Viaţa Mafiei bate filmul

Zicala Viaţa bate filmul e cum nu se poate mai potrivită în cazul Mafiei.
Cel puţin aşa înţeleg din Istoria Mafiei, carte de popularizare a sălbăticiei mafiote – dacă popularizare ar putea fi în astfel de caz — iscălită de Giorgio Vergulini.

Reglările de conturi întrec în violenţă peliculele lui Scorsese, acuzate de a fi promovat oribilul pe marile ecrane.
Tomasso Buscetta, celebrul pocăit din Marele Proces de la Palermo, se decide să dea în gît organizaţia după ce află că fii săi, Antonio şi Benedetto, soţul fiicei sale, Felicia, fratele Vicenzo, verii, nepoţii şi prietenii, au fost masacraţi în reglările de conturi declanşate de clanul Corleonezilor.

În bătălia Cosei Nostra americane pentru teritoriile crimei organizate, asasinatul cu sînge rece nu cunoaşte hotare. O dată decisă lichidarea cuiva, întreaga energie a unui clan se pune în mişcare. La rîndu-i, cel vizat îşi mobilizează oamenii, banii şi isteţimea pentru a se apăra. Dar şi pentru a ataca, la rîndu-i.
Atingerea ţintei convoacă mijloace dintre cele mai sofisticate.

Simpla transcriere cinematografică a unora ar fi de-ajuns pentru a birui fantezia celor mai năstruşnici scenarişti.
Ales în 1931 primarul oraşului Chicago, Anton I. Cermak intră în conflict cu Al Capone. Jucând teatrul demnitarului hotărît să distrugă Mafia, primarul plănuia să ia el locul lui Al Capone. În doar doi ani, sute de gangsteri din clanul Marelui Boss au fost lichidaţi pe străzile Chicago-ului.

Cum i s-a venit de hac primarului duşman?
Preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, decis să juguleze Mafia, se opreşte, în cadrul unui turneu din 1933, la Miami, în parcul Biscayne.
Întrunire publică, vegheată de forţele federale.
Anton I. Cermak evita să apară în public de când Mafia pusese preţ pe capul său.

De data asta însă, a acceptat să urce pe scenă alături de preşedinte:

a)  nu-şi putea permite electoral să n-o facă;
b)  ştia că preşedintele e straşnic păzit de agenţii lui Secret Service;
c)  credea că Mafia nu va avea curajul să lovească în împrejurări de un asemenea risc.

Numai că Mafia a lovit!
Tocmai când primarul îi ura lui Roosevelt bun sosit, din mulţime au pornit focuri de armă.

Preşedintele a fost salvat de un agent, care l-a trîntit la pămînt. Procurorul şef a murit pe loc. Şase persoane din jurul lui Roosevelt au fost rănite grav. Printre care şi Anton Cermak, care a murit la spital.

A fost prins imediat un anume Giuseppi Zangara, avînd asupra sa o puşcă automată, calibrul 32, care s-a declarat pe loc autorul atentatului.
A fost condamnat la scaunul electric.

Ulterior, adevărul a ieşit la iveală.
Anton I. Cermak fusese împuşcat cu o armă de un alt calibru: 45.
Al Capone pusese la cale o diversiune.
Giuseppi Zangara trăsese în cei din anturajul lui Roosevelt. Simultan, un necunoscut îl ţintise pe Anton I. Cermak.
Giorgio Vergulini spune că o diversiune identică a fost folosită, 30 de ani mai târziu, la 22 noiembrie 1963, pentru asasinarea lui Kennedy.
La o asemenea şmecherie s-ar fi gîndit şi scenaristul unui film de suspans.

Un alt mafiot, Lucky Luciano (cel la care au apelat americanii pentru debarcarea în Sicilia), şi-a lichidat Bossul, Giuseppe Masseria, printr-un vicleşug şi el demn de invidiat de un regizor de filme violente.

Pagini: 1 2