În secolul al XIII – lea, spune istoria, scaunul* Nocrich era o unitate administrativă a sașilor transilvăneni, apărută la începutul secolului al XIII-lea. Dar era cunoscut din 1291 sub denumirea Scaunul Alțâna, deoarece localitatea Alțâna (Alzen), care avea dreptul de a ține târg, a devenit reședința Scaunului.
Preotul Friedrich Müller (la Nocrich între 1869 – 1874) scria că, la 1349 este atestat Nocrich / Lesckirch – ca sediu al Scaunului săsesc, cu același nume.
A urmat o perioadă de peste 200 de ani în care satele Alțâna și Nocrich și-au disputat sediul Scaunului. Era, de fapt, o luptă pentru putere între nobilii de origine maghiară (Gerendi, Horwath, Kesser) și patriciatul săsesc din Alțîna și Nocrich.
Asta a fost odată, demult. Mă refer la lupta pentru putere, desigur.
Ce ne facem însă astăzi când tot la Nocrich, după mai bine de opt secole, lupta pentru înscăunare continuă? Desigur, în formă minimalistă, dar tot luptă e! Mai ales într-o localitate cu mare nevoie de asistență medicală, această luptă poate lua formele cele mai nebănuite. Constatăm cum în goana pentru supremație, se ajunge în unele localități din țară, nu la turniruri ca odinioară, ci la lupte corp la corp, la propriu!
Astfel, vedem în camere de supraveghere, sau citim din presă, relatări despre primari sau ajutori de primari, luați la pumni, încasând lovituri succesive, culegându-și de pe jos telefonul spart (la Cernavodă), sau în cazul de la Nocrich consilierul primind un cap în gură și rămânând cu dinții sparți.
Scria cât se poate de limpede în relatarea din zilele trecute primarul din Cernavodă, (a celui care mergea agale spre casă), cum drumul i-a devenit dintr-o dată anevoios din pricina scatoalcelor primite așa pe nepusă masă. Fiindcă nu-i așa – una e când cineva te anunță prietenește ”fii atent că mâine seară pe la nouă jumate, te aștept și îți ofer o bătaie de nu te vezi” – și alta e să fii cotonogit așa, neanunțat.
Să vedem acum ce i s-a întâmplat consilierului primarului din comuna Nocrich:
„Astăzi, în timpul programului de lucru, în jurul orei 12:00, m-am dus la dispensar. Noi aici avem doi medici, pe Moț Ioan, cel care m-a lovit, și pe Toma Alexandru, care în prezent profesează la Brădeni. Am venit cu domnul Toma la cabinetul medical al primăriei pentru a vedea ce lucrări avem de făcut pentru o renovare. Când am intrat în holul dispensarului, medicul Moț Ioan a venit la noi și mi s-a adresat <<ț****e, cu tine am de lucru!>>. În momentul acela, mi-a dat un cap în gură, eu am căzut jos, iar el m-a lovit cu picioarele sau cu pumnii. Doctorul Toma nu a intervenit, iar pe margine mai erau alți pacienți care au fost martori la toată această situație. Eu m-am ridicat, am ieșit afară și am sunat la 112. Echipajul nu a putut veni în zonă că era la intervenție, așa că m-am dus la postul de poliție. Eram plin de sânge și aveam buza spartă”, a povestit Anghel Emil, consilierul primarului din Nocrich. „Mă dor dinții și am buza spartă” a mai adăugat domnul consilier.**
Acum ce ar mai fi de spus? Exact ca în celălalt caz de încăierare de la Cernavodă, nici aici la Nocrich oamenii nu sunt pregătiți pentru lupte iscate din senin. Așa cum popa cheliosu din istoria cu bătaie la lăsarea nopții, nu avea prea multă energie, tot așa nici doctorul preferat nu a prea avut atitudine de profesionist, nici măcar civică. Cum adică, să stai și să te uiți cum un om e lovit în fața ta și tu să nu intervii? Nu să te amesteci în luptă, dar să faci ceva care să pună imediat capăt agresiunii! Mai spune consilierul/victimă că nici la 112 nu a avut succes fiindcă echipajul solicitat era ocupat cu altă urgență. Așa stând lucrurile, cu medic lângă el, dar degeaba, cu falca lovită și dinți sparți s-a dus „pe drumul de costișă” ce duce nu la Vaslui, ci la postul de poliție.
Dacă nu ar fi de plâns, poveștile de la Cernavodă și de la Nocrich, cu primari și ajutori de primari zvântați în bătaie, ele ar putea fi pagini tragi-comice. Și respectivele secvențe ar face parte din posibilul serial „ Racul broasca și o știucă” inspirat din fabula cu același nume de Alecu Donici.
Da, numai că – spre deosebire de fabulă – la Nocrich e vorba de zbaterea pentru un post suplimentar, de faptul că e mare nevoie de încă un medic în comună, iar în povestea de la Cernavodă e vorba de clasicul și banalul conflict între partide, soldat cu un primar înghiontit, lovit între ochi de căpățâna unei „doamne”, dispută finalizată cu plesnirea de caldarâm a telefonului primarului.
*Așezarea sașilor în Transilvania, București, Editura Kriterion, 1992
Lasă un răspuns