Un sentiment care nu-i atît nostalgia după trecutul ceaușist, cît mai ales revolta după mizeria din prezent

Momente și evenimente trăite de mine. Pe 26 septembrie 1996, a murit Nicu Ceaușescu. În chip surprinzător pentru unii (nu și pentru mine) în presa românească s-a declanșat o spectaculoasă manifestare de simpatie post-mortem. Lucru explicabil și prin faptul că Presa nu-și putea permite să intre în conflict cu starea de spirit a opiniei publice. Această atmosferă a fost virulent atacată de Mircea Iorgulescu, într-o tabletă citită la Europa Liberă pe 28 septembrie 1996. I-am răspuns lui Mircea Iorgulescu (un critic literar care-mi era simpatic) prin comentariul Scrisoare deschisă lui Mircea Iorgulescu publicat în Evenimentul zilei din 1 octombrie 1996.


Stimate domnule Mircea lorgulescu, din cîte ştiţi poate, pe plaiurile noastre mioritice e la modă genul epistolar. Politicienii, cel puțin, s-au dedat cu trup şi suflet născocirii şi expedierii de scrisori jurnaliştilor, altor politicieni, ba chiar şi lor înşişi. Riscînd să mă las şi eu, preț de un editorial, atins de această epidemie, vă voi adresa următoarea scrisoare deschisă:

Am ascultat cu deosebit interes tableta dumneavoastră, difuzată de Europa Liberă în 28 septembrie 1996 sub titlul „Delir funerar“. În hotarele ei, dumneavoastră atacați necruţător un fenomen prilejuit de moartea lui Nicu Ceauşescu. Susțineți că, spre uimirea dumneavoastră, ceea ce pentru presa străină a fost „o ştire mondenă, oarecum pitorească – fiindcă există şi mondenități lugubre, după cum există şi un pitoresc al lugubrului –, în presa românească, printr-o ciudată magnetizare, s-a ajuns pe alocuri la un adevărat delir funerar (…)“ Astfel, ziceţi dumneavoastră, „moartea lui Nicu Ceauşescu a căpătat proporțiile unui eveniment şi forma unei indecenţe“. De ce indecenţă? Pentru că, răspundeți dumneavoastră, acest „delir funerar“ vine în contradicție cu memoria românilor. A românilor „care înghețau în locuinţe şi scrîşneau din măsele auzindu-l pe tatăl prinţişorului cum îi sfătuie să se îmbrace mai gros cînd se vîră sub plǎpumi“. A românilor „care au suportat ani
de-a rîndul ca restaurantele să se închidă la ora 21:00“
. A „românilor obligați să înveţe bulgăreşte sau ruseşte, sau sîrbeşte, sau ungureşte dacă vor să se uite la televizor“.

Stimate domnule Mircea lorgulescu, vă invidiez pentru acest articol. Nu numai pentru talentul deosebit pe care-l respiră, talent asupra căruia n-am avut şi n-am nici o îndoială, ci pentru că l-ați putut scrie. Eu, de exemplu, n-aş fi fost în stare să pun pe hîrtie, cu atîta forţă a sincerității, un articol care să se refere la memoria românilor. Şi dintr-un motiv foarte simplu. Eu locuiesc la Bucureşti. Dumneavoastră, care stați la Paris, aveţi păstrată intactă memoria nenorocirilor întruchipată de Ceauşescu. Eu însă, care stau la Bucureşti, mi-o pierd pe zi ce trece. Şi asta pentru că mizeria prezentului e pe zi ce trece mult mai puternică decît mizeria trecutului. Dumneavoastră vă referiţi la memoria românilor ca la ceva existent, de o putere în stare să se simtă ofensată de „delirul funerar“ provocat în presă de moartea lui Nicu Ceauşescu. Stimate domnule Mircea Iorgulescu, dacă eu, care n-aş putea spune că sînt о victimă a tranziției, ba, mai mult, trebuie să recunosc faptul că sînt unul dintre cei care se bucură de avantajele libertății de expresie, inexistente pe vremea lui Ceauşescu, nu mai am memoria nenorocirilor dinainte de decembrie 1989, ce să mai spun de milioanele de români simpli, cărora presa liberă şi posibilitatea de a vota pe cine vor nu reuşesc să le țină de cald! Da, într-adevăr, la şapte ani de la prăbuşirea lui Ceauşescu, românii ar trebui să aibă vie amintirea frigului din case, a restaurantelor închise la 21:00, a ecranului gol al televizorului de după ora 22:00.

Ei, uite că n-o mai au!
Şi nu pentru că aparțin unui popor cu memoria scurtă, unui popor ciudat, care-l divinizează azi pe cel a cărui moarte o cereau în 1989, ci pentru că prezentul nu-i oferă suficiente argumente pentru a putea exclama: Ce bine e acum față de perioada anterioară! Dimpotrivă, pentru mulţi dintre români, acum e mai rău decît în anii Ceauşescu. Sigur, pe timpuri românii îngheţau în locuinţe. Acum însă, cînd nu îngheaţă, pentru că problema încălzirii nu s-a rezolvat nici pînă azi, sînt jefuiţi şi apoi ucişi cu bestialitate. Ca să nu mai spun că, dacă pe vremea lui Ceauşescu îngheţau în locuinţe, acum mulți dintre ei îngheaţă pe afară, deoarece mulți dintre ei n-au putut face rost de o locuință cu un pat, sub cărui plapumă să se vîre îmbrăcaţi cît mai gros. Sigur, pe vremea lui Ceauşescu restaurantele se închideau la 21:00. Acum sînt deschise pînă dimineața. Numai că, avînd în vedere sărăcia care face ravagii, pentru mulți români restaurantele sînt inaccesibile nu numai de la 21:00 în sus, ci toată ziua. Şi asta pentru că nu-şi pot permite să intre în ele. Singurul lucru adus lor de tranziție e faptul că, în timp ce pe vremuri se uitau la ora 21:00 la ferestrele întunecate ale restaurantelor, acum au posibilitatea să se uite la ferestrele lor intens luminate.

Exemple despre acest prezent dureros ar putea continua la infinit. Un prezent care, pe dumneavoastră, Mircea Iorgulescu, aflat la Paris, nu vă afectează, dîndu-vă fericitul prilej de a avea în amintire, vii încă, nenorocirile trecutului Ceauşescu. Un prezent care este însă pentru cei ce locuiesc la Bucureşti şi în alte oraşe ale României atât de dur, încît i-a făcut să uite trecutul. Aşa că eu, jurnalist trăitor al realității din România de azi, nu cred că „delirul funerar“ de care acuzaţi presa ar fi intrat în contradicție cu starea de spirit a românilor. Dimpotrivă, el a răspuns unui sentiment al întregii țări. Un sentiment care nu-i atît nostalgia după trecutul ceauşist, cît mai ales revolta faţă de mizeria prezentă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *