Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Unele păduri, traumatizate prin defrişare, ar avea nevoie de terapie, ca oamenii

Pădurile au şi ele amintirile lor, cu oameni, păsări şi animale care s-au reflectat în lumina rezemată de arbori, legănată în frunze ca în oglinzi. La bătrâneţe, sau când nu le va mai călca nimeni covorul înfoiat de ultimele raze, îşi vor scoate din trunchiurile striate cu pâraie subţiri, chipuri trecute de oameni, animale şi păsări. Se zice că dacă îmbrăţişezi copaci te încarci de liniştea şi înţelepciunea lor. Tot ce au adunat ei, ca amintiri şi cunoaştere, ar putea fi transmis şi oamenilor, dacă ar exista înţelegere.

Cred că arborii s-au închis în mare măsură oamenilor. Ca atunci când intră cineva în cameră şi tu închizi iute ochii, te prefaci că dormi, să fii lăsat în pace sau, dimpotrivă, să atragi atenţia, făcându-l pe celălalt să tacă, să mai termine cu ale lui, să se apropie pe vârfuri.

Unele păduri, traumatizate prin defrişare, ar avea nevoie de terapie, ca şi mulţi dintre oamenii de la oraşe şi sate. Să li se cânte la vioară, din fluier, dar fără mulţimi la concert în mijlocul pădurii – asta de-abia mai târziu -, să li se pună pianul sub fagi, sub stejari, în aşteptarea unor mâini cu degete subţiri şi lungi care să mângâie și să dea glas clapelor.

Îmi amintesc de un film despre viaţa lui Ceaikovski, care se sfârşeşte cu imagini dintr-o pădure unde s-ar fi retras compozitorul, bolnav sau poate doar îndrăgostit la o vârstă târzie de copac. Probabil obosit şi sătul de ipocrizia oamenilor din oraşe şi sate.

O altă imagine minunată cu arbori, în Giulietta şi Spiritele de Fellini, când Giuletta înţelege, în sfârşit, că soţul ei o înşală la greu, în timp ce ea a vizitat Spiritele, fericită în compania lor, chiar dacă transparenţa lor era şi dureroasă. Crengile arborilor au rupt perdeaua naivităţii, dar nu şi inocenţa Giuliettei, care nu se mai închide în colivie, nu mai poate fi captivă.

Arabian Nights de Pier Paolo Pasolini începe cu imaginea destinului – o căprioară la marginea unei păduri, vânată sau fugărită de un vânător. Filmul ne spune că atunci când vânătorul va fi prins căprioara, se iese din timpul destinului, pentru a se intra în timpul aşezat, al vieţii obişnuite. Arabian Nights, o călătorie sacrificială pentru găsirea şi salvarea iubirii pierdute, trece printr-un lanţ de plăceri, scurte aventuri inocente, cruzimi pasionale şi moarte pricinuită de o simplă aşteptare de o noapte a iubitului, care ajunge prea târziu, după ce a petrecut nopţi cu o altă femeie, de care s-a îndrăgostit subit.

Women without Men, în regia lui Shirin Neshat, încântă cu imagini ale unei păduri miraculoase, mistic de frumoase, în care patru femei cu destine diferite, în Teheranul dinaintea căderii Şahului, găsesc soluţii la situaţii tragice, din care în mod obişnuit femeile iraniene nu ar fi putut scăpa. Trecerea din lumea vieţilor fără speranţă, în pădurea unde găsesc casa în care locuieşte un cuplu – imaginea divinităţii masculine-paterne şi a divinităţii feminine-materne- care le va adăposti şi le va ajuta să se descopere, se face printr-un ‘tunel’, pe sub apă. Cel mai mult m-a impresionat destinul lui Zarin, ‘the unwilling prostitute’, care scapă din casa robiei ucigând un bărbat. Arborii îi vor curăţa practic mintea de toate imaginile umilitoare care-i provocau suferinţă. Pentru Zarin, Arborii, mai ales cei din jurul casei, devin la fel de importanţi ca şi persoana Tatălui. Până într-o nopate când familia – căzând în ispită – dă o petrecere, unde sunt invitate VIP-urile şi crema Teheranului. Zarin nu iese din camera ei, se bagă în pat, tremurând de spaima produsă de vocile gălăgioase ale bărbaţilor, de chicotitul şi râsetele femeilor. Transpiră toată mizeria societăţii, până la ultima picătură de viaţă. În zori, când se sfârşeşte agapa, ‘zeii căzuţi”, care i-au ajutat vindecarea până la un punct, o găsesc moartă. Copacul cel mai iubit de Zarin, de la fereastră, e găsit prăbuşit, despicat, ca după o furtună. Ca o concluzie a filmului: natura e mai de încredere, mai sensibilă la oameni, decât oamenii…chiar şi decât cei mai buni dintre ei.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

24 comentarii pentru articolul „Unele păduri, traumatizate prin defrişare, ar avea nevoie de terapie, ca oamenii”

    • Minunat. E prima oara cand ii ascult. Sa canti despre fragilitate – how fragile we are- e curaj, in lumea de azi. Mai toti vor sa fie tari….ascunsi.

    • 🙂 Like!

  • Ce induiosator! Da’ graul cand e taiat nu plange? Sau ala e de stanga ca ne da painea?

    • Nu plânge, ca ala-i mai inteligent decât tine si îsi cunoaste menirea.
      Mai citeste si tu.

    • radacini in Pamant
      radacini in Cer

      graul are radacini in Cer:))
      deci cand il tai, ii protejezi radacina:))), care e chiar bobul de grau:))
      si o depozitezi in Cer pana vine vremea s-o indesi, iar, in Pamant!:))
      dar ea…fuge de-acolo, ca isi caut aradacina, care e in Cer:))))

      asa se intampla cu tot ce misca si are radacina in Cer, deci si cu omul e la fel 🙂

      Cib, graul ne invata Pluralul, asa ca e…la Dreapta:))

      Marul, care face mere, ne invata si el Pluralul:), insa cealalta superpozitie:)), iar asta pentru ca paici e si cu Daruire si cu Acumulare :),

      Pomul Cunoasterii ‘Binelui si Raului’ e un mar, deci io creca pana nu terminam toate merele de mancat, din pomul ala, n-ajungem la cap!:))))
      -…totusi, tre sa ma mai gandesc la ce-am zis, ca e ceva anapoda acolo, insa esenta e buna:)))
      geooo, Cib e Muza, azi:))

  • pina la urma…armonia omului cu Natura e tot una cu manifestarea armonioasa a omului,
    pentru ca si omul si Natura sint parti ale aceluiasi Intreg,
    prin urmare scoala capabila sa-l invete pe om armonia cu Natura e una care e si despre cum omul se poate manifesta armonios.

    • …insa scoala de azi nu-l invata pe om despre armonia cu Natura, ci despre Antinatura:))),
      care o fi ea un soi de armonie cu Natura, insa e una despre imaginea din Oglinda, a Naturii 🙂

      • despre Matematica si povestea ei…Anti!, am mai.. povestit,
        prin urmare de fiecare data cind in educatia unui om apare Matematica, gata!, e o problema, acolo:)))), iar aceasta problema va fi rezolvata prin inmugurirea unei educatii care echilibreaza manifestarea elevului-matematician:)),

        prin urmare intotdeauna se vor manifesta elevi care vor excela in studierea prin ochelari Matematici, a Naturii,
        si elevi care vor excela in studierea prin…ochelarii numiti Inima, a Naturii :).

        sa faci Pace intre astia inseamna sa le permiti si unora si altora manifestarea.
        intrebare: nu cumva scoala acopera exclusiv una dintre superpozitii?:))), de unde rezulta ca e de bun-simt sa i fie permisa si celeilalte superpozitii, manifestarea?:)),
        abia asa manifestanduse…Superpozitiile Naturii?:)))))

        • Online, vreau sa-ti spun ca am observat de cand am venit ca barbatii (tineri) cand ies la o plimbare (cu sau fara fete – ele discuta intre ele, sunt grupate laolalta) discuta de regula despre calculatoare, programari calculatoare, taine-mistere din lumea Androidului. Cei mai in varsta discuta despre medici, operatii, tratamente. Femeile intre ele, fie de boli, sau despre cupluri, cine cand o mai fost maritata sau ala care nu-i insurat.
          Asta, doar asa, ca ai pomenit de Matematica.

      • Uite ce-am gasit…ceva vechi scotian
        https://youtu.be/fwWmcMz0ZVk

        • …ii lipseste ceva:),
          daca ar fi sa rezum…ii lipseste orgasmul:)))
          …e dragut!:)

  • ce vedem, privind Natura…aia santem:)

    cind Natura pe care o vezi e vie, asa esti si tu:))

    insa pentru ca Natura n-are dorinte, pesemne ca si omul va ajunge sa imbratiseze si Natura cu…drag, abia atunci cind dorintele ii vor disparea:),
    acela fiind, zic eu, si momentul armoniei dintre Om si Natura 🙂

    • Cand dorintele ii vor disparea, omul va putea imblanzi orice, pe oricine si va fi bland – nu va mai supune, nici nu va mai fi aservit, ca acum cand e plin de tot felul de dorinte.
      Ce viata, atunci…

      • viata unui om!
        care, in lipsa manifestarii Timpului, s-ar suprapune peste…viata celorlalti oameni 🙂
        viata oamenilor!
        adica aia vesnica:)))

        • Simonica, omul nu e dupaici, el se aseamana cu samanta care a cazut pe stanca:))))
          omul si Lumea Mare…n-are intersectie,
          pentru om, Lumea Mare arata ca o stanca,
          paici… el nu prinde radacini:), insa antioamenii vor prinde radacini adanci, nu gluma:))

  • Frumoasa tema, reusita prezentare…

    • Experientele cu plantele care „stiu” ca urmeaza sa fie sacrificate si care scot „tipete” atunci când au niste suferinte sau când mor ar trebui popularizate în scoli, poate asa, tot mai multi oameni sensibili ar încerca sa faca ceva pentru padurile care au nevoie de terapie.
      Demult, i-am explicat unui copil drag mie de ce, la aniversare, i-am daruit un ghiveci cu flori, si nu un buchet frumos ambalat cu floricelele lui preferate. Copilul acesta a crescut atât de frumos, încât toamna, când culegem fructele din livada, multumeste cu voce tare pomilor pentru fructele lor minunate. Si îi îmbratiseaza.

      • nici mie nu mi plac florile decapitate :)), prefer sa daruiesc o floare ntr un ghiveci:)

      • Geo, imi place cum ai grija de educatia copiilor dragi tie.

        • Mi-a facut bine sa povestesc asta. Sa ma gândesc ca si la toamna se va întâmpla la fel…
          Multumesc, Monica.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog