Unora le place absurdul

Mereu se vorbește de circumstanțe false, de interpretări eronate și de scoateri din context atunci când se încearcă corectarea informațiilor care riscă să creeze curente de opinii, ce contravin unuia care se dorește predominant. E plin internetul de rapoarte și articole care țintesc combaterea dezinformării. Dar cum rămâne cu informarea impecabilă și care să nu lase loc la interpretări? De unde și de la cine ne-o luăm, când în ultimul timp apar tot mai des știri care parcă se bat cap în cap cu acelea luate cu luni în urmă de la aceleași surse și de pe aceleași canale, informații, care ni se prezentau a fi calificate și singurele în măsură să ne edifice? Și pentru a nu fi acuzată de dezinformare, nu voi aduce în discuție și nu voi cita prea multe studii și date care, cine știe, s-ar putea dovedi adevărate doar pe jumătate sau interpretate greșit, ci le voi lua doar pe cele din „surse credibile” (în sensul că de ele s-a făcut uz și cu alte ocazii) și voi insista mai mult pe cele declarate de-a lungul timpului de mass-media învestită cu dreptul la informare și de experții selectați să (re)prezinte opiniile conforme. Surse care nu au suportat niciun fel de contrazicere din afară, preferând să se contrazică singure.

Renunț benevol la ceea ce au tot declarat, afirmat și infirmat autoritățile. Nu de alta, dar nu aș mai termina niciodată dacă aș începe înșiruirea contradicțiilor care i-au caracterizat pe toți mai tot timpul. În care nu a știut stânga ce face dreapta și de ce, referitor la cu mască/fără mască, lockdown/relaxare, școală online/pe jumătate/pe trei sferturi, vaccinarea cu succes deplin/evoluție inacceptabilă etc. Foarte interesante se dovedesc a fi divergențele în explicarea acelorași fenomene, nepotrivirile între ce s-a declarat acum câteva luni și ce se declară acum. Să ne amintim de „amenințarea” pe care o reprezentau asimptomaticii (denumirea corectă ar fi „purtători sănătoși”) înainte de apariția vaccinurilor. Pe atunci ni se insufla frica de ce-ar putea face asimptomaticii multor persoane nevinovate, infectându-le (!), motiv pentru care se impunea respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție și, în caz de nesupunere, plana riscul aplicării unor amenzi usturătoare. De îndată ce s-a trecut la vaccinare, deși situația purtătorilor de virusuri nu s-a schimbat câtuși de puțin, brusc au căzut măștile de pe chipul vaccinaților, s-a micșorat distanța socială și li s-a permis ieșitul în lume drept recompensă pentru cooperare. Așadar, transmiterea bolii de la nevaccinați e considerată a fi o catastrofă, pe când de la vaccinați e un „risc minor”, deși date recente de peste ocean relevă faptul că încărcătura virală și la unii și la alții este aceeași, deci, teoretic și unii și alții pot transmite boala la fel. Și atunci nu poți să nu te întrebi care este motivul pentru care se formează și ațâță fronturile vaccinaților și nevaccinaților.

Să ne amintim și de felul cum se punea problema atunci când veneau în discuție decesele de/cu Covid, când fiecare deces era „unul prea mult.” (Corect! Fiecare viață umană contează!) În schimb, atunci când se discută despre decesele cauzate de vaccinare (și ele există, cu toții știm asta!), se intervine cu replica imediată cum că acelea sunt infinit mai puține prin comparație cu cele cauzate de boală. Nu cumva s-a schimbat brusc valoarea unei vieți?! De ce atunci când cineva murea într-un accident de circulație și avea la activ și un test PCR pozitiv, vechi de până la o lună, era declarat fără ezitare deces prin/cu Covid, în schimb, decesul altcuiva la câteva zile sau săptămâni după vaccinare e declarat doar „suspect”, iar cauzalitatea este cel mult una probabilă ori posibilă? De unde acel dublu dacă nu multiplu standard și de unde interpretările diferite? Nu de mult o afirmație conform căreia, majoritatea deceselor de Covid se înregistrau în rândul persoanelor vulnerabile, cu risc crescut și comorbidități, era considerată un adevărat sacrilegiu. Acum se declară fără nicio remușcare faptul că, printre decesele „posibil aflate în legătură cauzală cu vaccinarea”, se aflau mulți cu comorbidități, cu imunitatea slăbită și boli cronice, persoane în vârstă care ar fi murit „oricum” în viitorul apropiat. (Deși, de mult prea multe ori, printre victime s-au numărat și oameni tineri și sănătoși anterior și cărora poate că virusul nu le-ar fi făcut mare rău.) Așadar, mult citatele comorbidități sunt „scoase din context” ori de câte ori servesc scopului. Uneori se acceptă a fi declarate drept capul răutăților, alteori invocarea lor e considerată o blasfemie.

Trecem mai departe, la alte „interpretări”, fiindcă, nu ajunge să declari că anumite date sunt scoase din context, fără a prezenta un context în care să fie incluse datele corecte. Cine caută date despre incidente și accidente vaccinale e trimis la trei surse. Europenii la EMA (European Medicines Agency) și PEI (Paul-Ehrlich-Institut), americanii la CDC. Toate trei se grăbesc să declare că ceea ce poate fi accesat pe site-ul lor sunt date colectate de la oricine a considerat necesar să le trimită, fără a (putea) fi verificate! Presupunând că – inițial – atât la EMA, cât și la PEI ori la CDC se anunță suspiciunile de efecte secundare și reacții adverse (tot așa cum se anunțau și se anunță și decesele de și respectiv cu Covid), nu ar fi normal ca autoritățile responsabile să se implice, să intre în acțiune și să facă ordine și curățenie în date, așa cum pretind a face și cu datele legate de mortalitate? Chiar dacă unii sau alții mai „prăpăstioși” s-au repezit pe datele crude, nefiltrate și necorectate, la un moment dat ar trebui să fie publicate și cele corecte, altfel acele instituții nu-și justifică existența. Pentru a convinge, se exemplifică „incorectitudinea” datelor urcate pe platformă, printr-un: „Cu ocazia unei verificări, am constatat că, la EMA, a fost introdusă o vârstă incorectă în două cazuri.” În ordine, e vorba de două cazuri din… câteva sute de mii. Asta e tot?

Să luăm miocarditele și pericarditele apărute după vaccinare la persoane tinere, majoritatea bărbați. Persoane care de fapt nu aparțineau grupelor cu risc la Covid. Indiferent că acele cazuri sunt „foarte rare” și că afecțiunile respective sunt ușor de tratat, întrebarea despre raportul beneficii/riscuri rămâne fără un răspuns concludent. Sau e smulsă și ea dintr-un context nu tocmai liniștitor? O altă anomalie: Decesele considerate a fi cauzate de virusul Corona sunt definite a fi acelea care survin în decurs de 28 de zile de la pozitivarea testului PCR. La vaccinuri lucrurile stau oarecum altfel: Cauzalitatea temporară ori nu se definește, ori nu se ia în considerare și totul se finalizează într-un „probabil”. Fără autopsie (uneori nici după autopsie) e greu de spus, ni se explică. Nu așa și la decesele de Covid, unde nu prea s-a făcut uz de autopsie nici măcar în scopuri științifice, pentru a învăța mai multe despre virus și boală. Pe cât de ușor au fost de numărat morții de Covid, pe atât de greu de numărat par a fi cei din cauza vaccinării. Paradoxal, fiindcă ultimii sunt „cu mult mai puțini”!

Alte incongruențe se referă la copii și tineri. Aceia care „trebuie vaccinați neapărat, altfel riscă să ajungă în spital”. Un studiu efectuat de Universitatea din München arată că unul, maximal doi din 100.000 de nevaccinați din grupa de vârstă 12-17 ani ajung în spital într-o săptămână din cauza virusului sau cu virusul (asta înseamnă un sfert din câți mor în aceeași perioadă în accidente rutiere). Și atunci? Cum arată acel raport dintre beneficii și riscuri, dacă luăm în calcul doar datele despre miocardite și pericardite? Când, pentru a evita o singură internare cu Covid trebuie luate în calcul între 4 și 23 de reacții adverse severe? Sigur, se specifică și faptul că acele afecțiuni pot fi tratate cu ușurință, dar… pentru ce trebuie ca cineva fără risc să-și asume unul? Trebuie vaccinați, fiindcă altfel „riscă” să nu mai poată merge în vacanțe și respectiv să nu mai fie primiți în colectivități. Se vorbește tot mai des de posibilitatea de a nu mai fi primiți la școală din toamnă. (În rest, vaccinarea e „benevolă”, așa cum suntem asigurați zilnic, pe măsură ce se mai adaugă o nouă restricție pe lista tot mai lungă a discriminărilor cauzate de vaccinare.) Există deja părinți care au declarat că-și asumă „riscul” de a-și ține copiii acasă și de a le preda ei înșiși lecțiile progeniturilor, dar, ce să vezi! Psihologii, apăruți ca din pământ (unde or fi fost până acum?!), atrag atenția că nu trebuie să uităm că acei copii vor fi privați de oportunitatea socializării, ceea ce poate avea grave repercusiuni. Să nu te lase fără replică?

Și mai există un motiv – oficial, fiindcă neoficiale sunt mai multe, dar nu mă pot opri la ele din lipsă de spațiu – pentru care tinerii și copiii se cer vaccinați. Trebuie să vaccinăm un procent cât mai mare din populație pentru că numărul de îmbolnăviri cauzate – cum se putea altfel – de cei tineri și nevaccinați crește îngrijorător, conturându-se deja un al patrulea val. Parcă nu trebuia să ne îngrijoreze numărul infectărilor, ci doar al celor care ajung pe patul de spital și la ATI, doar acel procent e relevant. Or, e știut că nici tinerii – vaccinați sau nu – și nici cei în vârstă – tocmai pentru că sunt în mare proporție vaccinați – nu riscă să ajungă acolo, ci doar să facă forme ușoare de boală (cel puțin așa susțin adepții vaccinării). Deci, unde-i problema? Dacă ea constă în faptul că vaccinul nu prea-i ajută pe cei cu imunitatea slăbită, atunci trebuie găsite alte metode pentru a-i proteja. Nu cumva miza este alta, și anume convingerea populației de a trece la a treia, a patra, a cincea doză de vaccin ș.a.m.d.? Și pentru asta ne servim de studiile prezente din belșug și pe care le putem interpreta după cum dorim, așa cum am făcut și cu mortalitatea.

Ar fi multe de spus despre modul de interpretare a studiilor. Un studiu e atât de bun sau de prost pe cât de bine sau rău a fost conceput de cei care l-au efectuat. Răspunsurile care sunt oferite într-un final sunt la fel de bune sau de inutile pe cât au fost întrebările care au stat la baza studiului. Nu mai vorbim de multitudinea de variabile și de alți parametri care se cer luați în considerare. Repeziciunea cu care se „studiază” fenomenele în ultimul timp amintește de aceea cu care s-au produs vaccinurile. Una e să pleci la drum cu scopul de a căuta răspunsuri valide, și cu totul alta să pleci cu dorința de a-ți confirma anumite presupuneri sau de a susține intenții. Designul studiului are enorm de suferit din cauza repeziciunii, precum și a superficialității. Iar modul de interpretare face uneori concurență umorului macabru. Vorbind de pildă despre narcolepsie, acea maladie incurabilă cauzată de vaccinul gripei porcine din 2009 și de care suferă mii de oameni, impertinența unora nu cunoaște limite atunci când declară că acelea nu s-ar numi efecte vaccinale pe termen lung, ci reacții adverse de durată. Pe cine încălzește astfel de „nuanțe”?

S-au publicat zeci de mii de studii în ultimul an, publicații care au invadat lumea cu tot atâtea întrebări și răspunsuri. Unele îi clasează pe cei vindecați de Covid undeva în spatele celor vaccinați. Imunitatea celor trecuți prin boală nu este luată în considerare decât pe o perioadă limitată, de câteva luni, după care urmează fie să se testeze – ca și nevaccinații –, fie să treacă la vaccinare, dacă vor să beneficieze de drepturile conferite de pașaportul verde. Și asta deși evidențele ne indică faptul că imunitatea naturală (dată de boală) este una mult mai complexă și de durată mai lungă decât cea artificială (prin vaccinare). Interesant este și faptul că, deși nu ducem lipsă de „subiecți” trecuți prin boală pentru studiul imunității, nu dispunem decât de date vagi despre imunitate. Atunci când vine vorba despre ea, ne eschivăm și remarcăm faptul că testările cu adevărat relevante – adică cele de anticorpi neutralizanți și de limfocite T – sunt mult prea complicate și costisitoare și nu se fac de rutină. Mai mult chiar, nu sunt luate în considerare de toți pentru certificatul verde digital, în orice caz, nu mai mult de trei luni!

Pentru a demonstra imunitatea anti-virală, ne-am ales subiecții dintre cei vaccinați. Iată cum arată un astfel de studiu efectuat cu vaccinați, un studiu care a relevat – ce îmbucurător! – răspunsul dublu despre care vorbeam mai sus. Trecem peste faptul – minor – că studiul a fost făcut doar pe 32 de persoane (în contextul în care ar fi existat milioane de candidați) și aflăm că acele persoane au dezvoltat nu doar anticorpi neutralizanți, ci și limfocite T, acele celule minune capabile să lupte cu virusul. Nu pot să nu „extrag din context” exact amănuntul legat de acele limfocite (care se mai numesc și citotoxice, adică specializate în distrugerea celulelor umane infectate cu virusuri) și să nu-mi pun aceeași întrebare pe care mi-o pun de la introducerea pe piață a vaccinurilor: Care anume sunt acele celule puse de vaccin să fabrice proteine virale și pe care limfocitele le vor ataca și distruge până la una? Teoretic ele pot fi reprezentate de orice celulă din organism. Practic nu-i totuna dacă cuiva îi sunt distruse câteva celule conjunctive de la locul injectării sau unele din pereții vaselor de sânge, din inimă, creier, ficat etc. Nu cumva reacțiile adverse vaccinale își pot găsi o explicație în acest fenomen? În loc să ne batem în piept cu cifre și procente, n-ar fi mai bine să căutăm răspunsul la astfel de întrebări? Nu de alta, dar vaccinurile sunt în faza experimentală până prin 2023, după care se cer date concrete pentru a putea beneficia de aprobare definitivă. Și atunci ce „studii” vom prezenta?