Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Valul doi va veni în decembrie și după aceea toată economia va fi distrusă iar de joburi se va alege praful, zise cu patos de prezicătoare, și cu venin pe deasupra, vecina cu multe pisici

Cum vor supraviețui oamenii pe această insulă, cum își vor câștiga pâinea de după al doilea val? Dacă vecina și soțul ei care era de față și o îngâna cred că economia neagră va subzista și va înlocui economia normală, ca singura modalitate de subzistență, cu siguranță sunt și alții care gândesc astfel. Numărul lor e în creștere. Interlopii lucrează parcă mai cu spor pe timp de Covid. Lucrează sub presiune, rezistă presiunii prin solidaritate de grup și extinderea grupurilor, ca o apă neagră mișcătoare ce acoperă tot mai mult din teritoriul adormit. Am văzut ce blazați și apatici sunt polițiștii de după Covid. Spre deosebire de ei, cei care țes cu rapiditate pânza economiei subterane, să fie gata până la iarna celui de-al doilea val de Covid, dau dovadă de o inventivitate și energie formidabilă. Parcă își pregătesc cămările cu murături pentru iarnă. Vor să acapareze cât mai mult din economie, să intre ca moliile, sau ca tancurile dacă ar putea, în carnea și sângele comunităților, în firme și instituții. Să aibe oamenii lor. Câte unul de sămânță în cât mai multe locuri, funcții și poziții cheie și instituțiile, străzile pot fi acaparate. Meseriile și meseriașii sunt vânați și cad ca muștele. De bună voie, de frica mafioților locali sau a valurilor de Covid care vor aduce iarăși lockdown-ul. Frica populației este aliatul numărul unu al criminalității organizate. Economia subterană pare că suge ca o lipitoare din gândirea apocaliptică. Dacă În Regatul Unit presa nu a făcut istericale și nu s-a făcut vinovată de inducerea atacurilor de panică în populație, gândirea apocaliptică tot și-a scos spinii și țepii, dezvoltându-se ca buruienile după ploaie. Probabil există o predispoziție neagră și sumbră în psihicul englez și în imaginația care mai crede în spirite care mișună printre noi și-n case bântuite.

Cu fiecare serviciu refuzat brusc de instituții oamenilor în nevoi, cu fiecare respingere a celor bolnavi, cu probleme de sănătate psihică, a celor cu dezabilități, cu nevoi de sprijin și îngrijire sau aflați la limita sărăciei, criminalitatea organizată câștigă teren. Oferă ei acele servicii, prin rețelele lor de civili bine organizați. Unii fac cumpărături pentru bătrâni, îi duc cu mașina la doctor, le fac terapie, le masează egoul și îi fac să-și depene amintirile din tinerețe, din vremurile bune, sau să-și verse năcazul. Key workers puteau face multe pe timp de lockdown. Dar nu numai ei. Persoanele vulnerabile și cele obligate la shielding puteau fi vizitate pe timp de lockdown de una sau două persoane care să-i ajute. S-au creat dependențe, datorii și contracte sociale. Acum nu mai pot refuza și nu vor mușca mâna care îi hrănește. Interlopii și rețelele lor din rândul civililor nu se tem de lockdown, pentru că dacă străzile se golesc de oameni iar locurile de muncă dispar sau intră în repaos, ei intră în acțiune. La câtă izolare și singurătate este în Regat, o vorbă de small talk (nu o numesc vorbă bună), chiar spusă parșiv, interesat și cu un scop meschin, deschide lacătele, sparge cifrul conștiinței. Și ce este aceasta, conștiința, se vor întreba cei ca vecinii cu multe pisici? Ține de foame? Îi vindecă de frică și de gândirea apocaliptică? Nu. Pentru că acești oameni sunt ca marionetele de lemn legate prin fire de degetele păpușarilor. Dar nu drăgălași precum Pinocchio. Dimpotrivă. Ca niște bulldogi. We rather die on our feet than live on our knees. Mentalitate feroce de războinici care dacă și-au făcut un plan și le-a intrat o idee în cap, vor să distrugă tot ce le stă în cale. Și știu să umple golurile făcute în asfaltul societății, chiar de guverne, funcționari și oamenii legii. David Cameron a introdus conceptul luat în râs de toată lumea, și anume: The Big Society. Nu au reușit să creeze colaborarea și implicarea socială pe care au mizat. Profesioniștii sunt plicticoși, greoi ca niște balene prinse în plasa procedurilor stufoase. Nu au vibrația și spontaneitatea lucrului bine făcut la modul natural, organic. Așa că, rezolvă civilii trași de funii de mentorul lor mafiot. Dar oare cum îl văd ei? Ca un filantrop, un binefăcător?! Culmea gândirii perverse.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *