Am ajuns cu serialul Mavera la episodul șase. Am optat pentru el după finalul sezonului unu al serialului Alp Arslan și deja plictisit de Osman, care prea multe lucruri noi exclud c-ar putea aduce, atît în materie de intrigă, cît și de date istorice. Oricum, o să-l văd la un moment dat, cînd se vor strînge suficiente episoade pentru a-l putea urmări, șnur, fără a mai aștepta difuzarea unui nou episod la Istanbul. Serialul Mavera se ocupă cu viața și activitatea lui Hace Ahmed Yesevi, prezentat de Wikipedia (am găsit doar varianta turcă a textului) drept un celebru mistic venit în Bagdadul califului Mustashid (1118-1135), al douăzeci și nouălea calif abbassid. Mavera înseamnă Dincolo, așa cum îi explică Hace Ahmed unui personaj pe care vrea să-l aducă pe calea cea bună a lui Alah.
Serialul amintește izbitor de filmele occidentale despre Patimile lui Iisus, difuzate an de an de Paște, de fiecare dată vizionate în plin, deși telespectatorii le știu pe de rost, sub semnul oportunismului moldo-valah de a te pune bine cu Dumnezeu de ziua Lui. De altfel, Mavera a fost difuzat în Turcia de Ramadan, în 2021. Față de alte seriale turcești – Ertugrul, Osman, Alp Arslan, chiar față de seriale turcești istorice cu derviși precum Yunus Emre, Mavera e plicticos de moarte, cel puțin pînă acum. Accentul cade pe credința lui Hace Ahmed și forța sa de a propaga Islamul.
De aici excesul de referiri la Alah.
Cu toate acestea urmăresc Mavera cu mai mare interes decît Osman Întemeietorul:
- Interpretul principal are toate notele pentru a fi convingător în forța sa de a iradia Islamul prin propagandă. E vorba de actorul Korel Cezayirli, interpretul lui Suleyman, fratele lui Alp, din serialul Alp Arslan. Încă din serialul despre Alp remarcasem bunătatea care iradia din priviri și de pe întreaga față. De aceea, poate, rolul din Alp Arslan n-a fost grozav. Era și greu să te afirmi într-un film dominat de Alp Arslan. Personalitatea lui Hace Ahmet îl prinde de minune. În plus, în Alp Arslan e un personaj așa și așa, în genul țăranului mijlocaș din proza noastră proletcultistă. În Mavera actorul interpretează un personaj eminamente pozitiv, astfel conceput încît să impună admirație și simpatie. Era nevoie de un ins calm, stăpîn pe sine, degajînd încredere, credincios fără a fi isteric. S-ar putea obiecta că personajul e liniar de-a lungul serialului, că n-are descumpăniri sufletești, precum Alp Arslan. Tocmai aceasta dă forță rolului interpretat de Korel Cezayirli. Pentru că e greu, foarte greu să interpretezi un Sfînt al Islamului fără a fi, fie plicticos, fie nefiresc.
- Serialul se vrea și o ilustrare a învățăturilor din Islam. Toate serialele turcești produse sub semnul Neootomanismului își propun și reușesc să cultive răspîndirea Islamului într-o Turcie a hamburgherilor și a Coca Cola. De aceea, fiecare serial are un sfînt al tribului care istorisește luptătorilor, dar și femeilor și copiilor întîmplări cu Mahomed menite a servi ascultătorilor drept exemplu de comportare, model de urmat și mai ales drept tîlcuri ale necazurilor din prezent. La început, în Ertugrul, cînd se apuca Ibn-i Arabi, faimosul mistic Arab Andaluzian, să țină predici, mă plictisea pînă la exasperare. După ce am mai citit cîte ceva despre Islam, am început să urmăresc atent aceste secvențe de curs religios.
Mavera e plin de astfel de momente.
Spre deosebire de serialele anterioare, eficiența lor e mult mai mare. În Mavera învățăturile lui Mahomed sînt ghid îndrumător pentru Hace Ahmed. Multe dintre acțiunile sale sînt concretizări ale învățăturilor. Cînd misticul cară cu spinarea bucăți de stîncă pentru banii necesari supei populare din cartierul săracilor, el transpune în practică Islamul.
- Acțiunea serialului se petrece sub domnia califului Mustarshid. Califatul e tutelat de Imperiul Selciugic, mai precis de Giyassedin Mesud, sultanul statului selciugic irakian, dependent de Marele Imperiu Selciugic, aflat sub conducerea lui Ahmed Sencer, fiul lui Melik Shah, personajul central al serialului despre Melik Shah. Sultanul de Irak ține sub supraveghere Bagdadul, gata să intervină. Comandantul selciugic însărcinat cu asta, avînd în Bagdad o întreagă rețea de spioni, îi amintește lui Saltuk, șeful spionilor, de bătălia de la Mazinkert. Potrivit povestitorului, Alp Arslan ar fi avut în tabăra bizantină oameni infiltrați, triburi turkomene, aparent loiale Împăratului, conduși de tatăl lui Saltuk, care au trecut de partea selciugizilor în timpul bătăliei de la Mazinkert. Dau din nou peste oamenii lui Hassan Sabbat, Asasinii, conduși aici de Necat, întruchipare a puterii acestei secte cu care se luptă din greu Melik Shah. Legătura cu serialele anterioare e unul dintre motivele pentru care urmăresc serialul Mavera cu atenție.
- Prin Bagdadul califatului Mustarshid iau cunoștință de o realitate istorică asupra căreia n-am poposit pînă acum.
Califatele și în general domnia arabilor.
O realitate de dinainte de Selciucizi, despre care știu puține lucruri. De aceea m-am apucat de relectura lui O mie și una de nopți.
Voi putea astfel să aflu lucruri în plus despre califate.
Clarificare comentarii:
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!
V-aș fi foarte recunoscător dacă mi-ați recomandat un site unde aș putea găsi seriale turcești cu subtitrare fie în engleză fie română.
Și pe când serialele despre cea mai mare bătălie de la Imperiul Roman încoace, Vaslui, 1475? Vai, ce de legende și de reconstituiri pentru bătălia de la Poitiers, de exemplu, o gâlceavă de clasa a II-a față de bătăliile lui Ștefan…