Unde va duce conflictul greco-turc?

Ziua limbii române nu este sărbătorită așa cum se cuvine. Avem din ce în ce mai mulți demnitari cu grave carențe în ceea ce privește limba română. Din această cauză nu ne putem aștepta de la ei să înțeleagă semnificația limbii române, rolul de liant ce-l poate constitui aceasta, cât și istoria acesteia. În fapt, limba și religia sunt factorii ce demonstrează românitatea!

În timp ce istoria românilor nu mai este o prioritate nici măcar în școli, în Turcia, trecutul este valorificat la maxim. Chiar ideologizat pentru a conferi celor de azi din măreția înaintașilor lor.
Astfel, Ankara și-a propus să treacă la următorul pas și anume să devină unul dintre actorii activi pe scena relațiilor internaționale. Va reuși să-și facă loc? Merită să încerce?

Când investițiile militare cresc gradual, iar lui Recep Tayyip Erdoğan i se oferă o ocazie, acesta profită. Carismaticul lider turc știe prea bine cum funcționează mecanismele europenilor pentru a-și face griji în privința întreprinderilor lor. Spre deosebire de statele europene, liderul turc și-a fixat o agendă și se ține de ea. Este conștient că europenii au mai multă nevoie de Turcia decât are Turcia nevoie de ei.

Contextul geopolitic îi conferă Turciei un rol primordial în mai toate strategiile occidentalilor. În fond, Turcia este partenerul lor, este membru NATO, are semnate diferite acorduri comerciale cu U.E., deține cheia strâmtorilor Bosfor și Dardanele, dar și mai important, din punct de vedere al securității, deține tehnică militară NATO. Ca o Republică cu o moștenire istorică a unui Imperiu, Recep Tayyip Erdoğan și-a propus să (și) redea turcului importanța de altădată. Să fie statul care este implicat în mai toate deciziile importante, indiferent unde au loc.

Cum în politica mondială noțiunea de drept internațional sau de tipul de regim nu mai contează (dacă ar fi contat vreodată) Ankara este un stat frecventabil atât la Berlin cât și la Paris, Washington sau Tokyo. În fond, Turcia este în primele 20 de economii ale lumii.

Evident, Turcia are dreptul să-și apere interesele în toate cele patru mări la care are ieșire. Împărțirea Mării Egee cu Grecia prin Tratatul de la Lausanne din 1923 nu s-a făcut și în privința hidrocarburilor pe motiv că acum aproape 100 de ani altele erau prioritățile.

Conștienți de importanța zăcămintelor naturale din Mediterană, atât grecii cât și turcii se luptă, fiecare cu argumentele lor, pentru a obține acces la aceste gaze. Cum insulele grecești din apropierea coastei turce, cunoscute ca arhipelagul Dodecanez, sunt foarte aproape de țărmul turcesc, declarația prim-ministrului grec a provocat frisoane la Ankara când acesta a declarat că Atena își va extinde cu 12 mile nautice spațiul maritim. Practic, prin această decizie, dacă se va pune vreodată în practică, va extinde drepturile grecilor până la țărmul turcesc, ba mai mult chiar dincolo de țărm.

Astfel, declarația ministrului de externe turc, Mevlüt Çavuşoğlu cum că se va ajunge la război în acest caz, este una legitimă, de apărare a propriului spațiu.

Rolul istoriei în Turcia

Scriam acum doi ani:

Acum 947 de ani, în 1071, turcii câștigau una dintre cele mai importante bătălii. O victorie decisivă pentru reconfigurarea zonei din Asia Mică. O victorie care a demarat pașii spre înființarea Imperiului Otoman în 1299. Era o victorie în care împăratul Diogene Romanus a fost capturat. Acest semnal a dat un impuls necesar și un entuziasm care timp de secole i-au transformat pe turci în conducătorii lumii în anumite perioade istorice.

În ultimii ani, Recep Tayyip Erdoăan a transformat acest eveniment istoric într-unul politic. Bătălia este dată exemplu de mobilizare, de faptul că ei, turcii, singuri împotriva tuturor au reușit. Și azi, la fel ca acum 947 de ani pot reuși din nou. Astfel conducătorul absolut al Turciei a mers la locul bătăliei pentru a-i impulsiona pe turci. Președintelui turc îi plac evenimentele istorice câștigătoare: 1071, 1453, (1915 cu mențiunea că a fost o victorie cât desființarea unui Imperiu). Atunci era Imperiul Bizantin, azi sunt Statele Unite.

Pe de altă parte, Turcia se comportă ca o mare putere maritimă care nu respectă întotdeauna dreptul maritim.

Revenind la zi, pe 26 august, oficialitățile de la Ankara au sărbătorit evenimentul la fața locului. Pe 30 august este sărbătoare națională, ultima victorie categorică, cea de la Dumlupınar, când Mustafa Kemal a câștigat istovitorul război cu grecii. Și ca urmare a acestei victorii a putut pune bazele Republicii Turcia.

Cu ajutorul istoriei, liderul turc și-a propus și a demarat o strategie prin care toți turcii să-și cunoască propria istorie. Evident, coordonată de stat. Prin documentare, filme, muzee (Turcia a construit și continuă să construiască muzee) își valorifică propriul trecut. Un film despre bătălia de la Malazgirt este planificat să fie lansat pe 29 octombrie, de Ziua Națională a Turciei.

Sfârșitul fiecărei luni august este motiv de sărbătoare în Turcia și tristețe în Grecia. Atât bătălia de la Malazgirt (26 august), cât mai ales cea de la Dumlupınar (30 august) le provoacă frisoane grecilor. Pe fondul acestor tensiuni din Marea Egee și Mediterană subconștientul trecutului joacă un rol important, iar vizita de acum câțiva ani a oficialii turci la Atena când le-au cerut grecilor să nu se mai înarmeze (când au intrat în criza economică) pentru că ei nu-i vor ataca niciodată pare doar o glumă.

Cucerirea Constantinopolului a avut un impact mondial iar trecutul chiar îndepărtat nu poate și nu va fi niciodată uitat la Atena. Prin transformarea Sfintei Sofia în moschee, Turcia a transmis încă un semnal lumii creștine.

Acestea sunt doar câteva dintre ideile ce stau la baza relațiilor greco-turce. După un război sângeros și un tratat de pace aprig disputat, fiecare stat se simte nedreptățit. De aceea, cred că este nevoie de oameni inspirați, de istorici specializați pentru a se putea creiona un dialog între cele două state.

Cele două state fac parte din lumi diferite, din zone de mentalitate diferite, una adeptă înfocată a consolidării islamului în zonă, cealaltă adeptă a valorilor democrate. Una își dorește recucerirea zonelor pierdute, cealaltă îndreptarea erorilor istorice.

Atât Statele Unite, cât și cele occidentale pot juca un rol important în acest conflict greco-turc, dar nu numai. Și Federația Rusă, Israelul cât și Egiptul nu vor fi străini de deciziile luate în zona Mediterană.