Atunci când ne îndreptăm privirile spre cerul plin de stele, ni le îndreptăm spre un trecut cât se poate de îndepărtat. Oricât de rapidă ar fi lumina, tot are nevoie de circa opt minute pentru a străbate distanța dintre noi și astrul zilei. Nu mai vorbim de alți aștri, vechi de miliarde de ani, care probabil s-au stins de mii de ani atunci când noi îi admirăm prin telescoape performante. Culmea este că și atunci când avem ceva sau pe cineva în fața noastră tot în trecut privim când ne uităm la el, convinși fiind că-i vedem prezentul. În acea clipă care pentru psihologi și neurologi durează trei secunde și care reprezintă etalonul timpului prezent, se petrec de fapt mai multe evenimente distanțate de câteva zeci de milisecunde, evenimente pe care creierul nostru nu le percepe ca fiind separate, ci le concentrează în conglomeratul numit clipă. Altfel spus, acum-ul nostru este o iluzie. Pentru fizicieni prezentul pur și simplu nu există și tot ce noi vedem și auzim aparține de fapt trecutului. Ce-i drept, unui trecut „vechi” de doar câteva zeci sau sute de milisecunde, dar tot un trecut.
Ce rost are să despicăm firul în patru, veți spune. Trăim așa de când ne știm și dacă n-ar fi intervenit știința să ne atenționeze, n-am fi bănuit nicicând că steaua pe care noi o vedem azi nu mai e de mult. Pentru noi ea este, și asta contează. Într-adevăr, nu ar fi o problemă, dacă lucrurile s-ar opri aici și dacă acele amănunte ar fi singurele perturbări ale percepțiilor noastre. Dar mai dispunem și de o percepție selectivă, una care ne face să temporizăm sau să înlăturăm câte ceva din toate câte ne-au trecut pe la ureche, ni s-au perindat prin fața ochilor, ori ne-au atins diverși alți receptori. Uneori ies din nou la suprafață, alteori rămân împotmolite pe vecie în nebuloasele omisiuni.
Suntem dotați – cei norocoși – cu cinci simțuri vitale. Ba unii și mai norocoși dispun chiar de mai multe. Atunci când împrejurări nefavorabile conduc la pierderea unuia dintre ele, viața continuă să fie posibilă prin hipertrofierea celorlalte. Un nevăzător va fi condus prin viață, ca printr-o minune, de pipăitul, mirosul sau auzul exacerbate. Un surd ajunge să dispună de o vedere de vultur și de un pipăit sensibil, toate, chestiuni legate de reorganizarea creierului, de neuronii care se reconectează pentru a compensa pierderile. Fiindcă e vorba de o necesitate, de una vitală. Pentru ca viața să poată merge înainte.
Dar dacă pierderea simțurilor și a simțirilor nu este una ereditară ori accidentală, ci inițiată de noi și de natura noastră mai mult sau mai puțin umană? Aceea care se poate compune din bunătate sau malițiozitate, din curaj sau teamă, cumpătare ori extravaganță, credință sau îndoială etc. Lista însușirilor și mai ales a combinațiilor acestora este una interminabilă. Nimeni nu o va putea completa vreodată. Timpul se scurge prin și pe lângă noi, aduce cu el unele și ne privează de altele. Să fie lucruri adevărate, păreri, iluzii? Ne vor veni și atunci în ajutor celelalte simțuri, sau se vor atrofia pe rând, lăsându-ne să ne zbatem în propria ignoranță și să ne luptăm cu propriile prejudecăți?
Oare ce se întâmplă atunci când nu vrem să vedem sau să auzim ceva? Când ne închidem ochii și astupăm urechile și întoarcem spatele lucrurilor cu care nu dorim să ne confruntăm. De pildă adevărului. Adevărat este ceea ce corespunde realității, se spune. Cărei realități? Nu are niciun rost să începem să disecăm adevărul sau să-i numărăm fațetele, mult mai numeroase decât ale unui briliant. Dar cum așa, când se spune că adevărul este unic, ba mai mult, mai are și prostul obicei să iasă întotdeauna la lumină, precum se ridică uleiul deasupra apei? Dacă însăși afirmația de mai sus este una adevărată sau exprimă doar o speranță la care ne simțim cu toții îndreptățiți, cine poate ști? Adevărul este că fiecare dintre noi se referă la un anume adevăr atunci când recurge la acest cuvânt – liniștitor și tulburător deopotrivă. Poate ca adevărul însuși să fie doar o chestiune pasageră și să se modifice odată cu realitatea și trecerea timpului. Depinde de unde și mai ales de către cine este privit. Nefiind cameleoni, nu le putem privi pe toate – timp și spațiu – simultan. Sau poate că unii sunt?!
Să le privim?! Cui îi place să privească adevărul drept în față? De câte ori ne-a surprins el plăcut și de câte ori ne-a jucat feste dintre cele mai urâte? Pentru a răspunde sincer la întrebare, se cere prietenia cu adevărul. Pentru a-l admite și exprima se cere sinceritate și curaj. Dacă vrem să fim onești, o să constatăm că de mult prea multe ori adevărul doare. Creează neplăceri, nemulțumiri, ofense. Desface relații, strică prietenii, distruge familii. Alteori însă leagă destine, ușurează conștiințe, eliberează. Nu-i de mirare că mai nimeni nu cutează să-l întâmpine așa gol-goluț cum e. Unii nici măcar în gând. Numai copiii și nebunii – se spune – își permit să-l rostească așa, pe șleau, fără să-l deformeze sau înfrumusețeze câte-un pic.
Oare adevărul se află cuprins într-o lume bazată exclusiv pe fapte, cifre, statistici și studii, sau și pe percepții, deși mulți pretind că acestea din urmă ar fi de multe ori eronate, trecute prin filtrul pesimismului, al propriilor experiențe etc. În care dintre „fapte” se află realitatea și se ascunde adevărul despre o destinație exotică, de pildă, în care ne place să ne petrecem vacanțele? În bufetul îmbelșugat, din care ne servim cu de toate, după bunul plac, în piscinele impecabile, în obiectivele turistice pe care le fotografiem și postăm apoi pe rețelele de socializare, sau se află câțiva kilometri mai încolo, unde copii și adulți pe jumătate goi răscolesc în muntele de deșeuri rămase de la turiștii bine hrăniți care nu-și ridică privirile din farfuriile pline cu bunătăți? Se află în statisticile care ne demonstrează că în zilele noastre nu se mai moare așa de ușor și mai ales nu de boli molipsitoare, deoarece am descoperit vaccinurile și antibioticele, sau în celelalte statistici, care așază pe primul loc al nenumăratelor cauze de deces bolile cardiovasculare și pe cele datorate poluării aerului, apei și alimentelor – ale civilizației în general? În cele care susțin că nu se mai moare de foame ca acum câteva decenii, sau în cele care vorbesc despre decesele cauzate de alimentația greșită și inferioară calitativ, care conduce la grave boli de nutriție? În datele care ne arată procentul mare de copii cu acces la învățământ sau în altele, care vorbesc despre creșterea îngrijorătoare a analfabetismului funcțional? Iar dacă toate acestea corespund realității, în ce direcție ni se schimbă opinia fiecăruia despre lume? În bine sau în rău?
Nimic nu se pierde pe lume, totul e transformare. Valabil și pentru timp și spațiu. Când cineva își taie craca de sub picioare și dă foc la milioane de hectare de păduri, transformă paradisul prezentului într-un infern care nu va fi lăsat pe seama trecutului, ci-l va ajunge din urmă venind dinspre viitor. Cine așterne carcasa cenușie de beton impermeabil peste verdeața plămânului generator de oxigen, sufocându-l, va fi nevoit să privească într-un trecut sterp din care se va modela un viitor și mai sumbru, unul care-i va smulge și restul pământului de sub picioare, spulberat de inundații, alunecări de teren sau pârjolit de secete. Exemplele sunt nenumărate, ne confruntăm cu ele zilnic, la tot pasul. Problema este că doar puțini le percep, și încă și mai puțini o fac în timp util. Să ni se fi atrofiat în așa măsură simțurile?
Prezentul se transformă în trecut, trecutul revine pe post de viitor pentru toți cei cu percepție selectivă și care refuză să învețe din istorie. Căutăm, experimentăm, greșim și ne reparăm sau nu greșelile. Înseși „descoperirile” cu care ne place să ne lăudăm, ideile, invențiile, reflecțiile etc., nu ne aparțin, sunt doar redescoperiri. Tot ce spunem acum s-a mai spus cel puțin o dată, undeva, cândva. Tot ce gândim, simțim, creăm, povestim, toate acestea sunt doar repetări. Déjà vu, déjà connu pentru cineva care ne privește îngăduitor de undeva de sus, de milioane de ani. Doar nouă ne erau necunoscute, fiindcă nu recepționaserăm încă mesajul din trecut. Frustrant? Greu de spus. În orice caz angoasa se instalează atunci când ne dăm seama că acel ceva și-a recăpătat valabilitatea. Poate că ar trebui însă să ne dea de gândit și să ne facă mai umili, mai modești și mai cumpătați.
Cea mai mare durere și cel mai profund regret ni-l provoacă însă incapacitatea de a recepționa în timp util cuvinte/priviri/gesturi pline de iubire ori de a ne da seama de comoara pe care am avut-o alături ani de-a rândul și pe care ajungem s-o apreciem de-abia atunci când ea… nu mai este. Sau când e prea târziu pentru noi toți. Mereu ne-au preocupat alte lucruri în timp ce esențialul, acela care dădea vieții noastre un sens, ni se părea un detaliu firesc. Percepție selectivă? În funcție de ce am selectat? Acele milisecunde despre care vorbesc oamenii de știință se transformă uneori în ani sau chiar în decenii. Atât de târziu ajungem să percepem de mult prea multe ori.
Asta mă poartă cu gândul la alte obiceiuri, pe care noi, oamenii, le practicăm și pe care încerc să le înțeleg, fără să pot spune că le și aprob. Mă refer la necrologuri, acele frumoase și mișcătoare discursuri comemorative, conform maximei De mortuis nil nisi bene. Da, despre morți numai de bine. Dar… dacă tot pretindem a prețui un om și a-i cunoaște meritele și valoarea morală, socială etc., de ce nu i-o spunem de îndată, pe timpul vieții? Cum se face că pe timpul vieții descoperim atâtea… canalii, iar dincolo nu mai ajunge aproape niciuna? Cât adevăr se ascunde în aceste confesiuni? Să fie regretul de a pierde pe cineva drag, fără să-i fi destăinuit la timp sentimentele? Satisfacția de a ne ști „dușmanii” duși pentru totdeauna? Faptul că aceștia nu se mai pot apăra? Teama superstițioasă de a nu le împărtăși soarta, acum când conștientizăm și contemplăm – pentru scurt timp – vremelnicia? Dacă tot ne aflăm în posesia atâtor cunoștințe despre defunct, oare n-ar fi mai benefică pentru noi toți comunicarea acestora încă de pe timpul vieții, înainte de a-i fi venit rândul? Ar fi în egală măsură dovadă de curaj și onestitate din partea expeditorului și motiv de bucurie pentru destinatar.
Dragi cititori!
Vă doresc să vă bucurați de datinile, tradițiile și obiceiurile cărora eu le duc dorul și pe care le port în suflet!
Fiți alături de cei dragi și bucurați-vă de ei!
Eu mă bucur că existați și vă citesc cu drag și interes comentariile și sper să rămânem împreună cât mai mult timp.
La mulți ani!
Doamna doctor, va doresc Sarbatori fericite si va multumesc ca scrieti pentru noi. Articolele dumneavostra sunt daruri si mai ales, sunt pentru toti.
Vedem ceva petrecut cu…milisecunde in urma?
Asa o fi, insa pentru a accesa „milisecundele ‘ alea e nevoie de…tot Timpul din Univers:))
‘Ceea ce se numeste ‘timpul lui Planck’ e…un Proces, un ciclu complet al Anotimpurilor, pentru a ‘timpul lui Planck’ in esenta e nimuc altceva dexat..Gestatia Universului:))))
Ca sa ‘ calatoresti’ Gestatia Universului in sens invers, adica sa te intorci Acasa, de pe taramul Miscarii pe cel al Nemiscarii(din care Miscarea s a nascut), tre sa te suprapui peste SI-ul dintre Cauza SI Efect, dintre Bine SI Rau, dintre Yin SI Yang, adica sa fii una cu Iubirea:)), adica sa fii una cu ecuatia de miscare a Cubului, adica a Oului Absolut:))))))
–
Io ti am zis ca ai scris un articol haios!:))))
–
Deci..pina la ‘ceea ce s a ibramplat ‘ …vazutul dureaza un timp Infinit, iar pina la ceea ce inca nu e, dar deja e Efect, e… doar definitia Spatiului, ca din timp n a mai ramas nimic in acest caz:))))
:)))))
haios articol ai mai scris!:))))
descoperirile si redescoperirile sint….despre faptul ca nimic nu mai e de adaugat!:)))), nu despre faptul ca putem initia o alta Creatie:))
–
deci…cu cit descoperi mai mult, ba fix cind il descoperi pe Infinit, afli ca nimic nu mai e de adaugat.
daca esti om.
a, daca esti….antiom!:))), ohooooo, cite mai sint de adaugat, …insa ciopartit va fi omul, daca ii mai adaugi ceva. dar daca asta e dorintaaaa,…in Univers totul e…dupa cum iti doresti!:))), vrei nemurirea?…ti se ofera varianta absoluta a acesteia: Nemurirea!:)))
unde ati mai vazut o asa…minunata platforma de implinit dorinte de orice fel ( vai de dorintele care vizeaza …sufletul platformei!:)) )?!:))))
in Univers Expeditorul este si Destinatarul.
–
mai intai cauza si dupaia efectul
SI mai intai efectul si dupaia cauza
Cauza si Efectul una sint, si SI sint.
–
Alfa este si Omega.
atunci cind cauza si efectul una sant, Cauza SI Efectul E!
vedem ce nu mai este
vedem ce nu este
–
o facem pe doua cai:
-una e de la ochii tai catre…fotonul care la limita ti-ar impresiona retina, dar….mai are un singur pas de facut, cei drept unul infinit, iar asta fiind calea care te lipeste de un capat al Curcubeului care e fix miezul unei gauri negre, el simbolizind Infinitul
-alta e de la celalalt ochi catre ‘orizontul evenimentelor’ caz in care fotonul, care e doar unul, iti povesteste despre tot ce vede n Univers atunci cind iti impresioneaza….retina acestui ochi:))
–
stiati ca in unicul foton incape toata informatia tranzitata in Univers?:)))
prin urmare din orice foton poti extrage orice informatie despre Univers? ba chiar si despre Creatie?:))
stiati ca daca depui o informatie intr u foton pe planeta asta, altcineva poate citi…instantaneu informatia, pentru simplul fapt ca fotonul e…doar unul?:))
–
stiati ca Unicul Foton e…Lumina Lumii?, Adevarul?,…care permite transferul intre unda si corpuscul intr un plenar echilibru?
…stiati ca Unicul Foton este SI-ul din ‘unda SI corpuscul’?
vorbiti despre unda, despre corpuscul, dar pe SI…unde k-ati uitat, nenica?!:))))), ca e nu doar viu, ci insasi Viata!
–
Viata este SI.
„se cere prietenia cu adevărul”
O vom obtine fiecare sigur cand o sa fim suficient de obositi si nu o s-o mai inlocuim cu diverse „activitati”.
prietenie cu adevarul….creca nu prea exista asa ceva.
prietenie cu Adevarul, da, asta se poate, si e ca si cum…te ai imprieteni cu tine insuti:)))
Aveti dreptate, cu Adevarul trebuia sa fi scris. Cealalta idee: „te ai imprieteni cu tine insuti”, asta e cel mai greu si de aici vine cam totul, nu e de ironizat (valabil pentru mine). Sarbatori fericite!
Dumnezeu ne-a dat viata limitata si moartea. Frica de moarte si instinctul de conservare ne face pe toti sa respingem adevarul. Preferam toti sa ne mintim, frumos, singuri. E chestie de psihologie elementara si de perpetuare a speciei. Nimic spectaculos. D-aia nu vrem sa stim adevarul. Constientizarea propriei morti si a vietii limitate inspaimanta aproape pe toata lumea. Inclusiv pe ultrabogatii care, iata, vor sa lase potopul pe pamant, dupa ce nu vor mai fi. De oftica ca nu vor trai forever!
Numai cel care nu vrea sa vada e cu adevarat orb. Adevarul e un amarat cu care nimeni nu vrea sa fie prieten. Asta este crunta realitate. Altfel, am fi toti dumnezei. Si nu suntem!
Ați „despicat firul în patru” într-un mod absolut tulburător! Puțini sunt cei ce (asemeni dvs., având o educație și experiență care să permită asemenea finețe a percepției lumii înconjurătoare) să aibă și disponibilitatea de a o face public. Către adevăr drumul nu e drept, nici facil, ba chiar e plin de erori și greșeli. Important e să încercăm să-l străbatem. Și dacă avem noroc, pe parcursul acestei căutări putem descoperi că suntem doar niște ființe fragile la discreția Istoriei, că purtăm un bagaj genetic de care nu e rău să ținem cont și, foarte important, că „ceea ce nouă nu ne place” să nu încercăm să băgăm pe gât altora. Pe măsură ce ne maturizăm învățăm să prețuim clipa și, dacă o valorizăm, nu vom amâna sine die să spunem celor pe care-i apreciem vorbele bune pe care le avem pentru ei. Și dacă tot știm cât de mult înseamnă „clipa noastră” o să opunem rezistență contra celor care pretind că știu mai bine decât noi cum trebuie să „o ardem” p-aici. (Chestia cu „o ardem” vine de la focul lui Heraclit din Efes, preferatul meu.)
Azi am aflat c-a murit Dan Berindei. Dumnezeu să-i odihnească sufletul! Am învățat câteva lucruri importante de la domnia sa.
atunci cind institutiile statului sint protejate in fata cetatenilor…la care chiar institutiile se refera, se insamanteaza ‘moartea’ statului. sau ‘moartea’ cetatenilor.
atunci cind statul si cetatenii sint in razboi, definitia starii de fapt se prea poate sa fie gasita printre definitiile nebuniei, daca or fi mai multe…
pai ce, in cazul omului e altfel?:)
omul e…acoperit si…se descopera pe sine, Anotimp cu Anotimp.
nimic nou, prin urmare:))), insa…momentul descoperirii e nou-nout:))
stai sa vezi…noutate atunci cind omul isi descopera…Fiul:))))))),
peste Adevar te suprapui si atunci cind doresti ceva si….afirmi, daca se cere afirmat, faptul ca doresti acel ceva:))
afirmand altceva decat ceea ce dorim, sau dorind sa afirmam altceva decit ceea ce s-a implinit deja, noi construim un Univers Artificial.
….ala care, dupa ce trec peste el toate Anotimpurile, se face mare definind…Artificialul despre care tot vorbesc eu:))
‘realitatea’ acestui Univers fiind…pe dos decat e Realitatea…asta :)))
Antihrist se preocupa…tot cu implinirea dorintelor dorite:)), insa in acest Univers Artificial.
s-o putea ‘extrage’ matematic ‘mintea’ din capul omului pentru a o vara intr un Univers Digital? ca…logic ar fi ca chestia asta sa se poata face, ca doar Computerul Cuantic, adica Mintea intruchipata,…e colea!:)))
ce e aia trecut, prezent, viitor?!
–
zii mai bine ca…doresti.
si ca dorinta se duce in Cer ( …mai cu staif spus…pe nivelul cuantic:)) ) si sade acolo pina la soroc, moment in care se naste, definind Realitatea.
–
deci: ce am invatat noi astazi?!:))))
ca nu exista trecut, prezent si nici viitor
exista Realitatea in perpetua miscare…spre Infinit, iar ea e rezultata din ‘implinirea dorintelor oamenilor’ .
Realitatea, …asta in care misunam noi in timp ce io scriu si tu citesti, cuprinde in sine toaaaate dorintele dorite de oamenii care au existat pe planeta asta si carora le-a venit deja sorocul,
alte dorinte, …chiar de cind primul om si a dorit ceva pe planeta asta, fiind inca tinute n mintea Cerului…pina cind le o sosi sorocul:) ( la loc de frunte fiind Nemurirea 🙂 )
stiind ce dorinte sint tinute in minte, in Cer, stim si cum va arata Realitatea…
aruncati la gunoi Timpul, i-a expirat definitia.
–
exista Anotimpuri.
–
atunci cind generati o dorinta….initiati o Primavara.
pa si pusi, din momentul ala:))), ati insamantat ogorul. ( o sa vina primavara, dupaia vara, dupaia toamna, dupaia iarna…in mod implacabil )
dorinta aia va rasari negresit!, de faza asta fix Adevarul se ocupa, asa ca…s-a terminat cu negocierea:)) ( insa…puteti sa va regretati dorinta, caz in are ‘dorinta-regret’ se lipeste de dorinta la care se refera regretul…anulind o.
( deci…spovediti va, nenica, unii altora, regretind faptele pe care le considerati generatoare de neplaceri, si toti cu inima deschisa s-o faceti, daca un popa e prea departe:))), ca regretul…scoate din ogor samanta-dorinta pe care ati insurubat o acolo:)
deci…tineti va in frau dorintele, ca ele insamanteaza ogorul, initiind…procedura Anotimpurilor:))
( mie, spre ex, nu prea mi iese, …ma si mir, citeodata, ce fel de dorinte generez…, insa…poate ca o sa scap de placerea de a dori, la un moment dat,…mai stii:))) )
–
daca va doriti asta, luati Timpul de mot si aruncati l la gunoi. puneti pe raft, il locul gol tocma aparut, Anotimpurile. nu i asa ca suna mai bine?:)))
mai intai e Adevarul si abia dupaia realitatea.
–
ce, cine, e Adevarul?!
creca despre Adevar se vorbeste ca si despre Iubire, vorbim despre ea, insa nu ca si cum am vorbi despre ecuatia de miscare a Oului Absolut, care e Cubul:))
–
intre dorinta si ‘implinirea dorintei’ se afla Adevarul, acesta…Certificind ca Realitatea e o suma de dorinte ajunse la soroc, deci se transforma in ‘dorinte implinite’.
–
Adevarul ar putea fi inteles pricepind ca Realitatea e…dorita, mai intai, si ca nimic la modul absolut nu se manifesta in Realitate daca nu a fost mai inainte…dorit de cineva:)
–
nu va place cum arata Realitatea?
si?:)))
important, mai inainte de orice, e ca infiferent cum arata ea, Realitatea a fost…dorita!, mai intai,
ea arata asa cum arata pentru ca…asa si-au dorit o oamenii! punct.:)))
–
singura ‘diferenta’ intre ce si a dorit omul si.., si felul cum arata dorinta, atunci cind ea se implineste, rezulta din diferenta intre relativul cu care omul initiaz dorinte si absolutul in care dorintele se implinesc ( dorintele sint ‘dorite’ in mod relativ, insa de implinit ele se implinesc in mod desavarsit!, ca…insusi Universul se preocupa cu implinirea dorintelor, iar el e …desavarsit
–
deci…creca incurcati olecut definita Adevarului:)), pacilea pe planeta asta:)))
–
Realitatea, care e o suma de dorinte implinite si absolut nimic altceva, e vazuta, …dupa! ce dorintele se implinesc, prin o puzderie de ochi:))),
or…se stie, fiecare isi foloseste, atunci cind vede, proprii ochi, nu paia ai vecinului, …tocma daia doi insi se pot uita lung la…spre ex acelasi tablou insa fiecare sa vada…altceva:))
–
acest fel diferit de a vedea…orice e bun de privit
rezulta din pozitionarea diferita a oamenilor pe Cale(a desavarsirii ),
tocmai daia ei devin si generatori de dorinte…diferite, care urmeaza sa fie pastrate in minte, in Cer,
iar la Soroc, Adevarul se va preocupa cu implinirea lor,
acele dorinte, alaturi de altele carora le a venit sorocul in ‘acelasi timp’ sa defineasca Realitatea.
care e o stare de pace cu p mare.
–
si un balamuc de nedescris daca ar deveni Realitatea, asta va insemna fix ca …asta si au dorit oamenii, balamucul de nedescris!:))),
fix ‘cunoasterea’ felului cum arata dorinta lui…cind se implineste oferindu le fiecarui om, prin setarile personalizate ale fiecaror ochi, putinta unei corectii:)
–
deci…aruncati la gunoi definitia Adevarului, aia pe care o folositi, a expirat.
–
Adevarul e…viu si se preocupa cu implinirea oricarei dorinte deja ‘dorite’, chiar daca pentru ca asta sa se intample sint necesare toate Anotimpurile din Univers:))