Viață sintetică și bacterii „în oglindă”

12/04/2025 | ✎ Steliana Huhulescu

Ce au în comun thalidomida și vaccinurile pe bază de ARNm – dincolo de reclama agresivă care li s-a făcut? Ce are a face orientarea „de stânga” sau „de dreapta” a unui simplu electron cu Facerea însăși? De ce ne fascinează imitarea vieții mai mult decât viața propriu-zisă, și în ce scop vrem s-o deturnăm, însuflețindu-i imaginea din oglindă și tulburându-i predilecția pentru asimetrie? De ce umanitatea nu-și mai găsește locul și nu mai are astâmpăr de când s-a autoproclamat Încoronarea Creației? De ce oamenii nu mai au răbdare cu timpul și vor cu orice preț să calce de-a-ndăratelea pe urmele evoluției? Aș vrea să pot afirma că omul acționează astfel pentru că… poate, dar realitatea vine cu contraziceri dure și mai ales dureroase. După ce ne-am dovedit incapabili să apreciem și să întreținem ce avem mai de preț, ne hazardăm la plăsmuirea unei vieți în oglindă și a unui univers paralel, cu speranța că asta ne va neutraliza și anula erorile de până acum.

De la Aristotel încoace mulți și-au încercat norocul trudindu-se să dea de urma Facerii. Puțini s-au apropiat însă de tezaurul cu secrete perfect cifrate, și nimeni nu s-a ales până acum cu mai mult decât o licărire ce s-a stins treptat după întortocheate călătorii prin retortele laboratoarelor. Nicio știință nu a reușit să însuflețească vreun boț de humă și până și cele mai performante tehnologii au capitulat în fața unei simple molecule de ADN. Mulți au intuit puterea luminii, a magnetismului și a radiațiilor cosmice – a energiei în general – la nașterea vieții pe planetă, cu toții au întâmpinat însă dificultăți la demonstrarea teoriilor. Unul dintre temerari a fost L. Pasteur, care a sesizat în urmă cu aproape două secole asimetria vieții pe plan molecular și, deși și-a pus multe întrebări și a emis multe ipoteze despre orientarea spațială a tartratului din vin, nu i-a ajuns viața să afle răspuns la toate, așa că le-a lăsat în seama generațiilor ce aveau să-i urmeze. (Un lucru de neconceput pentru grăbiții de astăzi care vor să-și savureze instant glorificarea, coste cât o costa și plătească cine și cum s-o nimeri!)

Pe cât de fascinant sună descoperirile despre performanțele naturii, pe atât de alarmante sunt intențiile de fructificare a cunoștințelor, fiindcă s-a dovedit că nu întotdeauna știm ce facem. Citeam deunăzi despre recente nonsensuri din lumea medicală: În condițiile în care planeta e înțesată de copii fără adăpost, subnutriți și orfani, câțiva experți orgolioși se fălesc cu realizări impunătoare precum transplantul de uter! Nu pentru orice buzunar, se înțelege, fiindcă moftul de a aduce pe lume propriii bebeluși costă în jur de 300.000 de dolari. (Asta mai mult de dragul vanității și de ochii lumii, fiindcă în paralel și în culise se practică sterilizarea în masă pe cale chimică și/sau chirurgicală și se întreține psihoza având ca formulă-cheie „disforia de gen”.) Alții, la fel de orgolioși, practică transplantul intrauterin de la un făt la altul și de la o specie la alta, prin injectarea de țesut fetal care face să încolțească organe prin diverse locuri (bunăoară rinichi crescuți sub piele și mai apoi implantați, care să funcționeze măcar până când produșii de concepție pot suporta o dializă). Deocamdată sunt supuși intervenției doar cobaii, dar în cel mai scurt timp va veni și rândul oamenilor pe care natura îi privează – ea știe de ce (?!) – de organe vitale.

Dacă e să dăm crezare științelor moderne, suntem pe cale să smulgem Creației Marele Secret – cu riscul de a resuscita naiva și perimata teorie a generației spontanee din antichitate. Suntem făcuți din pulbere de stele, adică elementele care ne compun și care sunt reciclate permanent de biologie sunt constituenți ai aștrilor stinși la vremea încolțirii vieții pe Terra. Până și Cartea Sfântă spune că viața a înviat din moarte, biruind-o – culmea! – tot prin… moarte! O dogmă pe care oamenii științelor au decis s-o provoace, deocamdată umblând la cheițe și lacăte simple – cred ei. O neclaritate persistă totuși: Dacă viața a putut să se nască din câțiva atomi care s-au întovărășit în baza comportamentului identic în fața energiei: care să fie motivul pentru care a încetat să se mai manifeste astfel? Biofizicienii și biochimiștii contemporani explică asta prin dispariția condițiilor fizico-chimice, geologice și astrologice primordiale. Unii spun că ar fi nevoie de câmpuri magnetice mult mai puternice decât magnetismul terestru actual, alții că ar fi prea mult oxigen etc. ‘Dacă Natura refuză să-și duplice experimentul originar, o vom face noi, oamenii’, și-au spus câțiva cercetători îndrăzneți, chit că ce vor ei să făptuiască nu poate fi numită generarea vieții din… neviață, ci mai degrabă o „antiviață”, întoarcerea pe dos a vieții înseși și plasarea ei pe contrasens și în contratimp. Oricum e cale lungă până să recurgem – iarăși – la abiogeneză. Ne aflăm de-abia la începuturi, cu deosebirea că astăzi dispunem de mijloace la care maeștrii epocilor apuse nu îndrăzneau nici să viseze.

Pentru a înțelege idealurile savanților atrăgători de fonduri de la imorala elită financiară trebuie să plecăm de la orientarea ‘de stânga’ și respectiv ‘de dreapta’ a materiei – de la particule elementare la macromolecule. Nu, nu e vorba de orientarea politică, ci de cea optică și spațială. Deși identice ca structură și compoziție chimică, elementele botezate izomeri optici sau enantiomeri se prezintă fiecare ca imaginea în oglindă a celuilalt – ca mâna stângă și mâna dreaptă –, fără șansa de a se suprapune spațial și la fel de interșanjabile ca mănușile sau pantofii dintr-o pereche. (Orice-am face, n-o să suprapunem nicicum palma stângă peste mulajul dreptei.) Curiosul aranjament (chiralitatea, ch(e)ir = mână) le conferă activitate optică și le face să se deosebească radical prin modul cum absorb și dispersează lumina polarizată: spre dreapta – în sensul acelor de ceasornic –, sau spre stânga. Încă nu știm dacă izomeria optică are la bază magnetismul primordial al unor minerale terestre cu miliarde de ani în urmă, dar se pare că homochiralitatea (preferința pentru una din forme) a contribuit masiv la „facerea lumii”. Mai multe molecule s-au asociat, au pus atom lângă atom și, cândva – întâmplător sau nu –, s-a iscat prima formă de viață. Majoritatea moleculelor vitale se prezintă sub forme simetrice în oglindă și nesuperpozabile. Natura face loc tuturor, stângaci sau dreptaci, numai că fiecare își are locul și rostul său. Chimia e una, iar biologia e cu totul altceva. Dintr-o reacție chimică rezultă amestecuri de molecule „stângace” și „dreptace” în proporții egale. Le numim racemate. Biologia nu dansează însă după astfel de reguli. Ea preferă asimetria și își zidește edificiile din molecule pe cât posibil cu aceeași orientare. Astăzi știm ceva mai mult despre bizareriile și „capriciile” ei, deși suntem departe de a ști totul. Știm că biologia preferă ADN-ul și ARN-ul „de dreapta”, pe când aminoacizii, proteinele sau vitamina C sunt bineveniți ca versiuni „de stânga”. (Le numim D și S).

Puși pe cântar, izomerii nu se deosebesc. Nu se deosebesc nici prin punctul de topire și nici prin cel de fierbere, ba coincid și la suma atomilor. Pe plan biologic și funcțional însă, diferența n-ar putea fi mai frapantă, bunăoară în ce privește stabilitatea la UV. Stereoizomeria moleculelor e influențată de condițiile de mediu. Încă nu cunoaștem detalii, dar știm că ADN-ul își modifică forma și orientarea de la caz la caz: În condiții de deshidratare trece de la uzuala formă B la compacta formă A (ambele dreptace), iar în condiții de salinitate crescută recurge chiar și la stângacea formă Z. Între timp am priceput și de ce în rafturile din supermarket se oferă spre vânzare predominant iaurt cu acid lactic D (mai ușor digerabil). Știm și că molecula de glucoză are gust dulce în ambele variante, dar numai cea „de dreapta” are valoare nutritivă, în timp ce metabolismul ignoră complet forma S. Am aflat și motivul pentru care unul și același ulei eteric – Carvonul – din mărar și chimen sugerează receptorilor olfactivi uneori aromă de chimen și alteori de mentă etc. Sunt doar câteva exemple dintr-un noian care demonstrează că tatonările de-a lungul milioanelor de ani au propulsat formele ce ofereau un avantaj evolutiv. Aminoacizi, zaharuri, enzime sau receptori: Natura s-a decis pentru homochiralitate fie că e vorba de forma activă biologic a morfinei înglobată în semințele de mac, de nicotina din frunzele de tutun, de zecile de mii de terpene din plante, de glucoza din struguri, ori de vitamina C din fructe și legume. Ea știe cel mai bine ce forme să producă – spre deosebire de plagiatorii ei, care reacționează și cad pe gânduri de obicei când e prea târziu și lucrurile au scăpat de sub control. Faptul că mobilul simetriei în oglindă e deocamdată un mister pentru științe nu înseamnă că fenomenul în sine nu incită la spartul oglinzii și la jocul cu… cioburile vieții.

Apropo de receptori: Tot ce vrea să aibă efect asupra celulei trebuie să se cupleze mai întâi de receptorul adecvat, iar pentru asta e nevoie de potrivire stereochimică – întocmai ca o cheiță în broască, sau ca un șurub într-o piulița. Altminteri efectul este zero. ‘Nimic mai simplu!’ își spun imitatorii: ‘Nu rămâne decât să confecționăm molecula potriviră pentru receptorul potrivit și succesul e garantat’. ‘Nimic mai complicat!’ le (va) răspunde fiziologia, fiindcă organismul știe să facă diferența între molecule naturale și de sinteză și, firește, preferă ceea ce cunoaște de milioane de ani. Corpul abundă și de catalizatori capabili să netezească/blocheze cele mai diverse căi. Farmaciștii știu de mult că teoria și practica nu se suprapun întotdeauna și că moleculele medicamentelor au de ales (sau nu) între mai multe alternative: Uneori ambele forme – S și D – se prezintă la fel de active terapeutic, alteori una e mai puternică; Unele forme se disting prin eficacitate, altele prin reacții adverse, iar alteori vin cu efecte-surpriză și la distanță, precum celebra Viagra. La toate astea se mai adaugă și momentul administrării, dozarea, farmacocinetica (metabolizarea) etc. Ba mai mult: În organism un enantiomer se poate transforma în opusul lui și ne poate strica (mai toate) planurile. A nu ține cont de toate aceste aspecte și a te grăbi cu eliberarea pe piață poate costa ulterior mult mai mult – și nu doar pe producători.

Optimiștii științifici actuali visează la viața în oglindă/oglindirea vieții. Mai precis, la bacterii sintetizate în laborator și la care totul, de la materialul genetic la moleculele de la suprafață să fie imaginea în oglindă a structurilor naturale. Bacterii care ar putea fi „convinse” să producă substanțe cu o biostabilitate mai bună decât cea naturală, bunăoară medicamente cu durată lungă de acțiune. Sau un dezastru, cum spun pesimiștii și mai realiștii, fiindcă ambițiile savanților nu se vor opri aici. Odată experimentul bacterian reușit, urmează „omul în oglindă”, conceput – în teorie – a fi imun la toate microorganismele patogene și independent de hrana naturală! (Se pare că vestita comedie Idiocracy nu e chiar atât de SF pe cât am catalogat-o și nici de râs nu este!) Faptul că viața nu se prezintă bidimensional ca într-o oglindă banală și că natura n-a făcut loc pentru antipozii optici ai vieții în ansamblul ei nu reprezintă un impediment pentru cei mai temerari dintre savanți. Numai cine riscă are șanse de câștig și apoi… cine știe când se mai ivește o oportunitate asemenea și cât o să mai fie fonduri (și forțe diabolice) care să susțină asemenea demersuri!

Un grup de experți îngrijorați de terifianta perspectivă a întocmit un document stufos în care-și expun temerile și argumentează cât pot de bine împotriva unui experiment-Frankenstein la scară microscopică. Grupul invită la discuții sincere atât între experți, cât și cu sponsorii, cu organizațiile implicate și cu publicul larg, dar dacă se va ajunge vreodată acolo și dacă se vor da toate cărțile pe față stă deocamdată scris în stele. Știm deja de la recenta pandemie ce sorți de izbândă are vocea rațiunii și ce șanse are să vindece beția adrenalinei la jocul de-a Creația. De la thalidomidă știm și ce dezastre pot produce imaginile în oglindă ale unei simple molecule: În timp ce versiunea D funcționează ca sedativ și antiemetic, imaginea ei în oglindă s-a dovedit teratogenă: atacă celule care tocmai se divid și cauzează malformații teribile. Cum să nu te îngrozească ditamai bacteriile, un Goliat prin comparație? Cum ar fi dacă asemenea creaturi ar scăpa din laboratoare (n-ar fi prima oară!), ar contamina mediul și ar ataca restul viețuitoarelor, inclusiv creatorii? Sistemul imunitar nu dispune de arme eficace împotriva unor asemenea vietăți. Sigur, o licărire de speranță ne-o oferă natura însăși, deloc dispusă să accepte orice aberație. Dar dacă de data asta ne va abandona?

Vorbeam la început de asemănarea vaccinurilor ARNm cu thalidomida. „Oglindirea” e valabilă și pentru nanoparticule (NP), despre care știm că înglobează printre altele și ARNm-ul vaccinal. În lumea nano se pare că nu atât doza face otrava cât orientarea D sau S în raport cu lumina polarizată. Unele pot fi convertite de fiziologia umană, altele dispun de autoorganizare. Și printre ele există „oi negre” care pot face cu și în organismul nostru… ce vor ele, nu ce intenționăm noi. Și între ele există interacțiuni de care ne poate depinde cel puțin sănătatea. Cu atât mai imperativă e înțelegerea perfectă a modului de funcționare înainte de a le elibera din laboratoare. Cât de bine stăpânim compoziția NP și cât de bine cunoaștem „orientarea” moleculelor incluse în medicamente antiinflamatoare, beta-blocante, ciclofosfamidă sau omeprazol? Fiindcă s-ar putea să nu fie totuna care dintre structuri se exprimă unde, când și cum. Forma S a beta-blocantelor, de pildă, influențează bătăile inimii și tensiunea arterială, pe când D-ul acestora afectează membrana unor celule din globii oculari. Chiar și așa putem avea parte de surprize, fiindcă în organism ele dau peste tot felul de alte molecule și de orientări și pot face trafic de… influențe. O altă analogie: La vremea implementării celor două „remedii” nu se știa mai inimic despre riscuri și posibile reacții adverse pe termen mediu și îndelungat. Deși thalidomida și le-a dezvăluit imediat, experții au suspectat o serie de alte evenimente și de-abia după patru ani au stabilit relația de cauzalitate. Se poate ca provocările actuale să fie și mai mari, având în vedere că vaccinul recurge la zeci de deghizări.

Ironia sorții face ca tocmai molecula de ARN cu care ne-am tot jucat în ultima perioadă să fi pus bazele vieții pe Terra (conform opiniei experților). O moleculă care la rândul ei poate influența (a)simetria pietrelor de temelie ale acesteia: aminoacizii și proteinele! Biosistemele sunt homochirale și nu sunt încântate de spargerea ordinii. Deși ne aflăm de-abia la începuturile înțelegerii genezei (dacă ne aflăm!), ne încumetăm să experimentăm cu dogma centrală a biologiei moleculare care spune că informația genetică circulă invariabil unidirecțional, anume de la ADN și ARN la proteine și nu invers. Încotro ar conduce răsfrângerea vieții și înjghebarea de bacterii cu ADN-ul „pe dos” și cu sarcina de a fabrica… ceva? Cel mult zece ani ne despart de prima bacterie sintetică și de primul ADN bacterian în oglindă, care sperăm să aducă – pe lângă faima de rigoare! – și producerea de noi antibiotice, fiindcă celor actuale le-am cam desființat puterea microbicidă. Și dacă în loc de antibiotice (cu eficacitate îndoielnică) vom pierde și bruma de eficacitate a celor actuale, concepute să acționeze pe bacteriile naturale și nu pe unele de sinteză? Nu mai vorbim de efectele vaccinurilor pe care ni le-am administrat până acum în speranța/credința că ne vor „imuniza”. Suntem capabili să creăm o antiviață și dacă da, în ce scop?

Și acest proiect „de prestigiu” se încadrează, ca multe altele, la poveștile de groază la care scrie zilnic Încoronarea Creației, al cărei spirit e tot mai bolnav, pe măsură ce se îndepărtează de natură. Oficial, scopul îndrăznețelor întreprinderi e același de când s-a născut propaganda: prevenția, adică înlăturarea pericolelor înainte să se manifeste (ba chiar înainte să existe). Cine și cum previne riscurile pe cale să se nască în laboratoarele preacurajoșilor care n-au învățat nimic din experiența trecutului? Sau poate că au învățat destule, iar acum nu fac decât să-și continue lucrarea?! Natura are rețete eficace pentru tot felul de substanțe: antibacteriene, antitumorale, imunomodulatoare, antiparazitare etc. Faptul că ne inspirăm de la natură e un lucru bun. Faptul că o copiem doar pe bucăți și fără s-o înțelegem e posibil să ne coste mult. O fi traseismul extremist lucrativ pentru politicieni, cel biologic, însă, ar trebui să rămână tabu, măcar până ne lămurim ce monștri s-ar putea naște și cum să le opunem rezistență. Pericolele care amenință omenirea astăzi par să vină nu atât de la natură, cât din laboratoarele de „cercetare”.

Apogeul și apocalipsa: doi enantiomeri la un pas distanță? Dinozaurii au dispărut nevinovați din biosistemul planetar. Se presupune că le-a venit de hac un megabolid din spațiul cosmic. Noi ne săpăm singuri groapa. S-ar putea ca tocmai niște nanocorpusculi să pună capăt jocului cu viața. Un joc prin care vrem neapărat să dovedim că putem… nu doar să supraviețuim, ci și să (ne) distrugem. Posibil să reușim cândva să însuflețim imaginea din oglindă. Rămâne totuși întrebarea: Cât de viabilă va fi viața astfel creată și mai ales: Cui prodest? Și dacă la un moment dat natura, sătulă să tot tempereze înfumurarea hominizilor, o să se întrebe la rândul ei: Cui bono?

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

72 comentarii pentru articolul „Viață sintetică și bacterii „în oglindă””

john a scris pe 16/04/2025 la 11:09

Va fi vreodata suficienta fantezie (laboratorul imaginatiei) pentru cat de multa nevoie are stiința?
.
(In general vorbind, nu despre ce se intampla prin comentariile mele pe aici, pentru ca aici eu scriu tot felul din „fantezii” din motive terapeutice/medicale , nu sa ma pregatesc pentru post-doctorale. 🙂 ).

Viață sintetică și bacterii „în oglindă”

72 comentarii pentru articolul „Viață sintetică și bacterii „în oglindă””

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Unora le place bleu

Crin Antonescu și „corectarea inechităților”

Clipuri electorale

Sărăcia ucide România

Un interviu de prisos