Vagon cu senzori din Olanda

Vagonul în care am locul e unul mai deosebit. Se numără printre cele oferite României pe gratis de Olanda, cînd și-a dat seama c-ar fi riscant să le trimită la casat, din cauza ONG-urilor de apărare a mediului.

Vagonul e alcătuit din trei compartimente normale, în care se intră dintr-un culoar cu îndatoriri de salon. Vin la rînd alte trei compartimente, și-așa mai departe. Primul compartiment e gol, al doilea e plin, plin ochi, cum s-ar spune.

Pe una dintre banchete s-a tolănit, ocupînd-o cu totul, o cucoană vopsită în blond, cu evidente tendințe de îngrășare și sîni încă proaspeți. Și-a acoperit pulpele cu două pagini ale unui ziar de azi-dimineață, care denunţă, grație titlurilor de-o șchioapă, o Mare afacere de Corupție. În ciuda dezvăluirilor din ziar, în compartiment stăruie un întuneric de cădere a serii. Becul din tavan refuză să lumineze mai tare decît unul de lanternă. Mai înainte un domn de pe bancheta de vizavi s-a chinuit să-l readucă la condiția de bec în toată firea. Oricît a meşterit el la tabloul de deasupra ușii, n-a reușit mare lucru. Venit peste vreo jumătate de oră, controlorul va tăia nodul gordian. Va apăsa pe un buton de lîngă complicatul tablou de deasupra ușii și lumina va țîșni energic, gata să-l spargă, în becul din compartiment. Tabloul de deasupra ușii ține de căile ferate olandeze. E vorba de un senzor, sensibil la numărul de persoane din compartiment. Ai noștri, după ce-au luat în primire vagoanele făcute cadou au meșterit o instalație paralelă, care reacţionează, constînd într-un banal întrerupător.

Salonul e gol.
Pe un scaun (salonul are scaune, nu banchete), stă o brunețică proaspătă, gen, ochi lunecoși, inimă zburdalnică. Ascultă muzică la căști, cu privirile pierdute în depărtare. Nu încape îndoială că s-a închis în ea, unde bubuie tobe și scheaună trompete.

Trec încolo și-ncoace, pe aleea din salon, bărbați scunzi, roșii la ceafă, pătrațoși, care-ți provoacă fiori. Cînd ajunge unul prin dreptul ei, brunețica își trage instinctiv fusta. Reacţie la un posibil viol. Fără prea mare folos. Elastică, fusta revine rapid la loc, dezvelindu-i pulpele plinuțe.

În cealaltă parte a salonului, compartimentul e arhiplin. Doi bărbați au bilet pe scaunele de copii situate lîngă fereastră și cu o înălțime cît jumătate decît celelalte din compartiment, care sînt pentru adulți. Bărbații stau astfel cu genunchii la gură, nițel stînjeniți de ipostaza asta copilărească.
Din spațiul unde se așteaptă coborîrea, un tînăr nervos se uită neliniștit pe fereastră, întrebîndu-se dacă va reuşi să coboare la timp deși trenul mai are vreo oră pînă la prima staţie.