Unde-s ziarele de împachetat borcane de altădată?

Povestea a început într-o zi oarecare, o zi de mers la serviciu. Una dintre colegele mele, pensionară, muncind pentru plata facturilor și nu pentru vreo specială, a adus cu ea un ziar. Pe fața lui Boris Johnson aterizase niște grăsime de pilaf cu carne de capră africană. Noroc cu legile hazardului că mai trimit la prăjit din corupții politicii, și de amatori, și de carieră. Iacătă un politician pentru care gloantele-breloc plimbate de cuconițe de la AUR pe la sesiuni de justificare parlamentară ar fi putut fi recomandate drept supozitoare, ca să se asorteze cu vânzările de arme și întețirea minților deșertificate din Ucraina zelenskiană, o Ucraină care va scăpa de mizerabili, dar un Zelenski care nu va putea scăpa de umilință.

Nu am mai cumpărat ziare de ceva vreme. Se spuneau minciuni și înainte, dar unele aveau valoare artistică. Minciunile din ultimii ani au fost manipulatoare și răuvoitoare. Și prost scrise. Și mai sunt și vulgaritățile … care nu au ros numai fleicile Gagăi, ci arta în general, ziarele nereușind nici măcar să mimeze vreo împachetare. Mai citesc și eu anecdote din viața vedetelor, dacă au haz. Nu mă interesează tatuajele, nici în scris, nici în poză. E de prost gust să publici bârfe din baie și curvăsăreală verbală și morală.

Am căutat părerea plină de tâlc a unui jurnalist britanic din secolul trecut, Willmott Lewis (1877-1950):

“E bine să nu pierdem din vedere că atunci când scriem la ziar noi, de fapt, scriem pentru o bătrânică din Hastings, posesoare a două pisici pe care le adoră. Câtă vreme mâzgăliturile noastre nu-i pot smulge atenția de la pisici, nu am făcut nimic”.

Cu gândul la bătrânicile uitate prin satele românești, și de neamuri și de guverne, m-am decis să caut să văd cam câte ziare se mai tipăresc în România. O problemă la care nu mă pricep. Dar vreau să mă opresc puțin la gardul caselor. Vă mai aduceți aminte cum se călcau pe picioare propagandiștii diasporei plătite de imperialiști să salveze satele românești? Ceaușescu le-a făcut clinici cu doctor și asistentă, cabinet dentar, școală, fermă în sistem de cooperativă agricolă. Le-a făcut drum, pentru cal și căruță, că atât le trebuia. A tras curent, pe unde a apucat. A avut grijă de fântâni. Europa Europei libere (libere de bun simț) a angajat țăranii români pe post de servitori și așa au distrus satele pe care le moderniza Ceaușescu. Sper ca Uniunea Europeană și cei care i-au făcut loc în România, prin propagandă murdară și interesată, să ajungă la fel ca satele românești pe care le-au salvat. Mai sunt și europeni ca regele britanic Charles care și-a luat o casă în Transilvania și a dormit pe paie. Ba a vrut să-și cumpere și o coasă, de la unul din țărani. O fi fost un apropo la doamna cu coasa, care a hăcuit bordeiele altădată înfloritoare. Ați observat că după ce l-au ucis pe Ceaușescu au ucis tot ce au construit românii pe vremea lui? De ce nu sunt ucigașii lui Ceaușescu la pușcărie? Când o să dea de dracu’, o să-și dorească să fi fost la pușcărie! La căderea lui Ceaușescu, România era încă o putere economică a Europei Centrale și de Est, nu mai credeți în minciunile celor care v-au spus că eram demodați, de ce credeți că aveam atâția bani de încasat dacă nu se producea și vindea la export? Pericolul era că România ridica de jos și alte țări sărace, și atunci de unde să mai fure imperialiștii și americanii, pe cine să mai subjuge? Ceaușescu a vândut materie primă ca să acopere cât mai repede datoriile. După ce l-au ucis pe Ceaușescu, și-au însușit aproape toate resursele României pe mai nimic. De ce vreți să fiți în Uniunea Europeană? Cu ce nivel de trai v-a cadorisit? Mâncare de proastă calitate, plastic, tehnologie pe care ați fi cumpărat-o mai ușor dacă ați fi vândut produse finite și nu materie primă. Chiar nu vedeți cât de mult ați pierdut și cât de puțin vi s-a dat înapoi?

Dar să mă întorc la cifrele de difuzare pentru că un nou proiect european e deja în lucru. După ceva căutări online am ajuns la o companie pe nume BRAT. Din ce am înțeles, publică cifre de difuzare doar pentru membri, deci nu pentru toate publicațiile. Oricum, mi-am putut face o părere. Cea mai difuzată publicație de pe piață, în perioada octombrie-decembrie 2022, a fost broșura de oferte a lui Kaufland, în aproape 5 milioane de exemplare. O broșurică cu poze, vorbe puține. Stres intelectual zero. Ziarele responsabile de informații abia de se împiedicau în câteva mii. Nici nu mai are mama cu ce să împacheteze borcanele de zacuscă și de dulceață la întoarcerea din concediu. Doar nu credeați că mă întorc acasă cu albume de artă! Alea vin în pachet, vânzătorii incluzând uneori numere vechi de ziare, gratuit. Nici nu știți cu ce plăcere citesc articole vechi de 30 de ani. După care am și cu ce șterge geamurile. Lună!

De câteva lucruri îmi aduc aminte din copilărie, de pe vremea când mai aveam bunici. Imaginea e ca un timbru de colecție, parte a unor vremuri pe care mi le-aș dori să revină. Bunicul cu ochelari pe ochi, la masă, citind cu voce tare un articol important pentru urbe sau pentru țară. Bunica, amestecând în oalele de pe aragaz sau de pe plită, suspinând sau zâmbind, neîndrăznind să-l întrerupă. Copilul privind fascinat la bucata aceea minunată de hârtie, știutoare de atât de multe lucruri, la acea vârstă greu de înțeles. Bunicul își făcea, însă, timp să explice și copilului ce se mai întâmpla prin lume. Ce s-a mai inventat. Ce s-a mai construit. Cine era personalitatea care scria la ziar. Ba mai citea și din foiletoane. Ziua unei lumi întregi încăpea în știrile din ziar. Tata nu rata niciodată pagina sportivă. Eu, de exemplu, eram atentă la tot ce spunea, ca să pot să-mi dau și eu cu părerea la întâlnirea cu băieții din cartier sau ori de câte ori mă lua tata pe stadion. Și nu vorbesc numai de fotbal, pe atunci Suceava avea echipe de handbal, de volei, de rugby, de baschet, și club de șah. În ziare erau detaliate partide de șah celebre sau se dădeau probleme de rezolvat. Nu eram încă la școală când bunicul mi-a cumpărat primul joc de șah. Și azi mă bucur când fiul meu mă mai provoacă la câte o partidă. Jucăm domestic, fără aere de competiție, dar cu atât mai frumos. După siestă, bunica citea ferparele. Apoi se trecea la lecturi de cărți serioase sau la discuții. Ziarul era uitat pe masă. Îl luam și mă ascundeam sub masă, încercând să ghicesc de pe unde a citit bunicul. La fel ca mine, mulți dintre copiii generațiilor apropriate de a mea, și o știu din confesiunile lor, au învățat literele dinainte de a merge la școală, buchisind ziarele din casă. Întrebam de un anume cuvânt, după care căutam literele la fel. Îmi aduc aminte de o glumă a tatei, din anii lui de școală, puțin înainte de 1950. Aveau un coleg care la orele de citire, când se învăța citirea pe litere, stârnea ilaritate în clasă. Acestea erau exemplele favorite ale tatei: d_u_l_a_p = dulup și s_a_c = țuhal. Acum abia putem scăpa de abreviații, deși tinerii nu au niciun motiv să se grăbească. Inițiatorii rețelelor de socializare, deși și-au dat seama încă de la început ce rău au făcut societății, căci multe minți limpezi i-au avertizat, nu s-au lăsat mustrați de conștiință. Va veni o vreme când vor fi penalizați, pentru că fiecare faptă primește răsplata cuvenită.

Sunt și astăzi bătrâni și bătrânele, și nu numai, sunt săraci care trăiesc în zone izolate, fără telefoane, chiar și fără televizoare. Când poștașul face eforturi să le ducă pensia, le-ar prinde bine și un ziar. Pe acolo nu există biblioteci. De fapt și prin orașe, tot felul de idioți analfabeți s-au apucat să vâneze librăriile și bibliotecile. Acei oameni sărmani însă nu și-ar putea permite să plătească un preț de tiraj de 1200 de bucăți, le-ar folosi însă lectura. Bineînțeles că jurnalismul pe hârtie nu poate supraviețui cu minciunile din online, unde orice nemernic își poate șterge elucubrațiile mizere, ci ziariștii vor trebui să se întoarcă la adevăr. Sau măcar să se lase ghidați de adevăr. S-au spus multe minciuni de-a lungul timpului, dar parcă nu atât de sfruntate. Ziarele sunt și ele un semn de educație.

În loc de concluzie, am ales câteva din vorbele de duh ale unui alt britanic, născut în Cehia, dramaturgul Tom Stoppard:

“Sunt de acord cu libertatea presei, de ziare nici nu vreau să aud.” (Night and Day/Zi și noapte, 1978, Act 1)

“Comentariile sunt gratuite, faptele costă.” (Night and Day/Zi și noapte, 1978, Act 2)

“Mass-media. Sună ca o convenție a celor ce fac spiritism.” (Night and Day/Zi și noapte, Act 1)

“Democrația nu constă în a merge la vot, ci în numărarea voturilor.” (Jumpers/Puloverele, 1972, Act 1)