Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Video. Ludovic Orban: PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis. Dimpotrivă

Prezentarea Moțiunii „PNL – Forța Dreptei” în Comitetul Director Județean al PNL Dâmbovița. Ludovic Orban a călcat, intenționat sau disperat, pe greblă.
„Eu cred că PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis. Dimpotrivă. Eu am convingerea că preşedintele PNL trebuie să fie ales de membrii PNL cu mintea lor, cu gândirea lor şi cu sufletul lor. Eu cred că preşedintele PNL trebuie să fie îndatorat şi legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dumneavoastră, marea oaste a PNL. Vă asigur, în acelaşi timp, că după ce voi câştiga, va fi acelaşi parteneriat de succes cu preşedintele României, aşa cum a fost în toţi cei patru ani de zile cât am fost preşedintele PNL şi am câştigat aproape toate bătăliile pe care le-am dus”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Video. Ludovic Orban: PNL nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis. Dimpotrivă”

  • Asta pentru ca prea s-a exagerat cu expresia „partidul meu”. Membrii aia de partid nu mai stiu de la care presedinte sa ia lumina: de la ala de partit sau de la ala de stat. Trebuia sa le spuna cineva.
    Buna analogia cu calcatul pe grebla; la fel de buna ca fluieratul in biserica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *