Vecini

-Măi să fie… Nu se poate așa ceva! Ieri l-am văzut. Parcă în sertarul ăsta sau în cel de la bibliotecă, sigur l-am văzut! Nu vreau să întreb, dar n-am de ales.

Teofil Blaj scotocește prin sertarul cu chitanțe, apoi deschide altul de unde scoate o lădiță cu piulițe, șuruburi, baterii, șmirghel și garnituri, toate vechi de zeci de ani, „dar necesare”.

-Zenaida!!!

-…

-Zena!!!

-Ce s-a întâmplat?

-Unde-i ștecăru’?

-Cum arăta?

-Dragă, ștecărul ăla alb, triplu.

-Avem noi așa ceva?

-Aveam chiar două triplu ștecăre din câte îmi amintesc.

-Da, da, ai dreptate, uitasem. Păi unul e la Gigi Ionescu de la parter, celălalt la Vizăreanu de la scara B.

-Deci nu mai avem nici un triplu în casă fiindcă ambele sunt împrumutate.

-Vrei să îl sun pe Gigi? Acuma îl sun.

-Sună-l. Da vorbești tu.

-Bine, vorbesc eu.

Femeia își desface elasticul din păr, apoi îl împletește la loc. Se așază pe marginea fotoliului și privește departe, dincolo de plopul crescut peste drum. Oftând găsește numărul în agenda telefonului.

-Alo, bună seara. Doamna Ionescu?

-…

-Vecina de la doi, Zenaida Blaj vă deranjează.

-…

-Mă scuzați, dumneavoastră sunteți acum, vreau să spun, vă ocupați de…? Domnul Gigi Ionescu este acasă?

-…

-A, nu, nu e nici o urgență. Voi reveni. Mulțumesc.

Teofil Blaj ridică sprâncenele.

-Gigi de la parter nu e acasă. În locul nevestei lui, cea cu voce mârâită, dar amabilă, a răspuns acum altcineva.

-Ce înțelegi prin „altcineva”?

-Nimic.

-Te-am auzit vorbind, ai vorbit cu „nimic”? Cine era? Un bărbat, o femeie?

-O femeie care părea tânără și civilizată.

-Din două vorbe ai ajuns la concluzia asta?

Zenaida mai privi odată plopul de peste drum și răspunse:

-Din două vorbe.

-De ce unul din ștecăre e la parter, unde Gigi Ionescu ”nu-i acum acasă”?

-Să fie vreo șase luni când l-a cerut. Avea mare nevoie.

-Șase luni, adică în decembrie.

-Era ajun de Crăciun, dorea să conecteze luminițele pentru pom care erau pe fire diferite.

-Nu avea priză lângă pom?

-De unde să știu? Venise cu prelungitorul lui să vadă dacă e compatibil cu ștecărul nostru, și era!

-Sună-l pe Vizăreanu de la scara B dacă zici că al doilea ștecăr e acolo.

-Nu pot.

-De ce să nu poți?

-Nu mă mai salută de când a auzit că tu ești neam cu Emil Racoviță.

-Da’ nu-s deloc neam cu savantul Racoviță.

-Tocmai că nu ești, dar…

-Dar ce?

-Îți amintești că la început, cu ani în urmă când abia se mutase aici, era încântat că e vecin de bloc cu noi, aflase că ești un mare admirator al celebrului explorator, că ai o grămadă de cărți și articole despre Emil Racoviță, pagini întregi descriind expediții, studii de speologie…

-Așa, și? Nu înțeleg ce vrei să spui.

Zenaida se așeză lângă măsuța unde Teofil scotea pe rând din cutia cu scule și mărunțișuri, una câte una bucățele de șmirghel uzat și unul câte unul câteva cuie mici, strâmbe și ruginite.

-Vreau să spun că mult timp după ce i-am împrumutat lui Vizăreanu cel de-al doilea triplu ștecăr al nostru, într-o zi a adus înapoi revista cu articolul în care se scria cum a înființat Emil Racoviță prin decret regal Oficiul Național de Turism (ONT), în 1936.

-A adus revista, dar ștecărul nu?

-Doar revista. A pus-o pe măsuța din antreu și a spus cu glas domol: „Regret, madam Blaj, dar nu împărtășesc opiniile dumneavoastră. O fi fost nea Racoviță mare savant și altele, dar a fost un… n-am cuvinte”. Indignată am vrut să îl pun la punct. Dar n-am apucat. Văzând mirarea din ochii mei a continuat:  „Iar mata provii mai mult ca sigur din părinți comuniști pripășiți pe aici în patruzeci și șapte, că altfel nu ai fi luat de soț un simpatizant al socialiștilor cum este bărbatul dumitale, admiratorul lui Racoviță. Ca să nu spun că între timp am aflat și faptul că Racoviță a fost semnatar al proclamării zilei de unu mai ca zi internațională a muncii. Păi da! Și unde? La Congresul Internaționalei Socialiste de la Paris în 1889! What a sham,  familia Blaj să admirați asemenea personaj!”

Rămăsesem fără grai. Și eram sigură că și fără ștecăr. Vecinul de la scara B, strașnic pornit împotriva socialiștilor francezi era convins că numele meu Zenaida este proletar sută la sută, că eu am strămoși bolșevici și că tu îl admiri pe Racoviță numai și numai fiindcă în tinerețea lui era cu socialiștii francezi și așa mai departe…

Teofil șterse praful adunat pe masă în urma scotocirii prin cutii și sertare.

-E clar. Triplu ștecăr împrumutat lui Vizăreanu nici nu mai există.

Zenaida cu obrajii sprijiniți în palme își vede bărbatul calm, dumirit.

-Sigur l-a aruncat… Apoi a exorcizat casa, poate chiar toată scara B. Bine că a mai rămas un ștecăr, la vecinul de la parter.