Dacian Cioloș: Acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul președinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîțu

Vînătoarea ca pasiune înseamnă nu vînare, ci aventura de a găsi vînatul, de care nici nu e sigur că trebuie să-l împuști

O veritabilă încîntare

Volumul 20 din Operele lui Mihail Sadoveanu cuprinde Publicistica marelui scriitor din anii interbelici. O încîntare, o veritabilă încîntare. Nimic nu anunță limbajul de lemn din anii proletcultismului. Printre cele mai deosebite texte se numără cele consacrate lui Creangă. Povestitorul de la Humulești pare a fi fost pasiunea de o viață a lui Sadoveanu. Ce l-o fi atras? Limba, tîlcurile? După atîtea tablete sadoveniene despre Creangă, mă stăpînesc cu greu să nu mă apuc de Amintiri din copilărie sau, de ce nu? de Viața lui Creangă, în variantă călinesciană. Mă opresc asupra scrierilor despre vînătoare. Cineva, cu acces în lumea baronilor locali și centrali din toate partidele mi-a vorbit despre nebunia noilor îmbogățiți de a se da vînători. O nebunie similară cu petrecerea vacanțelor în lumi exotice sau cu achiziționarea de yahturi. Pun în joc bani grei pentru a-și cumpăra armament de lux. Cu acest prilej îl invoc pe Sadoveanu. Da, Sadoveanu era vînător, vînător adevărat, pentru că pasiunea asta nu înseamnă arme scumpe și mers cu jeepul pînă lîngă dihania închisă în țarc, ci arme normale, drum pe jos, prin ploi, prin ninsori, înnoptări la hanuri părăginite.

D-ale omenescului

Constantin Pantazi descrie în memoriile sale Cu Mareșalul pînă la moarte trecerea Armatei române pe sub Arcul de Triumf duminică 9 noiembrie 1941 întru cinstirea marelui eveniment al Luării Odesei. Spectacol măreț! – au strigat ziarele timpului. Constantin Pantazi notează însă că generalul Iosif Iacobici, Șeful Marelui Stat Major, s-a așezat în fruntea trupelor și a trecut călare pe sub Arc, spre nemulțumirea Mareșalului.
Ca să vezi!
Și evenimentele mărețe își au partea lor de pubele.

De ce s-a temut Petru Dumitriu?

Întîlnire la Judecata de Apoi e prima carte scrisă și publicată de Petru Dumitriu după fuga din țară. Ea se vrea astfel o privire aruncată asupra comunismului de dincolo, de unde priveau pînă acum operele marelui scriitor alții, anticomuniștii. Dedicată evenimentelor care au dus la plecarea lui, Întîlnirea fost mult timp interpretată ca un roman cu cheie. E lesne de dibuit, de exemplu, că Leonte Malvolio din carte e nimeni Leonte Răutu. Prin carte Petru Dumitriu a intenționat un soi de răzbunare împotriva celor care se pregăteau să-l scoată din fruntea bucatelor. Recitind-o acum, cînd comunismul e o amintire mereu acuzată, nu pot să mă întreb de ce a plecat Petru Dumitriu. Firește, anii invocați în carte sînt siniștri prin revenirea Înghețului, după aventura maghiară din 1956. Mă întreb însă:

Ce i se putea întîmpla lui Petru Dumitriu?
Intra în dizgrație ca nomenklaturist. Ei și? Să se fi temut el că-l aștepta închisoarea? Nu cred. În roman nici un personaj nu suferă ceva mai rău decît căderea din funcție.

Ar fi fost o nenorocire dacă Petru Dumitriu era scos din Lumea nomenklaturii? Nu cred. Poate n-ar mai fi publicat un timp. Da, dar din istorie știm că Înghețul e trecut, c-a venit ceaușismul și, mai mult ca sigur, pe fondul scoaterii din joc a staliniștilor – dușmanii scriitorului, atotputernici în anii de după Budapesta – Petru Dumitriu ar fi revenit în prim-plan. Ca să nu mai spun că ar fi scris noi și noi cărți, acum despre Obsedantul deceniu, că romanele sale anterioare ar fi rămas în manuale și că el ar fi fost recunoscut drept ceea ce și este:
Romancierul numărul unu al României postbelice.

Arghezi se înțelegea mai bine cu cîinii, decît cu oamenii

Din tableta lui Tudor Arghezi, Principii, din Bilete de papagal, 17 decembrie 1944, rețin, ca pe o profesiune de credință pentru toți truditorii scrisului, expunerea de motive cînd e întrebat din ce partid face parte:

„La citirea afișului de reapariție a «Biletelor de Papagal» am primit și întrebarea repetată cărei organizații politice aparțin. Legitimă, poate, întrebarea nu e lipsită de o nuanță de candidă naivitate și de simpatică ignoranță. Cine și-ar fi bătut ridicul capul să-și facă din nesemnificativa mea prezență în viață o problemă de natură s-o intereseze, ar fi aflat că în toate manifestările mele, în literatură, în presă și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar cînd eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.

De aceea m-am și înțeles întotdeauna cu cîinii mai bine decît cu oamenii. Am admirație pentru sentimentul obscur și idiot, care-l face pe Grivei, sătul și încins la umbră, să se deștepte brusc la trecerea unei trăsuri sau a unui cal și să se ia pe căldură după praful stîrnit în drum. Îmi place spiritul lui de împotrivire, chiar cînd iese înaintea unui frumos armăsar arab, care n-are poftă să se certe cu cățeii.
Oamenii sînt comozi. Ridică puțin din sprînceană dacă aud ceva, nepotrivit cu tihna, cu siesta, se întorc pe partea cealaltă și continuă somnul, mai căscînd o dată.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Vînătoarea ca pasiune înseamnă nu vînare, ci aventura de a găsi vînatul, de care nici nu e sigur că trebuie să-l împuști”

  • Domnule Cristoiu,
    Sincer va spun, sufar si eu cumplit alaturi de dvs.
    Va urmaresc in fiecare dimineata si sunt profound dezamagit si indignat de ceea ce a ajuns sa fie Romania. De fiecare data ma intreb oare cum de mai puteti indura atita prostie si nemernicie. Nu va lasati, va doresc inca multi ani de publicistica, ramineati de partea adevarului!
    Va asigur ca exista multi cititori si ascultatori ca mine care va impartasesc opiniile si va admira.

    • România a ajuns ceea ce este din din două motive:
      – presiunea externă ( nu ești singur pe planetă!). Și în satul tău trebuie să ții seama de părerea vecinilor( gura lumii).
      – slăbiciunile proprii.
      Cel mai simplu lucru e să dai vina pe vecini. Cel mai confortabil. Dar și cel mai nefolositor! Cerc vicios!
      Deocamdată atât.

  • Tudor Bucur califică, într-un comentariu de mai sus, analizele politice ale lui Ion Cristoiu, ca „obsesie”! M-a intrigat f. mult această apreciere! Este o apreciere f. deplasată și îngustă..

  • cunoasterea de sine inseamna aventura de a gasi neintelesuri si mai mari, nu hranirea cu intelesuri,

    cunoasterea care l asambleaza pe Infinit fiind doar aventura catre Zero,
    care e Totul, nu Nimicul.

    pasim pe certitudini relative pe calea catre incertitudinile absolute.

    Viata nu e o vanare, ci o vesnica Aventura, pentru ca Viata nu e Acumulare, ci plenara daruire,
    iar asta pentru ca Doi, Pluralul, se naste prin daruirea de Sine a lui Unu, nu prin acumularea inca unui Unu.

    iubirea e Aventura, nu Vanare
    si poate tocma daia orice Trofeu striveste aburul corolei de vesnice minuni a Sinelui.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog