Vacarmul spălătorilor de creiere

De multe ori m-am întrebat cum ar arăta lumea dacă, în loc să izolăm majoritatea (adică populația, vaccinată sau nu), am izola sau am trimite pe pustii doar politicienii. Pe cei nechemați de nimeni și care insistă să ne facă ordine în viață. Poate pe lună? Germanii au o expresie pentru cei care-i enervează: spun că i-ar catapulta pe satelitul terestru, ca să fie siguri că nu mai sunt deranjați! Din partea mea, i-ar putea însoți pe cei care nu mai știu ce să facă cu banii și pe Marte, fiindcă tot se agită cu toții să-și cumpere terenuri pe alte corpuri cerești ori să-și rezerve un loc într-o navetă spațială care să-i preumble prin cosmos. Sunt convinsă că nimeni nu le-ar simți lipsa.

Cum ar fi dacă ne-am putea distanța de ei și de vacarmul permanent pe care-l produc și dacă i-am putea ignora măcar pentru o vreme? Până ne revenim din coșmarul în care ne-au manevrat. Am avut un astfel de „noroc” scurt cu vreo doi ani în urmă, când coaliția de guvernare – ca de obicei o alianță contra naturii (dacă e să ne luăm după programul afișat de fiecare) – s-a spart (nu mai știu pentru a câta oară, fiindcă spargerea bășicilor a devenit obișnuință) și locul diareii verbale a fost luat de tăcerea unui guvern de tehnocrați. Liniștea care s-a lăsat atunci peste țară (Austria) a fost o binecuvântare pentru mulți. Și, culmea, acel guvern de tranziție nu s-a mulțumit cu pasivitatea și cu menținerea fotoliilor calde, ci și-a văzut de treabă mai departe. În doar câteva luni au descurcat mai multe ițe decât încâlcesc gălăgioșii într-un mandat întreg. Și au făcut-o în tihnă și cu un calm de-a dreptul binefăcător. Niciunul dintre membrii acelui guvern n-a simțit nevoia imperioasă să se (re)producă în fața camerelor de filmat și să pălăvrăgească pe toate vocile posibile câte isprăvi (n-)a mai făcut, fiindcă niciunul nu candida mai departe și nu necesita campanie electorală.

Până când s-au întors iarăși vorbăreții și s-au pus pe robotit. Practic, 90% din îndeletnicirea lor, pentru care sunt plătiți din buzunarul public, e pură campanie electorală și uneori și spălarea rufelor murdare din mai marea sau mai mica familie a partidului respectiv. Restul e „strădania” lor de a ne comunica deciziile impuse și lor de alții, de păpușarii din spatele cortinei. Unii dispun de talentul de a o face fără să dea de bănuit, alții se poticnesc de-a binelea și ajung la tomberonul istoriei înainte de a se instala bine în fotolii. O viață plină de riscuri, pentru care sunt plătiți regește. Mai ales că trebuie să facă față și mâncătoriei interpartinice și chiar canibalismului intramural. Toți cei care nu au nimic de spus vociferează făcând un zgomot infernal, iar cei care ar avea ce spune sunt reduși repede la tăcere.

În ultimii doi ani nu a existat emisiune de știri care să nu ne comunice cifrele și să nu relateze detaliat despre apocalipsa pandemică. Cu o mare (și explicabilă) excepție. Atunci când, la final de noiembrie 2021, în plin lockdown 4.0, în plin avânt vaccinal obligatoriu, s-a produs implozia. Partidul de la guvernare s-a prăbușit în el însuși, ca un castel de cărți de joc. Ca niște piese de domino, cancelari vechi și noi, miniștri, prieteni intimi și dușmani de moarte și-au luat geamantanul și… unii au plecat, alții s-au făcut că pleacă, rămânând de fapt în expectativă. Unii au declarat că pleacă mai bine în… nu știu dacă în țările calde, dar în căutare de locuri cât mai călduțe și mai ales sigure. Unii au plecat încărcați cu acuzații de corupție și mărturii false, alții de teama de a nu împărtăși soarta prietenilor, alții sătui să mai facă față presiunilor virusului, opoziției și problemelor în general.

După Marea Implozie a urmat Marea Rocadă. A rezultat un fel de „Ia tu postul meu, dă-mi postul tău, cedează scaunul lui X, pe Y îl punem dincolo…” Toate s-au derulat la drum de seară și în miez de noapte, astfel încât în zorii zilei să se poată da drumul fumului alb pe coș și să ni se spună… Habemus Principes… în persoana unor necunoscuți, pe care nimeni din popor nu i-a ales. Necunoscuți care tremurau de nerăbdare să ocupe fotoliile la debut de săptămână și și-au absolvit în weekend pelerinajul la președinție. Totul s-a desfășurat pe ascuns și în cel mai strict secret, ca nu cumva cineva din popor (tot mai radicalizat, după cum pretind ei!) să le pericliteze integritatea (integritatea lor nu-i tot una cu a noastră!). Așa se face că activitatea predominantă a președintelui a ajuns asistarea la jurămintele de învestitură și exersarea semnăturii (125 de semnături în 4 ani, dintre care 56 au fost doar membri ai guvernului!) și că pe la șefie au trecut opt cancelari în ultimii 5 ani, trei doar în ultimele trei luni. În săptămâna Schimbărilor, pandemia și virusul au încetat să mai existe pe ecranele televizoarelor.

Poporul, stupefiat pe moment, s-a lămurit repede că nici noua formulă de guvernare nu-și va ține nici gura și nici năravurile în frâu și a ieșit din nou în stradă. Demonstrațiile și protestele au continuat. În ultima săptămână din noiembrie și până la mijloc de decembrie chiar s-au ținut lanț. Aproape zilnic au ieșit zeci de mii de oameni în stradă să-și ceară drepturile înapoi și respectiv să le țină strâns, ca nu cumva să le fie furate prin cine știe ce noi tertipuri. La fel de perseverente, dar în bagatelizare, cum spuneam și în articolul anterior s-au dovedit a fi și „răspunsurile oficiale” difuzate prin intermediul mass-mediei și al analiștilor politici angajați de temporarii stăpâni ai puterii în stat.

Se invocă, în continuare, lipsa de solidaritate a unor „grupări radicalizate sau pe cale de radicalizare”, pericolul la care „dușmanii democrației” își expun semenii, ieșind în stradă fără mască, în timp ce cetățenii cuminți stau în case și suportă martiriul izolării, de dragul celorlalți etc. (Culmea: lipsa de solidaritate a marilor profitori ai pandemiei nu a fost invocată niciodată!) Ghinion doar că, pe când cetățenii cuminți stăteau în case, ei, exponenții prepotenței, politicieni de cel mai înalt rang acompaniați de „crema” societății, s-au gândit să organizeze și să participe la o gală de donații, prin care intenționau să dea frâu liber generozității (altora). Acolo s-au dezlănțuit într-o petrecere fără mască și fără distanțare până în zorii zilei. Sub ochii telespectatorilor, fiindcă acțiunea lor de „binefacere” s-a transmis la televiziunea de stat, la sediul căreia se desfășura „Sfidarea Nației”.

Se vorbește și de libertate. Da, și libertatea e sloganul preferat de criticii demonstrațiilor și al protestatarilor „iresponsabili.” Ni se atrage atenția că „libertatea fiecăruia încetează acolo unde începe libertatea celui de lângă el”. Și cum rămâne cu libertatea pe care și-o iau cei care se cred stăpâni pe libertățile noastre? Unde se termină libertatea de a lua decizii „nepopulare”, cum le numesc ei, mai ales când aplicarea acelor decizii implică pătrunderea nu doar în sfera privată a fiecăruia, ci și afectarea inviolabilității corpului uman. Nici măcar virusul – declarat inamicul numărul unu de către politicieni – nu-și ia atâta libertate!

Se invocă întruna și precedentul, anume faptul că țara a mai avut cândva, prin anii ’70, o vaccinare obligatorie (variola), motiv suficient, spun unii, pentru a declara demersul actual constituțional (deși, odată cu eradicarea variolei, orice tip de vaccinare a devenit benevolă). Se compară, fără pic de jenă, variola, poliomielita sau rujeola cu Covidul, un lucru cum nu se poate mai deplasat, și „experții” lor știu asta. Toate acele boli sunt eradicabile prin vaccinare, Covidul e la fel de „eradicabil” precum gripa, hepatita C sau HIV/SIDA. Se vorbește și de obligațiile și datoriile pe care le au cei care-și cer insistent drepturile. Dar niciunul dintre vociferanții de la putere nu spune asta în fața oglinzii, ci doar a nației debusolate. Ca și când ei ar fi nemuritorii proaspăt coborâți din Olimp, scutiți de orice obligație și fără să fie datori cuiva cu ceva.

S-au „organizat” și contrademonstrații. Sinceră să fiu, nu știu de ce s-au numit așa, fiindcă la acele marșuri cu infinit mai puțini participanți (câteva sute) erau purtate pancarte și parole care nu preaslăveau nici lockdownul, nici vaccinarea obligatorie și nici solidaritatea, ci doar cereau drepturi pentru LGBT, pentru femei și minorități, ori criticau antisemitismul și teoriile conspirației, toate chestiuni care nu se aflau pe ordinea de zi a protestatarilor împotriva vaccinării obligatorii și a măsurilor pandemice abuzive. Noul cancelar nu este altul decât fostul ministru de interne, acel soldat de carieră cu empatia unui aisberg, căruia îi place să interzică demonstrații împotriva măsurilor regimului și să aplice amenzi usturătoare pentru orice. Chiar dacă, odată ajunse pe masa judecătorilor, amenzile se dovedesc a fi ilegale și se cer returnate.

Oare cum ar arăta lumea fără ei și fără deciziile lor bazate pe ce numesc ei „știință”, având în vedere că toți opozanții sunt clasificați drept inculți, ignoranți de-abia ieșiți din peșteră, radicali alegători de partide extreme și extremiste, pături sociale și categorii profesionale inferioare… Da, s-au făcut „studii științifice” pe sectoarele din Viena și prin diverse landuri care să demonstreze (ne)acceptarea vaccinării. Și în Germania s-au ocupat de asta statisticieni și epidemiologi – ca și când ar fi terminat cu evaluarea răspândirii virusului și a mersului pandemiei – și s-a „constatat” că, cu cât nivelul de pregătire e mai scăzut, cu atât numărul de nevaccinați e mai mare! Ba chiar și între landurile în care partidele refractare la măsurile pandemice au avut un procentaj mai mare la alegeri predomină nevaccinații. Asta da „știință”!

Tot mai des mă surprind reflectând la cum ar arăta lumea și ce-am putea face cu toții, dacă am fi lăsați în pace și dacă politicienii nu ne-ar mai mânca timpul și nu ne-ar mai fura atenția. Ne-am linge rănile, ne-am crește copiii și nepoții. Am putea citi o carte sau asculta muzică, ne-am împărtăși gândurile fără teamă de represalii, am putea rezolva probleme și dezbate tot felul de teme fără să sărim la bătaie. Ne-am certa și ne-am împăca, ne-am încuia în casă sau am merge în localuri, la plimbare și la biserică. Am face orice altceva care să nu ne mai țină țintuiți în fața televizoarelor și tremurând cu ziarul în mână. N-am vrea să ne uităm la știri și n-am vrea să le mai citim, dar suntem obligați s-o facem, ca să putem afla ce vrăji au mai făcut cei de la cârmă și cum le putem contracara. Orice ar fi mai bine decât așa o atmosferă de teroare. De ce ne lăsăm la o adică terorizați? Mă uit la tragica metamorfoză a populației și mă întreb oare câți ani o să ne ia tuturor să redevenim aceia care am fost. Niciunul dintre noi n-a fost vreodată perfect, dar acum și aici am ajuns de nerecunoscut.

Unii dintre cititorii de pe blog se întrebau de ce medicii tac și preferă să devină complicii unor măsuri abuzive. Un mic exemplu de „curaj”. La începutul lui decembrie 2021, un grup de medici austrieci au semnat o scrisoare deschisă adresată șefului Colegiului Medicilor. Acesta, colegiul, este o organizație cu rolul declarat de a apăra interesele tuturor medicilor, susținător înfocat al unei contribuții substanțiale și deloc benevole din partea tuturor celor care vor drept la liberă practică. Șeful Colegiului solicita colegilor din subordine să nu recomande pacienților sub nicio formă renunțarea la vaccin. În scrisoarea deschisă semnată de 200 de medici, aceștia solicitau dreptul de a-și respecta jurământul depus și de a-și consilia și trata pacienții așa cum o făcuseră și până atunci. Cereau renunțarea la vaccinarea obligatorie, făcând referire la eficacitatea redusă a vaccinurilor, numărul mare de reacții adverse (inclusiv decese) și necunoașterea efectelor secundare nedorite pe termen lung. Se cerea demisia șefului cu atitudini dictatoriale.

Denigrarea acelor „contribuabili” nu are egal. Cu ajutorul presei – obediente, ca de obicei –, s-a comunicat că procentul acelor „experți îndoielnici răspânditori de fake news-uri” este unul redus (1%), iar sancțiunile vor fi drastice. „Medicii care contrazic opinia conformă” sunt amenințați cu amenzi usturătoare de 36.340 de euro, cu desfacerea contractului de muncă și cu ștergerea de pe renumita listă a celor cu drept de a practica, se spune. Când scriu articolul (ziua de Crăciun), au fost concediați deja câțiva. Pământul se învârte – încă –, dar omenirea se află pe drumul de întoarcere în istorie și Inchiziția (modernă și modernizată) revine în forță!