Agenția de evaluare financiară S&P a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă și a confirmat calificativul la „BBB-”, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor>

Vanitatea – dușmanul de moarte al Conducătorului

Nefast. Alp Arslan e unul dintre cei mai mari conducători din Istoria Turciei. A venit în fruntea Imperiului Selgiucic la 27 aprilie 1064. Avea 35 de ani. Fusese pînă atunci, ca nepot al întemeietorului imperiului Selciugic, guvernator al Korasanului. Ca Sultan a mărit Imperiul, cucerind Armenia și Georgia, dar și Caesarea (Mazaca), din Capadocia. Alp Arslan își datorează faima mondială Bătăliei de la Manzinkert cu bizantinii, desfășurată pe 26 august 1071. Împăratul bizantin conducea o armată de 60000 de oameni. Alp Arslan avea una de doar 20000 de oameni. De precizat că Sultanul Alp Arslan a fost provocat. El prefera să încheie tratate cu bizantinii, ocupat cum era cu Fatimizii din Egipt. Și din motive interne, Împăratul Romanus IV Diognes s-a repezit asupra lui Alp Arslan.

Căutînd tot mai multe amănunte despre Alp Arslan, zis și Cel Mare, biruitorul de la Manzinkert, dar mai ales, pentru mine cel puțin, eroul serialului Alp Cel Mare, aflu amănunte despre moartea sa. După cucerirea Korezmului, e adus în fața Sultanului guvernatorul cetății învinse, Yussef el-Harezmi. Sultanul îl condamnă la moarte. Disperat, condamnatul scoate pumnalul și se năpustește asupra lui Alp Arslan. Pentru a-și arăta vitejia, Sultanul ordonă gărzilor să nu intervină. Le cere însă arcul. Trage asupra lui Yussef, dar cum piciorul îi lunecă ratează ținta. Asasinul îl lovește mortal. Sultanul moare peste patru zile. Avea doar 42 de ani. Legenda spune că pe patul de moarte i-ar fi spus fiului și succesorului, Melik Shah că l-a pierdut vanitatea:

„Vai, înconjurat de mari războinici devotați cauzei mele, păzit de ei noapte și zi, ar fi trebuit să le dau permisiunea să-și facă datoria. Fusesem avertizat cu privire la încercările mele de a mă proteja singur și de a nu lăsa curajul să se interpună între mine și bunul meu simț. Uitasem aceste avertismente și iată-mă lungit în pat, murind în chinurile agoniei. Reține această lecție și nu lăsa niciodată vanitatea să-ți copleșească bunul simț.”

Vorbele acestea îmi amintesc de o zicere a lui Ionel Brătianu, desprinsă de mine din volumul Cuvintele unui mare român. Fragmente din discursuri 1914-1927 apărut în 1927 la editura Ramuri și reeditat de mine la editura Mediafax, publicată în prefața intitulată Învățăturile lui Ionel Brătianu către politicieni. Citez:

„Multe feluri de slăbiciuni sînt primejdioase pentru un om politic. Dar tot Bismark a dat o definiţie, pe care o găsesc capitală. El zicea: «Ca să cunoşti adevărat valoare a unui om, să scazi din facultăţile sale vanitatea şi să vezi ce rămîne». Cu alte cuvinte, cu cît vanitatea este mai mare, cu atît valoarea lui rămîne mai mică. Iar dacă vanitatea copleșește restul însuşirilor, oricare ar fi ele, atunci acel om devine negativ.

Această definiţiune este adevărată, nu numai în politică, dar, de sigur, în toate relaţiunile omeneşti, şi eu am cunoscut oameni foarte inteligenţi, străluciţi chiar, dar cari, puşi în această ecuaţie a lui Bismark, deveneau o cantitate negativă şi negativi au rămas”.

*

Revizuirea lăudată. Continui să citesc ediţia a II-a a romanului Drum fără pulbere, semnat de Petru Dumitriu. Încetul cu încetul, realizez de ce a fost lăudată revizuirea, practic rescrierea primei ediţii.

Pentru a împăca şi capra şi varza (exigenţele strict literare nu exigenţele politice), Petre Dumitriu folosise un şiretlic în prima ediţie. Redusese lupta de clasă la confruntarea dintre două personaje: Maftei şi Mateica. Trucul făcuse gloria întregii proze de actualitate a lui Petru Dumitriu. În plan politico-ideologic, n-ar fi trebuit să fie nici o problemă. Bătăliile politice sînt duse de oameni. În confruntare sînt angajate nu numai convingerile politice, dar şi stările sufleteşti.
Criticat pentru asta, Petru Dumitriu se corectează spectaculos în cazul celei de-a doua ediţie. Confruntarea apare acum între două organizaţii şi nu între două persoane.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Vanitatea – dușmanul de moarte al Conducătorului”

  • conducatorii nu si apartin. deci nu pot fi vanitosi.
    iar daca sint, nu sint conducatori.

    cei care stau cocotati pe tron nu sint obligatoriu si conducatori si nu e obligatoriu ca pe conducator sa l gasesti pe tron,
    …capul mesei e acolo unde sade el, nu conteaza unde ( pe tron, atunci cind sade acolo, in sant, atunci cind sade in sant…)

    • „Vanitatea – dușmanul de moarte al Conducătorului”
      nu suna bine.

      Vanitatea – dusmanul de moarte al conducatorului.
      asta …asa o fi, dar …barim suna bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *