Vampirii din jurul nostru și un fenomen care ia amploare

Deoarece există, în folclor, o istorie îndelungată a cadavrelor ambulante și a spiridușilor care sug sânge, este dificil să se stabilească un set distinct de caracteristici atribuite în mod constant doar vampirilor. Cu toate acestea, în centrul mitului vampirului se află consumul de sânge uman sau de alte substanțe/esențe (cum ar fi fluidele corporale sau energia psihică), urmat îndeaproape de posesia unor dinți sau colți ascuțiți, care să faciliteze această sarcină. În cele mai multe reprezentări, vampirii sunt „strigoi”, adică au fost cumva reînviați după moarte, și se spune că mulți dintre ei se ridică noaptea din morminte sau sicrie, care adesea conțin neapărat pământul lor natal. De obicei, se spune că vampirii au pielea palidă și au un aspect de la grotesc la supranatural de frumos, în funcție de poveste. O altă caracteristică fizică, frecvent citată, este incapacitatea de a proiecta o reflexie sau o umbră, ceea ce se traduce adesea prin imposibilitatea de a fi fotografiați sau înregistrați „pe film”.

O persoană poate deveni vampir într-o varietate de moduri, cel mai comun fiind acela de a fi mușcat de un vampir. Alte metode includ vrăjitoria, sinuciderea, contagiunea sau faptul că o pisică sare peste cadavrul unei persoane. Unii oameni credeau că bebelușii născuți cu dinți, de Crăciun sau între Crăciun și Epifanie (Boboteaza) erau predispuși să devină vampiri. În timp ce vampirii nu mor, de obicei, din cauza bolilor sau a altor afecțiuni umane normale și, într-adevăr, se spune adesea că au capacități de vindecare mai rapide decât în mod normal, există diverse metode pentru distrugerea lor. Cele mai populare dintre acestea includ inserarea unui țăruș de lemn în inimă, focul, decapitarea și expunerea la lumina soarelui. Vampirii sunt deseori descriși ca fiind respinși de usturoi, apă învolburată sau instrumente creștine, cum ar fi crucifixele și apa sfințită. În unele povești, vampirii pot intra într-o casă doar dacă au fost invitați, iar în altele pot fi distrași de împrăștierea unor obiecte, cum ar fi semințe sau boabe, pe care sunt obligați să le numere, permițând astfel potențialelor victime să scape. Creaturi cu caracteristici vampirice au apărut cel puțin încă din perioada Greciei antice, unde se povestea despre creaturi care atacau oamenii în somn și le drenau fluidele corporale. Poveștile despre cadavre ambulante care beau sângele celor vii și răspândeau ciuma au înflorit în Europa medievală în vremuri de boală, iar oamenii, lipsiți de o înțelegere modernă a bolilor infecțioase, au ajuns să creadă că cei care deveneau vampiri se năpusteau mai întâi asupra propriilor familii. Cercetările din secolele XX și XXI au emis ipoteza conform căreia caracteristicile asociate vampirilor pot fi atribuite anumitor boli, cum ar fi porfiria, care îi face pe oameni sensibili la lumina soarelui; tuberculoza, care provoacă epuizare, pelagra, o boală care subțiază pielea și rabia, care provoacă mușcături și sensibilități generale care ar putea duce la respingerea luminii sau a usturoiului. Miturile despre vampiri au fost deosebit de populare în Europa de Est, iar cuvântul vampir provine cel mai probabil din această regiune. Dezgroparea cadavrelor suspecților ca fiind vampiri era practicată în multe culturi din Europa și se crede că tocmai caracteristicile naturale ale descompunerii, cum ar fi retragerea gingiilor și observarea părului și a unghiilor în creștere, au întărit credința că, de fapt, cadavrele continuau un fel de viață după moarte. De asemenea, la această credință a contribuit probabil și pronunțarea morții pentru persoane care nu erau moarte de fapt. Din cauza constrângerilor legate de diagnosticul medical de la acea vreme, oamenii care erau foarte bolnavi, sau uneori chiar foarte beți, aflați în comă sau în stare de șoc, erau considerați morți și mai târziu își reveneau „miraculos”, uneori prea târziu pentru a împiedica înmormântarea lor. Credința în vampiri a dus la ritualuri precum înjunghierea cadavrelor prin inimă înainte de a fi îngropate. În unele culturi, morții erau îngropați cu fața în jos, pentru a-i împiedica să găsească drumul spre ieșirea din morminte. Încarnarea modernă a mitului vampirului pare să provină în mare parte din literatura gotică europeană din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, cam în perioada în care isteria vampirilor a atins apogeul în Europa. Figurile vampirice au apărut în poezia secolului al XVIII-lea, cum ar fi „Der Vampyr” (1748) a lui Heinrich August Ossenfelder, despre un narator aparent vampiric care seduce o fecioară inocentă. Poemele cu vampiri au început să apară în limba engleză pe la începutul secolului al XIX-lea, cum ar fi „The Vampyre” (1810) al lui John Stagg și „The Giaour” (1813) al lui Lord Byron. Se crede că prima povestire în proză despre vampiri publicată în limba engleză este „The Vampyre” (1819) a lui John Polidori, despre un aristocrat misterios pe nume Lord Ruthven care seduce tinere femei doar pentru a le „fura” sângele și a dispărea. Însă, extrem de puțini oameni știu că există vampiri (cel puțin așa se consideră ei) în jurul nostru. Persoane care se pretind vampiri sunt cu miile în întreaga lume, iar datele demografice transcend granițele, clasa, rasa și sexul. Și din ce în ce mai mult, cercetătorii îi studiază. „Suntem oameni pe lângă care treci pe stradă și cu care probabil socializezi zilnic”, spune Merticus, membru fondator al Alianței Vampirilor din Atlanta, ființă aflată la vârsta mijlocie. „Adesea ținem secret acest aspect al vieții noastre de teamă că vom fi înțeleși greșit și pentru a ne proteja împotriva represaliilor legate de ceea ce societatea consideră tabu.” Merticus s-a identificat ca fiind un vampir adevărat încă din anul 1997 și vorbește cu elocvență și pasiune despre ce este și ce nu este vampirismul: „Nu este un cult, o religie, o practică periculoasă, o parafilie, o ramură a comunității BDSM, o comunitate de adolescenți dezamăgiți și cu siguranță nu este ceea ce este descris în cărțile de ficțiune, în filme sau la televizor”. Anticar de profesie, căsătorit și proprietar (deși nu îmi place termenul) a doi câini, el este unul dintre puținii vampiri care își dezvăluie în mod deschis identitatea. „Mă ascund la vedere”, explică el. Timp de aproape un deceniu, el a lucrat personal cu academicieni, oameni de știință, psihologi, avocați, agenții de aplicare a legii și alții pentru a aborda, cerceta și înțelege cel mai bine subcultura vampirilor.

Originar din Atlanta, el este cunoscut sub numele de Merticus atât legal, cât și personal, chiar și pe cardul său Starbucks. Și, deși se îmbracă de cele mai multe ori în negru din cap până în picioare, nu poartă lentile colorate sau proteze cu colți. De fapt, el ține să spună că nu se ocupă cu așa ceva pentru că vampirismul este „cool”. Vampirii adevărați nu se preocupă prea mult de buzz-ul culturii pop, iar majoritatea nu arată conform stereotipului (doar aproximativ 35% dintre vampirii adevărați sunt goth, susține el). Unii chiar rânjesc la adresa „lifestylers” (cunoscuți și sub numele de „vampiri de modă” și „poseri”. Vampirii adevărați, spune el, există ca o comunitate organizată de aproape 30 de ani, iar în solitudine de mult mai mult timp. Cum nu există niciun „test” pentru vampirism, toată lumea este binevenită și este o mulțime remarcabil de diversă, de la doctori, avocați, soldați, oameni de știință, la artiști, profesori și părinți de toate vârstele, genurile, etniile și religiile. Unii au ales să se alinieze cu cei care gândesc la fel prin intermediul curților și caselor, deși majoritatea, spune el, nu o fac.

https://www.youtube.com/watch?v=Dyr5is3Gihw

https://www.youtube.com/watch?v=sJQJ5QxPDdc – Teoretic, Germania are 10 mii de vampiri

https://www.youtube.com/watch?v=1ynIEMINBjc&t=12s