tot astia conduc Romania aceleasi personaje care o administrau in comunism.Singurul lucru care s a schimbat in 1989 este faptul ca aceia care administrau bunurile statului comunist(boierimea rosie),au primit dreptul de a se improprietari cu bunurile pe care le administrau,transformandu se din stabi comunisto-securisti in patronatele(capitalisti autohtoni) si in partidele de azi,iar cei ce lucrau in institutiile comuniste,lucreaza bine mersi in institutiile post comuniste,ei si copiii lor si nepotii lor,deci nu s a schimbat mare lucru.Daca te uiti la societatea post 89′,dar si la cea de dinainte de 89′,vezi ca ea functioneaza precum societatea din romanul”Ciocoii vechi si noi”,a lui Nicolae Filimon.

        • Adevaratul socialism este de fapt,dupa parerea mea in tarile Nordice,tarile in care a fost comunism,sunt tari care au iesit recent din feudalism,vezi Rusia,China,Europa de Est,in special Romania,unde vechi metehne feudale s au suprapus peste socialism,dand un caracter despotic socialismului,transformat in comunism.E drept ca in China comunismul a dus si la modernizare,China fiind o tara cu o populatie enorma,si fiind si o entitate complexa,modernizarea ei nu s a putut face decat prin comunism.Chiar si in Rusia o anumita modernizare s a produs prin comunism(industrializarea Rusiei),insa nu la nivelul Chinei,care a ajuns la un grad de modernizare care o pune pe picior de egalitate cu tari capitaliste dezvoltate.

          • Iar ca noi Romanii suntem slugi,pai noi suntem slugi de secole,nu doar din comunism,tarele noastre vin dinaintea comunismului ,cu multe secole in urma,comunismul a fost doar o”etapa” de slugarie romaneasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *