Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Victor Costache – victima paranoiei electorale a lui Ludovic Orban

Despre Victor Costache, fostul ministru al Sănătății, cred c-am scris o camionetă de articole critice, multe dintre ele pamflete. Nu pot să nu semnalez însă că a fost victima paranoiei lui Ludovic Orban de a guverna cu ochii nu la România în restriște, nu la realitățile cumplite ale Crizei, ci la blestematele de sondaje. Nu știm cînd vor fi alegerile parlamentare. Nu știm dacă ele vor mai avea loc vreodată și, dacă vor avea, nu știm cine va mai fi viu pentru a merge la vot. Cu toate acestea, principala preocupare a lui Ludovic Orban o reprezintă alegerile parlamentare, pe care el trebuie să le cîștige în chip zdrobitor pentru a se bucura în sfîrșit de întreaga slănină a puterii. Această iresponsabilă preocupare explică permanenta răfuială politică a premierului cu PSD, cu partidele de Opoziție. Ludovic Orban nu face gestul normal de a înceta campania electorală și a invita toate partidele să se alăture Guvernului în efortul național de a salva țara de la dezastru. Ca și Klaus Iohannis, care nici acum nu realizează că e președintele tuturor românilor, care români sînt loviți de cataclism indiferent că sînt liberali, USR-iști, PSD-iști, indiferent că l-au votat pe Dan Barna și nu pe el, Ludovic Orban sacrifică țara în aceste vremuri de restriște din interese politicianiste.

Cazul Victor Costache rămîne edificator pentru sacrificarea necesarei administrări a țării de dragul alegerilor pe care Ludovic Orban vrea să le cîștige de pe acum deja.
Din cîte se știe, miercuri, seara, Gabriela Firea a făcut turul televiziunilor pentru a se lăuda electoral cu inițiativa Primăriei generale de a finanța o amplă inițiativă a lui Adrian Streinu Cercel. Pe distinsul manager al Institutului Balș l-am tăvălit în cerneală neagră de multe ori în ultima vreme pentru supușenia dovedită față de Klaus Iohannis în campania dusă de acesta din urmă pentru a minimaliza pericolul Coronavirus de dragul alegerilor anticipate. De data asta obiectivitatea mă obligă să salut inițiativa lui Adrian Streinu Cercel.

De mai multă vreme semnalez inexistența la noi a unor concluzii privind comportamentul Coronavirus.
Cum se ia de la unul la altul? Ce fel de rădăcină e? Cum să ne ferim de el în afară de a ne autoaresta la domiciliu? La aceste întrebări nu poate răspunde decît un studiu deopotrivă medical și sociologic. În cazul accidentelor de mașină studiile dau seamă de principala cauză a accidentelor mortale. Din 1000 de accidente mortale studiate, se conchide – să zicem – că 900 sînt din cauza oboselii la volan. Cercetarea dă statului posibilitatea să ia măsuri pentru ca șoferii să se odihnească obligatoriu după un anumit număr de ore de condus. În cazul Coronavirus noi n-avem o minimă cercetare menită a spune specialiștilor și prin asta statului care e principalul mijloc de transmitere. Pe vremea cînd Virusul galopa spre Europa s-a spus că se ia prin palmele infectate cu saliva unui bolnav. De aici interdicția de a da mîna cu o altă persoană. Se spunea că bolnavul a tușit în palme, că a pus mîna pe o masă de restaurant, că acolo a venit un ins sănătos care astfel s-a îmbolnăvit. S-a spus apoi că un ins bolnav care a strănutat într-o adunare dintr-o încăpere închisă i-a îmbolnăvit pe cei din jur. Așa s-a ajuns la interdicția adunărilor în spații închise și la distanțarea socială. Acum, privind în urmă, la interdicțiile de atunci, ni se par din Era de Aur a Omenirii. Acum nu mai avem voie să ieșim din case nici măcar pe străzi pustii. Acum ni se spune să ne ștergem pe tălpile pantofilor la intrarea în casă pe două preșuri succesive. Cora Muntean a descris la rubrica sa de pe cristoiublog.ro, cu umor, ce face ea cînd intră în casă. S-au dus vremurile fericite cînd după ce intram în casă trebuia doar să ne spălăm pe mîini; acum cică trebuie să speli și telefonul mobil și hainele. Toate aceste constrîngeri care fac tot mai grea viața omului sănătos, astfel încît el își dorește să se infecteze și să scape o dată de interdicții, își au izvorul în absența studiilor de teren privind felul în care se ia coronavirus. Inițiativa lui Adrian Streinu Cercel, sprijinită financiar de Primăria Capitalei, asta își propune. Să studieze prin intermediul persoanelor testate, pe bază de eșantion sociologic, comportamentul Virusului.

Cineva mai priceput decît mine într-ale epidemiologiei mi-a explicat cum va avea loc investigația. Echipa ajunge la un cetățean al Bucureștilor de o anumită vîrstă și dintr-un anume cartier. Cetățeanului i se face un test. Să zicem că e descoperit pozitiv. În acel moment el devine obiect de studiu al echipei. Ce fel de rădăcină are? Cum se manifestă boala la un anumit timp de la infectare? Ce raport e între imunitatea cetățeanului și faptul că n-are simptome? Cum a luat virusul? Răspunsurile la aceste întrebări fac obiectul unei cercetări la nivel de eșantion pentru a se trage concluzii generale privind comportamentul coronavirus. Gabriela Firea a greșit lăsînd să înțeleagă că bucureșteni vor fi testați pentru a și da seama fiecare dacă e bolnav sau nu. S-a creat astfel la nivel național credința într-o favorizare a bucureștenilor. Bucureștenii, mai precis anumiți bucureșteni, vor fi subiect de studiu. Al unui studiu asemănător sondajelor sociologice menite a dezvălui comportamentul românului într-o chestiune. Victor Costache a înțeles esența acestui studiu, de aceea, el și-a dat acordul pentru desfășurarea studiului. Ludovic Orban, lovit de paranoia alegerilor parlamentare, a văzut negru în fața ochilor. Cum adică, un ministru al Guvernului său o ajută pe PSD-ista Gabriela Firea să capete zestre electorală?! Chiar admițînd că Gabriela Firea ar fi obținut capital electoral din inițiativă (o iluzie, dacă această Criză se va încheia cumva cîndva la capătul ei românii vor fi traversat atîtea evenimente încît inițiativele de acum vor fi uitate demult), premierul României trebuia să treacă cu vederea asta în clipa cînd i s-a prezentat scopul cercetării. Ludovic Orban n-a vrut să vadă asta. I-a forțat demisia lui Victor Costache negru de furie că un membru al cabinetului său a aprobat o inițiativă a primăriței PSD-iste. Dacă Gabriela Firea era primar PNL, Ludovic Orban a fi ridicat-o în slăvi. Iresponsabila apărare a baronului local Gheorghe Flutur, cel care a scris pe dealuri, din oi, numele președintelui Traian Băsescu, ceea ce nici pe vremea lui Carol al II-lea nu s-a întîmplat, stă dovadă a adevărului că Ludovic Orban e ocupat cu victoria în alegerile parlamentare despre care nu se știe că vor avea loc vreodată.

N.B. Pe vlog mă întreb de ce toată lumea e prăpăstioasă în România, de ce nu dă nimeni oamenilor o rază de speranță. Pentru că Apocalipsa se vinde mai bine decît Învierea. Cea mai bună dovadă:
Toate televiziunile noastre au făcut caz de numărul de morți record din Italia. Nimeni n-a anunțat însă că în Italia s-a înregistrat una din cele mai mici creșteri a numărului de infectări zilnice de la declanșarea Crizei. Și nici adevărul că toți cei morți în timpul din urmă trăiau conectați la aparate și cu greu mai puteau fi salvați.

Acest editorial a apărut în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „Victor Costache – victima paranoiei electorale a lui Ludovic Orban”

  • Chiar, ce facem când ni se termina rezervele (dacă le avem)? Nu am văzut nicio discuție. Nici măcar aici.

  • Și dacă mai vad mesaje ca ale Gabrielei…. mă scuzați.

  • Astăzi, nea Streinu de la Balș a avut o intervenție, la un post tv, in care a specificat că-i va cere ministrului Vela ca, indiferent de rezultatele cercetărilor lui, să dea o OM (ordonanță militară) prin care să-l asigure că nu va fi deferit justiției!?! De ce oare ?

  • ” Gabriela Firea a greșit lăsînd să înțeleagă că bucureșteni vor fi testați pentru a și da seama fiecare dacă e bolnav sau nu. S-a creat astfel la nivel național credința într-o favorizare a bucureștenilor.”

    Nicio mica mustrare, maestre?! Pai de la povestile Gabitei a pornit tot scandalul, primarita lui Pandele potrivindu-se foarte bine cu profesorul repetent Streinu-Cercel, cel care afirma ca spirtul medicinal nu este un biocid. Când doua persoane de asemenea calibru fac planuri pentru salvarea vietii bucurestenilor… maestre, mai bine exilati-va la Gagesti, ca e mai sigur!

    P.S. Eu stiam ca vorbim despre tulpini ale virusurilor, si nu despre radacinile lor.

  • Asa e, oamenii astia nu ne guverneaza, ei sunt permanent in campanie electorala. Si daca e bun la procentaj se face ce trebuie, altfel nu. Doar ca pt prima data masina asta de propaganda virtuala nu o sa mai functioneze. La problemele reale trebuie sa dai solutii reale, nu mai merge cu hashtaguri si rezisturi. (Poate doar daca criza ramane mica)
    Ei sunt acum la butoane. La TOATE butoanele. Ba si-au mai pus si niste butoane suplimentare, care nu-s permise in democratie. Evident, si responsabilitatea pt un eventual fiasco o sa fie tot la ei.

  • De data asta ma despart de punctele dvs. de vedere.
    1. Orban si Iohaniss se straduiesc, fiecare dupa puteri IQ si gradul de slinosenie morala ce-l caracterizeaza, SA EXECUTE CIT MAI BINE ORDINELE PRIMITE DE LA MERKEL, AGENTA FOSTULUI KGB SI AFLATA IN LEGATURA INFORMATIVA A D-LUI VLADIMIR VLADIMIROVICI PUTIN.
    Ambii sint la fel de tradatori si setosi de putere si marire.
    2. Actiunea conceputa de Firea si Cercel NU ESTE LEGALA SI NU SE STIE DACA VA PRIMI APROBAREA MINISTERULUI SANATATII.
    Asadar, Cercel sa stea la locul lui de munca si sa nu mai faca studii pe oameni care nu-si dau acordul, pentru cine stie ce concern farmaceutic sau carti pe care le va publica, iar Firea SA INTELEAGA CA ESTE TIRITA CU CAPUL IN LAT PENTRU A DOUA OARA, CEEA CE II VA SPULBERA DEFINITIV SANSELE LA ”LOCALE”(PRIMA DATA A FOST IMPINSA SA INSTITUIE TAXA ”OXIGEN”, ATRAGINDU-SI OSTILITATEA MAJORITATII BUCURESTENILOR , DESI R.A.R ESTE ORGANISMUL CARE VERIFICA NOXELE LA MASINI SI IA MASURI IN CONSECINTA).
    Oricum, Cercel ar face bine sa inceapa ”studiul” cu blocul lui de linga cinema Luceafarul si sa nu calce prin cartiere,daca vrea sa moara de moarte buna !
    Acest Cercel, un mason oportunist, zicea asa: ” Bă, chestia asta e o boală a jegului, spălați-vă dracului pe mâini, nu vă ștergeți la cur și duceți mâna la nas, nu mai tușiți în nasul altora și folosiți batista de unică folosință, nu aia primită de la mort, când vă curg mucii!”
    A se remarca limbajul elevat al unui profesor si somitate stiintifica !
    Daca il prind la usa mea ii bag mucii pe git, poate asa se apuca sa conduca institutul , pe care acum l-a lasat spre pastorire fiica-si !!
    Eu NU vreau sa fiu cobaiul lui, mai ales ca nu stiu ce se afla pe betigasul pe care il baga in gitul oamenilor; daca nu sint suficient de multi morti si raniti si Cercel are ordin sa remedieze situatia !?

  • Cred cà nu apreciati corect demersurile actulului prim ministru , Ludovic Orban ! Slugàrnicia lui este un rol pe care îl joacà bravisim ! El ocupà scena fàrà întrrupere ! Dacà Presedintele României afirma cà îl va propune si ràspropune pe Ludovic Orban drept prim ministru , înseamnà cà Presedintele STE DE CE ! Orban este de NÄDEJDE , nu va deschide nici un dosar !
    Ludovic Orban va fi urmàtorul Presedinte al României ! Orgoliul lui este nemàsurat El poate juca toat partitura de la slugàrnicie la dictaturà cu aceasi dezinvolturà ! Îl subapreciti ! Toti îl ubapreciti ! Ludovic Orban îl înghit cu tot cu fulgi pe Bogdan I Rares ! Si are un atu nepretuit : patalamaua d om cinstit eliberatà de JUSTITI ROMÂNÄ !

    • Daca nu venea pandemia,asa ar fi fost,Ludovic Orban viitor presedinte al Romaniei,iar primul lui decret ar fi fost catre procurori,sa l bage pe iohannis la puscarie,pun pariu pe orice,daca nu venea coronavirus p aici,pe la noi prin batatura,in 2024 Ludovic Orban devenea preseditele Romaniei,iar mai apoi in 2025,din ordinul lui Ludovic Orban,Iohannis si Rares Bogdan ar fi mers direct la puscarie cu executare,conform proverbului romanesc”tiganu ajuns imparat,intai pe tac su l a spanzurat”.Sunt convins ca asa ar fi fost de nu aparea Coronavirus.

      • Asa cum Iohannis a vrut sa i mierleasca pe Coldea,Codruta si pe Base,cei care l au fact presedinte,insa nu cu mana lui,pe Base a vrut sa l mierleasca cu ajutoru lu Coldea si a Codrutei,iar pe Codruta si pe Coldea cu mainile lui Dragnea si a lui Ghita,nu a avut tupeu s o faca el insusi.Asa cred eu ca si Ludovic Orban se gandea sa l mierleasca pe Iohannis,odata ce ar fi ajuns,dupa 2024 jupanu Romaniei,si chiar era sigur ca ajungea daca nu venea epidemia de Coronavirus incoace.De fapt Ludovic Orban,i a si mierlit politic,pe Tariceanu,si pe Crin Antonescu,asa ca,omul are expertiza in a si mierli sefii,asa ca nu ar fi nenatural pentru unu ca Ludovic Orban sa l mierleasca si pe Iohannis,it will be the genuine pleasure,pentru Orban al nostru.

    • Domnule Crustoiu, va rog sa abordati si tema gripei sezoniere, care se pare ca si-a schimbat denumirea si se numeste acum coronavirus. Pe 27 martie, Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile a publicat un raport de informare cu privire la numarul de cazuri de gripa sezoniera pentru perioada 16-22.03.2020. Ca prin minune numarul de cazuri de gripa a scazut la 303 fata de 2417 in saptamana precedenta si de 2.4 ori mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut. Numarul deceselor a scazut impresionant la 72 in total, de 3 ori mai putine fata de anul trecut. Din cate se pare, a avut dreptate dl. Presedinte cand a declarat acum o luna ca acest coronavirus este o gripa usoara.

  • Orban se străduie degeaba ptr. alegeri.
    Numele lui, al PNL și Iohannis vor fi asociate întotdeauna cu boala și cu ce mai vine…

    • Istoria ne invata despre „Ciuma lui Caragea”,generatiile viitoare vor invata probabil la scoala,la ora de Istorie,cand se va vorbi despre Coronavirus,ca si despre”Ciuma lui Iohannis”.

  • Daca ii lasi pe medici sa priveasca lumea mare cu ochii lor, plenar,
    atunci cind apare spre ex un virus ei considera lumea mare un spital gigantic si ne baga rapid, pe toti, in carantina.
    E de bun-simt.
    Intrebarea ar fi unde sint politicienii…
    care prin definitie poarta, spre a le implini, dorintele poporului,
    ca ei au darul de a echilibra ochii cu care e privita realitatea.

    io vad doua Ro, una e contorizata la tv, citeva zeci de mii, si cam bubuie de stres,
    si mai e o Ro…care se manifesta in sate, aia are alte griji, daia nu mai poate ea de virusul asta, a venit primavara, are de munca in gradini, aia si face, si o face…cu Dumnezeu inainte!

    si se mai manifesta o intersectie a acestor doua Ro, in orase. intersectia asta fiind momentan lipsita de stresul care bubuie cam plenar la tv, dar care stres tot creste, departidu-se pe zi ce trece de Ro care se manifesta…la tara.
    atunci cind stresul generat la tv se va transfera suficient inspre intersectia asta, dinamica Ro nu va fi definita de reactiile oamenilor de la orase rezultate din suprapresiunea psihica la care sint supusi.

    deci ideea e, creca, ca medicii care privesc plenar lumea prin proprii ochi, vazind-o ca pe un spital gigantic si varandu-ne pe toti in carantina,
    sa se manifeste plenar…dar nu mai mult decit rezista psihic un om in astfel de conditii, adica nu mai mult de 6 sapatamani.

    dupa 6 sapatamani vom vedea, po sa stii?!, ca virusul a omorit in general batrini care mai aveau o speranta de viata de citeva luni, deci influenta lui va tinde sa fie acoperita de dinamici naturale,
    ca oamenii au ajuns la disperare…fara, insa, sa o atinga,
    ca economia dadea senzatia ca o sa moara…de tot, dar, minune, cind sa moara…s-a facut, brusc, bine,
    deci…ce sa mai, era cit paci sa traim Apocalipsa, dar…am ratat-o micrometric.

    daca….cumva balamucul asta se va termina dupa aproape 6 saptamani de cid a fost el initiat, atunci noi, paici si pretutindeni vom putea fi echivalati cu simple ginganii care, varate intr un borcam mare cit planeta am participat la un experiment in care stresul a fost plenar catalizat…dar doar pentru ca…Lumii Mari sa i se…scaneze Miscarile…in principal cele care se manifesta exclusiv in conditii de stres maxim, prin urmare care in conditii normale sint invizibile.

    Lumii Mari i s-o fi atasat un gigantic simulator si, aducind-o in conditii de stres plenar, adica simulindu-i…moartea,
    i s-a radiografiat nu doar dinamica in stare sa intre in armonie si sa distruga, astfel, Lumea Mare, ci si dinamica in stare sa genereze o…renastere, o lume noua…

    Maestre, Haturile Matematice,
    in fapt Cunoasterea Lumii Mari…cu oameni cu tot!, si dinamizarea ei dupa dorinta, matematic,…deci cu erori calculate, folosind momeli personalizate a devenit o probabilitate.

    se pare ca dinamicile lumii mari devin Artificiale fiind, mai inainte ca ele se se intimple in realitate,…simulate. Au facut din lumea mare un imens laborator si am impresia ca…ai nostri stiu exact care e treaba.

    Revolutia mondiala, daca ar fi comparata cu aia a noastra, e nu numai predefinita, ci desavarsit predefinita.

    Exista ceva care acopera orice altfel dedorinta care se manifesta in Ro si chestia asta se numeste Proiectul Revolutiei Mondiale.
    L-am intrebat pe un soldat, care avea vesta antiglont…cascheta, tot tacamul, daca… are si glont pe teava chestiei alea atirnate de git.
    mi-a zis ca are…

    • da
      Fiecare criza va fi potentata plenar.
      Prima o va lasa in offside pe a doua si tot asa.
      Daca urmatoarea criza e, sa zicem, economica, atunci si in fata acesteia se va Reactiona disproportionat, plenar disproportionat, ea devenind Cauza urmatoarei crize.
      Teoretic, crizele se vor tine lant.
      Pina cind? Pai pina cind toate siatemele sociale vor fi puse la indoiala plenar.
      Fiind invechite, expirate, teoretic n o sa reziste, o sa pice toate.
      Tot teoretic vorbind, noile siateme sociale vor fi o exprimare desavarsita a astora invechite.
      Iar ‘ fricile oamenilor’ care si ele s au manifestat fara a avea o motivatie, vor capata una, aceasta fiind daruita de criza care urmeaza, spre ex economica…
      Or asta inseamna ca…or vor fi doar trei sisteme sociale care se vor manifesta unitar, or va fi doar unul.
      Teoretic, Reactiunea manifestata in fata Actiunii virusului, pentru ca a fost manifestata disproportionat, …diferenta de…Reactiune devine Forta care va demola sistemul politic.
      Reactionind disproportionat in fata virusului, sistemul politic se autodemoleaza.

      • criza provocata de virus e una,
        iar criza care decurge din atitudinea politicienilor in fata crizei virusului e cu totul si cu totul alta treaba, …alta criza,
        si e asa doar pentru ca atitudinea politicienilor fata de criza generata de virus a fost foarte disproportionata.

        mai simplu spus, intre criza generata de virus si criza economica care va urma, in caz ca va urma, nu e o legatura ombilicala, exclus.

        legatura dintre criza generata de virus si criza economica sau de ce tip o sa fie ea, daca va fi,
        e asigurata de catre o alta veriga, ‘politicienii’.

        atitudinea politicienilor, total disproportionata, e cea care va genera o alta criza, dar poate ca n-o va face…

        totusi, in caz ca ea va exista, aceasta isi are Cauza in ‘politicieni’, or…po sa stii?!, poate ca acestia chiar o sa-si asume ceea ce decurge din rolul de Cauza a unei crize,
        a unei crize care in general se prea poate sa fie in ton cu vremurile, adica plenara…, indiferent pe ce palier s-o manifesta…

        Primavara, care s-a asternut peste Lumea Mare… si o innoieste,
        deci si peste Ro, innoindu-ne si pe noi prin manifestarea ei implacabila
        va innoi si dinamicile sistemului politic.

        Atunci cind Primavara va putea fi scoasa din Dinamica Anotimpurilor…
        uite fix atunci vor putea sa…scape de innoire si dinamicile sistemului politic din Ro.

  • Felicitari pentru curaj, domnule Ion Cristoiu!
    In cazul in care ati aflat deja de stirea de mai jos, imi cer iertare ca o semnalez pe site-ul dumneavoastra:
    Începând cu 19 martie 2020, COVID-19 nu mai este considerat a fi o boală infecțioasă cu consecință ridicată (BICR) în Marea Britanie
    https://saccsiv.wordpress.com/2020/03/27/incepand-cu-19-martie-2020-covid-19-nu-mai-este-considerat-a-fi-o-boala-infectioasa-cu-consecinta-ridicata-bicr-in-marea-britanie/#more-41903

  • Buna dimineata tuturor, cred ca ati ramas optimisti!
    Din discutiile savante si mai putin de prin mass media constati ca toata lumea o bajbaie relativ la modul de propagare a noului virus si ulterior la tratamentele aplicate!
    Cel mai dur avertisment vine din partea medicilor psihiatri care remarca faptul ca pe fondul panicii create prin intermediul mass media si a diverselor ordine de izolare la domiciliu creste numarul tentativelor de suicid (v.arhiva http://www.bzi.ro).
    Mai nou se fac cercetari medicale prin esantionare exact ca pentru sondajele de opinie cu iz politic; se vor trage niste concluzii si in final vor apare: un tabel centralizator, cateva grafice, concluzii, recomadari si nu un vaccin. Cercetarea de la Timisoara va conduce insa la un vaccin.
    In timp real ies la suprafata afacerile necurate din Min.Sanatatii, din Casele de Sanatate precum si lupta orgoliilor din invatamantul superior… Unde dai si unde crapa!
    Politicienii ascunsi si doar vorbitori pe skype vor avea de pierdut daca nu se implica activ.
    Azi va recomand sa cititi
    https://www.capital.ro/alerta-la-granita-romaniei-onu-cu-ochii-pe-premierul-ungariei-ce-face-viktor-orban.html
    Poate arunca o privire si spre Romania…

    • Eu am zis mai de mult ca problema cea mai mare va fi de psihopupu daca ne mai tin mult astia in prizonierat. Si asa era mare procentul de psihopupati de la alte chestiuni, recte somaj, salarii mici si nesatisfacatoare, etc. Daramite acum. Asa ca stati calmi, ca abia incepe. Ca dupa „pandemie” vine mafoamea si atunci sa vezi psihopupu in toata splendoarea!

      • Doamnelor/domnilor, nu se poate! Așa de tare ni s-a albit creierul? Eu vreau să muncesc și de acasă, uneori o fac când mă lasă marile instituții.
        E timpul de semănat, de îngrijit ce am semănat în toamnă…
        Tot ce ce spune e că o să…. fie
        Natura nu așteaptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *