Florin Cîțu: „Eu văd că coaliția funcționează, nu există certuri. Toți membrii guvernului au aprobat acte normative importante pentru toți românii”

Variaţiuni în (s.f.) era digitală pe tema Croitoraşului cel viteaz

Realitatea, ca să o putem trăi după voia inimii şi în dreaptă cinstire, trebuie mai întâi să ne fie familiară, să o înţelegem şi, într-un târziu nu îndelung amânat, ca o consecinţă a primelor două, să o acceptăm cu atitudine binevoitoare şi conştiinţă de sine bine articulată. Şansa de a ne retrage sau de a ne sustrage, de a ne tolăni confortabil şi de a ne exprima după bunul plac într-un univers imaterial, cutezanţa de a ne răzvrăti (fără osteneala cicălitoare a diacriticelor, cu majuscule imperative şi multe, multe puncte-puncte, cu semne de exclamare şi de întrebare înşirate precum clemele de rufe pe o sfoară) sau, mai cu seamă şi mai cu aplomb, oportunitatea de a drăcui alte opinii sau puncte de vedere diferite de ale noastre, ne-au transformat într-o ceată straşnică de haiduci puşi oricând pe harţă ori (să se ştie!) pe fapte mari. Paguba ţării se relevă abia atunci când descoperim că toată vitejia şi „îndemnul la arme” se rezumă strict la acest – cum splendid îl defineşte Julian Assange – „tărâm platonic al ideilor şi al fluxului de informaţii”. Aşadar, feriţi de orice prejudiciu fizic, bucuroşi că nu trebuie să facem dovada unui caracter nobil şi sănătos pentru a fi mari ispravnici, siguri pe informaţiile însuşite (n-are importanţă din ce canale) sau încredinţaţi de autenticitatea opiniilor „experţilor” şi ale „specialiştilor”, nepăsători la greşelile gramaticale sau de exprimare (fiindcă, vezi bine, nu avem timp să pierdem vremea cu mărunţişuri ortografice sau de sintaxă), plictisiţi de aprecierile sau completările candide ale celor plăpânzi cu duhul, ne rupem cămeşa tradiţională ori tricoul de marcă, ne zburlim părul în cap, după care, c-o falcă-n cer şi cu alta-n pământ, ne punem, frate, la bătălii şi răzmeriţe din care nimeni nu va trage nici un folos vreodată. Avem tot ce ne trebuie: cuvântul neaoş (ce-i drept, cam din topor) şi fără înflorituri, gura fără zăbală (ca la noi acasă, fără perdele), mintea înfierbântată şi fără frâie menite s-o abată de la „cele drepte”; avem pumnul de cremene, încleştat şi înălţat spre cer a furie, a neînfrânare şi-abia aşteptăm să izbim cu el moaca sau măcar vorbele neruşinaţilor şi-a incompetenţilor vrăjmaşi, fie ei opozanţi, fie clevetitori.

Absorbiţi şi fascinaţi de posibilităţile infinite primite „de-a gata” şi „gratis” în acest spaţiu virtual, unde putem (în sfârşit) să fim cine vrem, cine ne-am dorit dintotdeauna să fim sau cine nu vom fi niciodată, ne împănăm şi ne înnobilăm cu diademe, efigii, titluri, forţe teribile, capacităţi paranormale, coeficienţi de inteligenţă neverosimili sau cu virtuţi evidente, luate de neica nimeni în zeflemea. Deşi mari la stat, suntem (hai să recunoaştem) mici în fapt. Dar, ascunşi în spatele (practic, în faţa) ecranului întunecat (cel atât de strălucitor şi de frumos împestriţat, de-a dreptul halucinant când e conectat), ne înfăţişăm în lumina reflectoarelor cu dârzenia şi alura unui personaj legendar (Hercule, Ahile, Marte, Sisif, Prometeu, Ulise…) sau a vreunui erou călit în forja neamului românesc (Gheorghe Doja, Horea, Ştefan cel Mare, Tudor Vladmirescu, Ecaterina Teodoroiu, Mihai Viteazu…). Mai că am putea zice că distinsele figuri enumerate între paranteze sunt doar nişte ţânci pe lângă trufaşul spirit de sacrificiu al vajnicilor noştri contemporani. Cunoştinţele exhaustive, prezenţa ubicuă, ingeniozitatea şi capacitatea de a găsi soluţii oricăror probleme sau situaţii (cât ar fi ele de complicate), răspunsurile instantanee şi temeinic documentate/argumentate, dimpreună cu onoarea unui cuget infailibil, îi transformă, inevitabil, în tot atâtea spirite sublime, admirabile şi, cu un pic de noroc, demne de a fi trecute în cărţile de istorie viitoare. Gloria manifestării lor virtuale va căpăta astfel valenţele unor săvârşiri şi-a unor împliniri pentru care naţiunea română va trebui să le fie recunoscătoare zece generaţii de acum înainte.

Însă, vai, dacă e să ne raportăm la realitatea concretă, la acea realitate familiară omului viu – „pipăibil cu mâna”, cum ar spune, bunăoară, Nichita Stănescu – dacă e să ne desprindem din hăţişul iluzoriu al interneţilor şi să ne întoarcem la viaţa de zi cu zi, unde te poţi trezi oricând cu un şut în dos dacă nu-ţi ţii pliscul, şi dacă îndrăzneşti să inviţi pe vreunul din aceşti temerari la o expresie sau acţiune concretă, la o manifestare în piaţa publică, te vei trezi că avântul lor pionieresc, s-a frânt brusc, taman de la rădăcină. De vreme ce (presimt eu) am zburlit câteva sprâncene a mirare şi-am încruntat niscaiva priviri de indignare, iată o savuroasă epigramă născută din condeiul lui George Budoi:

„Cu cât i-un om mai ignorant,

Cu-atâta e mai arogant.

Atunci când pleacă «la plimbare»,

Butoiul gol sună mai tare.”

Să fac o scurtă recapitulare: o grămadă copleşitoare de „piţifelnici” (cum ar spune Ion Cristoiu), în cârdăşie cu o altă grămadă de „ciocoflenderi” (vorba lui Florin Piersic) şi-au dat jos carapacea care-i ţinea la adăpost în lumea reală şi au purces, cu mare tărăboi, cu vorbe demenţiale şi cuvinte deocheate, într-o cruciadă solidară pentru a cuceri cotloanele cele mai deşănţate ale lumii virtuale („nepipăibilă cu mâna”). Lunecoşi ca melcii şi perfizi ca hienele s-au prelins pe buzele tuturor şi s-au cocoţat pe meterezele reţelelor de socializare, pe întinsul platformelor de opinie liberală sau pe podiumul paginilor personale (locul întâi, se înţelege) concepute în pripă şi cu mare stângăcie. De acolo, din înaltul şi inabordabilul adăpost de mare cinste, îi auzi răcnind expresii cutremurătoare: „noli me tangere”, „alea iacta est”, „in hoc signo vinces”, „nihil sine Deo” sau, neaoşele, „şo pă ei!”, „jos comuniştii!”, „huooo…!”. Haiducii lui Şaptecai, ai lui Pintea Viteazul şi-ai lui Iancu Jianu’, s-au pogorât de pe culmile munţilor şi-au ieşit, cu surle şi trâmbiţe, de prin păduri, de-au făcut mare adunare în bârloguri de bloguri, în freneticul balamuc a lu’ feisbuc, în burlanu’ pântecos al iutubului. Toţi sunt acolo şi fac tărăboi cât încape. Şi încape, fraţilor, n-aveţi nici o grijă! Că doar – după cum prea bine ştiţi – e şi mare, şi lată interneţii ăştia. Iară, când întâlnesc câte-un răzeş de ăsta pe stradă, mai să nu-l recunosc: umblă cu nasul în pământ, cu masca trasă până sub ochi şi cu o privire golită de orice entuziasm ori sforţare patriotică. Îşi vede mofluz de grijile lui mărunte („le-om duce cumva şi pe astea”), de spaimele ce îi tulbură conştiinţa („mai rău să nu fie”) şi, în special, de trecerea vremelnică şi anostă prin lume, căreia îi spune viaţă („capul plecat, sabia nu-l taie”). Cât despre nevoiaşii de-au rămas pe dinafară (pe dinafara tumultului şi a răzvrătirii… imaginare) n-au decât să răzbească şi să se pricopsească – după voinţă, după putinţă şi, mai ales, după străduinţă – care cum a şti, care cum a putea, într-o ţară ce nu numai că s-a năruit, dar (îmi vine greu s-o mărturisesc) nici c-ar mai găsi braţe destule s-o oblojească şi s-o reclădească. Dar, cine poate şti, poate s-o învrednici bunul Dumnezeu de-a îndrepta la loc roata lumii şi-mi va dovedi (spre propria-mi bucurie şi recunoştinţă) că m-a luat, ca de obicei, gura pe dinainte şi m-am înşelat încă o dată.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Variaţiuni în (s.f.) era digitală pe tema Croitoraşului cel viteaz”

  • György Dózsa era secui.
    Marte era zeu, nu personaj legendar.
    „Noli me tangere” e o expresie Divina.
    Ca sa fim scrofuloshi….