Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Video. Comisarul European pentru Justiție a aflat despre disfuncționalitățile sistemului judiciar din România

Marți, în contextul participării la prima parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Strasbourg, 25-28 ianuarie 2021, senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, s-a adresat Comisarului European pentru Justiție, Didier Reynders. Senatorul Corlățean îndeplinește în prezent funcția de raportor al Comisiei APCE pentru afaceri politice și democrație pe tema: 10 ani de la Tratatul de la Lisabona: întărirea cooperării dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană.

Atrăgând atenția asupra evoluțiilor extrem de îngrijorătoare în ultimul an din România în materia statului de drept, senatorul Corlățean a solicitat implicarea și reacția Comisarului European, în cadrul evaluărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), în fața „sindromului puterii absolute” manifestat în România în prezent. Acesta s-a concretizat, potrivit senatorului Corlățean, prin atacuri virulente și pe deplin nedemocratice venind din partea Președintelui, Guvernului și politicienilor de la putere împotriva Avocatului Poporului și Curții Constituționale, instituții care au vegheat în timpul pandemiei la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv la respectarea Constituției. De asemenea, senatorul Corlățean s-a referit la disfuncționalități serioase semnalate în domeniul sistemului judiciar și a subliniat în special abuzurile unor procurori împotriva unor judecători și avocați, cu exemplificarea recentului caz care a șocat opinia publică referitor la abuzurile comise de anchetatori împotriva avocatului Robert Roșu și a altor doi judecători.
Totodată, a atras atenția Comisarului European asupra încălcării flagrante a Legii fundamentale de către Președintele României în timpul campaniei electorale, prin implicarea sa partizană și, ulterior, când practic a determinat formarea noului Guvern potrivit bunului său plac și nu în baza voinței românilor, care au votat diferit de preferințele Președintelui.

În răspunsul său, Comisarul European pentru Justiție a arătat că UE va continua aplicarea MCV și a raportului privind statul de drept în baza exigențelor cunoscute și va urmări maniera în care România va implementa diferitele propuneri de reformă. A mai arătat că autoritățile române au transmis la Bruxelles un pachet de inițiative referitoare la modernizarea sistemului de justiție din România, însă principala provocare rămâne punerea în practică a acestor reforme. Demnitarul european a mai adăugat că UE va urmări cu mare atenție aspectele semnalate, în contextul implementării corecte a acestor reforme și care să aibă ca rezultat final îmbunătățirea situației statului de drept.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *