Klaus Iohannis: Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive

Un text despre nimic. Risipindu-mă în ceață, am vrut să scriu ceva deștept

Sunt zile și momente de pauză în gândire, în simțire. Sunt defragmentări de Sine, când nimic nu se-adună sau din prea plin nu mai știi ce alege. Sunt zile în care ai vrea, și-ncepi ceva, pe drum te împiedici de nimicuri, și-ntr-un final renunți sau duci lucrul la capăt foarte greu și prea târziu.

Sunt zile cu ceață, în care nici să respiri nu poți. Aburul e rece și densitatea-i te-nvăluie în pâclă, mintea-ți amorțește ca o alunecare în neant. Mereu am crezut că moartea este o alegere personală, doar o risipire, o dizolvare în miile de particule apoase, din propria voință nerostită a oboselii care te-a cuprins, întâi ușor, apoi până la-ngenuchiere. Când dispare motivația Spiritului de a percepe lumea printr-un corp fizic, apare desprinderea. Am văzut oameni ce păreau că nu mai au șanse de viețuire, dar printr-o voință puternică și-au continuat călătoria fizică, chiar dacă totul părea să indice momentul final. Așa cum, oameni ce păreau plini de viață și cu atât de multe în față de făcut, au virat neașteptat pe panta marelui neant. Cred că totu-i precum o pânză ce se țese între motivație și priorități, făurindu-ți propria raportare la dimensiunile exterioare, ce îți trasează imaginare granițe fizice și mentale, uneori mai înguste, alteori mai largi.

Am murit de multe ori în această viață, iar când m-am întors din nou la Viață, nu m-am reinventat niciodată, doar mi-am dat voie să mă cunosc. Am spart bariere de programare educațională, am dezinstalat obiceiuri și condiționări care mă incomodau precum o haină prea mică sau mă jenau precum o piatră în pantof, am renunțat la situații și la oameni, și-am plecat la drum, din nou.

Am alergat după timp și-am vrut să ard etape, am vrut să trăiesc, să simt, să cuprind cât mai mult. M-am împrăștiat precum o cerneală pe o pânză albă, până când nu m-am mai cunoscut și-am obosit. Și-atunci, m-am întins sub salcâmii plantați de mine, pe pământ lângă furnici și alte gângănii, și-am început să respir, rar, din ce în ce mai rar în ritmul în care foșnea frunzișul în vânt. M-am golit de mine și-am lăsat Spiritul să mă cuprindă. M-am regăsit, m-am împăcat și m-am iertat, fără să uit nimic, dar cu luciditatea nevoii de a-mi aminti și ultima secundă a unei dureri.

A apărut nevoia de a renunța la Timp și am ales conștient jocul, oricât de complicat ar fi; și-atunci mi l-am asumat în Adevăr până la capăt. Mi-am promis să nu mă mai mint și m-am agățat cu disperare de Mine, acel ceva Divin căruia am simțit că nu Îi mai mă pot opune. Nu cred într-un Dumnezeu dogmatic, pentru că lângă el am crescut, și viața mea a fost mereu pe muchie de prăpastie, până în ziua în care-am încetat să mă mai rog. M-am prins doar de Mine, acea străveche Conștiință de Zeu Creator de Viață. Uneori mă mai desprind de ea și mă arunc în apele întunecate ale Mentalului Colectiv. Și-atunci, din nou mă afund într-o ceață neguroasă, poluată, cu frici și frustrări. Panica și abisul prăpăstiilor dintre minte și simțire mă îndeamnă să mă prăbușesc, să renunț la tot, cu gândul inutilității faptului divers. Simt disperarea și miros frica, revolta în fața necunoscutului, furia și respingerea în fața unui fapt pe care o minte nu îl poate accepta, negarea și autismul. Toate acestea bântuie mintea colectivă precum niște Spectre flămânde, făcând un corp compact prin care nici o fărâmă de lumină a unui strop de Conștiință aproape că nu mai poate răzbate prin toată această masă de cauciuc și plastic.

Mă adun în mine, și mă prind din nou de acea Iubire, care nu m-a lăsat niciodată să plec. Mă întorc spre casă, oricât de neagră ar fi noaptea din jur, pentru că ar mai fi atât de multe de făcut.
Nu văd încă drumul, dar simțurile-mi toate spun cu hotărâre unde a fost și este Acasă pentru mine.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

24 comentarii pentru articolul „Un text despre nimic. Risipindu-mă în ceață, am vrut să scriu ceva deștept”

  • tu zici ca ai vrut sa scrii ceva destept.
    io vad ca a iesit ceva inteligent.
    nu prea ne ntelegem…

  • moartea nu e o alegere personala. momentul mortii…o fi.

    • moartea, iarna,…tot aia.
      iarna e o alegere personala?

      • duminica,…e o alegere personala?
        Dinamica Anotimpurilor e o randuiala a Creatiei, nu a omului.

  • odata vorbit,dezbatut,explicat,aratat,orice crez devine dogmatic.poti fi preoteasa popriului cult,tot asteptari ai,si reguli,fie ca ti le aplici doar tie.
    nu spera si nu ai teama!

    • @maseaua de minte
      doar pentru ca e vremea substantivelor comune scrise cu majuscule si luate din cartile timpului, care se vand foarte bine.
      ne schimbam, ce e val… treceti peste si intrebati peste 10 ani, 50, 100, nu stiu.

    • orice crez devine Realitate,
      Realitea e Adevarul,
      Adevarul e Viata.

      Viata…e dogmatica?
      Adevarul e dogmatic?

      nu prea cred…
      ‘punere la indoiala in stil plenar’ e Temelie a Creatiei.

      • e vremea adjectijelor devenite, intre timp, verbe,
        iar asta doar pentru ca verbe fiind, sa aiba sansa sa devina nonactiuni…

      • @online: e adevarul accesibil noua.
        dar unde-ai fost pana acum, era sa ma manance un troll, aceasta e realitatea.

        • pentru ca Adevarul sa ne fie accesibil S-a turnat in om.
          Adevarul, care e si Viata, e si Fiul Omului, nu doar al lui Dumnezeu.
          Omul nu e Dumnezeu, insa Adevarul ii e daruit plenar, prin urmare se ‘misca’ leit lui Dumnezeu.
          Dumnezeu si Omul au acelasi Fiu. asta e faza tare.
          Fiul lui Dumnezeu, adica Iubirea, e…o ‘ecuatie de miscare’. Si Fiul Omului tot aia e.
          ‘ecuatia de miscare’ din poveste, adica Iubirea, adica Viata,…ca ce e Viata altceva decat o ecuatie de miscare…care acopera si ‘miscarea ‘ si ‘nemiscarea’, in fap…Ecuatia de Miscare a Oului Absolut?
          faza cu…omului nu i e accesibil Adevarul…nu prea tine, prin urmare…

          • ba chiar si mai si: in sinele fiecarui om e…Buricul universului.
            iar asta nu inseamna ca Universul e ultradotat cu burice, ci ca oamenii…sint un Intreg. si antioamenii sint tot asa.

          • realitatea se daruieste tuturor cu egala consideratie.
            insa nu toti oamenii se daruiesc cu egala consideratie realitatii

          • @online:
            de ce?
            de ce ai atatea certitudini?

          • habar n-am.

          • @online: toate aste incap intr-o carte foarte subtire.
            (am furat dintr-un vers, stiu)

          • e subtire cit un foton.
            fetele ei sint fetele fotonului
            pe o parte e cerul, pe celalta pamantul

            e subtire cat un curcubeu
            pe-o parte Alfa, pe cealalta Omega.
            e subtire cit E!

          • iar dincolo de ea e Vesnicia.

  • … bun si „nimicul” la ceva. Cred ca este textul cel mai bun pe care l-ati publicat pâna acum…
    Fotografiile cu ceața sunt superbe.

    • Totuși,haide să folosim cratimele 😥

      • Și punctuația 😛

      • @Ionel Samuila:
        nu o fi perfect, dar e totusi un text care te consuma si ca cititor. daca ati observat lipsa cratimelor, nu stiu ce sa zic, poate nu era si pentru dvs.

        • Cu respect,Samoilă și nu Samuilă și totuși eu nu v-am întrebat de sănătate,deci….

          • @Ionel Samoilă:
            ok, imi cer scuze si retractez. rog admin-ul sa stearga comentariul daca v-a deranjat, desi nici persoana caruia i-ati replicat nu sunt chiar sigur ca v-a intrebat de sanatate, dar ce stiu eu… nu le stiu pe toate…

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog