Un serial care te introduce în tainele CIA

2024. Ajuns la București de la Sinaia, după ce m-am uimit cît am putut de tare de boala românească de a da cu petarde în Noaptea de Anul Nou (ceea ce m-a făcut să constat că românilor le lipsește un bombardament rusesc ca în Ucraina), reiau vizionarea serialului Covert Affairs, producție găsită într-unul din hard diskurile trimise pe vremuri de Bogdan Tiberiu Iacob. Traversez o perioadă tulbure, pe care aș numi-o revenirea la filmele clasice de pe DVD-uri, impusă de faptul că n-am ce vedea pe Netflix, și, în hotarele acestei perioade, am căutat filmele și serialele trimise pe vremuri de confratele mai tînăr. Covert Affairs e un serial produs de USA Network între 2010-2015. A rezistat cinci sezoane, ceea ce spune multe despre succesul producției. L-am ales după cîteva tentative nereușite de a vedea ceva care să mă seducă. Serialul cu Ryan m-a plictisit după două episoade din sezonul unu. S-ar putea ca mai tîrziu el să devină interesant prin problemele cu care se confruntă personajul principal, dar pînă acum mi s-a părut un James Bond american. Am abandonat după primele episoade, deoarece istoria mi-a părut ultracunoscută din alte și alte seriale dedicate teroriștilor. Teroriștii sînt inteligenți, periculoși, nici nu s-ar putea altfel, dacă ne gîndim că Agenția consumă bani de la Buget ca să-i stîrpească, dar pînă la urmă sfîrșesc prin a fi răpuși de bravii americani. M-am apucat apoi de Valhala, Vikings. Părea interesant. L-am abandonat văzînd că vikingii creștinați violează copile necreștinate și pe deasupra le taie pe spate o cruce.

Măi să fie!
Ăștia sînt vikingii creștinați din Anglia. Violatori și criminali. Se înțelege că vikingii păgîni, cei care mai cred în Valhala, sînt cinstea întruchipată și mai ales eroismul de excepție. Ce or fi vrut producătorii ? Să ne convingă că printre vikingii păgîni nu erau violatori și sălbatici?!

După o altă încercare tristă de a vedea The Last Ship, un serial cu Pandemia planetară, am optat pentru Covert Affairs. Deși nu sare peste clișeele tipice producțiilor americane dedicate Serviciilor secrete, Covert Affairs a reușit să mă țină spectator pînă la episodul cinci din sezonul unu.

Prin ce?
Întrebare firească, deoarece cel puțin pînă acum Annie Walker n-a avut problemele dramatice cu care se confruntă eroina din Homeland. Personajul e fermecător. O începătoare plasată brusc în operațiuni periculoase. Postura de începătoare dă personajului valoarea unui Cicerone într-ale serviciilor secrete. Afli fără să te plictisești amănunte despre CIA, despre Mosad, despre viața de fiecare zi de la Langley, nu prea diferită de viața de fiecare zi dintr-un sediu de multinațională specializată în batoane de ciocolată. Mult mai important, ca spectator ești introdus în tainele CIA. Afli despre ce e protocolul, despre agenți care au părăsit CIA, despre acoperire. Postura de acoperită îi dă lui Annie Walker șansa de a trece prin numeroase ipostaze de interpretare. Farmecul e dat că interpreta interpretează un personaj care trebuie să interpreteze în viața reală diferite roluri. E asta una din notele favorabile filmului. Alta e intriga polițistă din fiecare episod. Ca și în seriale cu polițiști simpatici, dar buni profesioniști, Annie îndeplinește o misiune în fiecare episod. Deși știm că nu va muri (mai are de dus cinci sezoane), o urmărim pe Annie pe teren cu pasiune, deoarece personajele din fiecare episod pot fi ucise în orice moment.
Ca să nu mai spun că felul în care inteligenta Annie iese de fiecare dată din situații grele, punîndu-și la lucru intuiția, provoacă un spor de polițism.