Vintilă Horia, mereu actual

MOTTO:

                     „O epocă de răscruce între cerești arderi și satanice furori.”

 Carlo Belli

 

 

Mă uit în jur,  la tinerii de pe stradă, de pe stadion ori din cluburi și arenele în care se organizează spectacole muzicale. Este evident, indiferent din ce unghi i-ai privi, că „exilul interior, drogul, alcoolul, nuanța beatnik, reprezentați Kerovac, au înlocuit fuga generației pierdute.”[1] Și ce tristă  constatare: „Astăzi, haiducii se numesc marginalizați și se tratează cu cocaină și  rock”[2]…  Bleah, „secte satanice sau deformații politice, ieșite din gunoiul acestui sfârșit de  mileniu”[3]…

Da, „poate că începutul acestei situaţii aberante poate fi detectat în cadrul Revoluţiei franceze, când ia naștere «cretinul iluminist», unul dintre produsele cele mai nocive ale culturii occidentale, de la biografia și bibliografia căruia tot răul purcede, vreau să spun răul minor în care se zbate încă societatea occidentală, ca și cea comunistă, produse, amândouă, ale aceleiaşi epoci”.[4] Din fericire, controversatul scriitor  n-a apucat și vremurile de azi, în care cretinul s-a globalizat și maculează atmosfera oriunde !

 

*

 

Cândva, Vintilă Horia  scria că „știm bine contra  cui suntem,  nu știm  cu cine să  fim”.[5] Între timp, parteneriatul strategic cu SUA ne-a risipit  ezitările de altădată, însă condiția  noastră ancestrală nu s-a schimbat deloc: rămânem pe  veci un aliat de conjunctură și cu o valoare de întrebuințare vremelnică al  unei puteri, mai mereu alta, după care plătim ponoasele. Un argat folosit  întotdeauna la treburile murdare, vasăzică…

 

*

 

Într-adevăr, trăim „o mare  libertate de mișcare pe muchie de cuțit”[6]… Chiar, nu-i simțiți tăișul? V-ați lămurit de unde este atâta sânge pe scoarța terestră a omenirii?

*

 

Guvernanții noștri postdecembriști? O „adunătură de surtucari nepregătiți”[7] și lacomi de averi, dispuși să-și vândă țara pe doi arginți… În timp ce „voința populară e o  himeră democratică.”[8] Una demnă de milă și disprețuită de  stăpânii  efemeri ai clipei, adaug eu cu dezamăgire hemoragică.

*

 

„Poate că n-am murit încă numai pentru că Eminescu ne-a pus în versuri. Și  e  mai greu să distrugi o poezie decât un popor.”[9] Aiurea, poezia a fost îngropată de câteva decenii, acum urmează poporul ! În  curând, româna  va fi și ea o limbă… moartă. Dumnezeu  să ne ierte! Ce naivitate să-ți închipui că „dacă poeţii vor ieşi în stradă, atunci, într-o zi, mâine  sau poimâine, furtuna va fi răscolitoare, cruntă și definitivă. Dacă nu, atunci poate că nimic nu va mai fi de făcut”[10]! Amin!

*

 

Ați observat că „fețele au înțepenit în crisparea disperării, din care nu mai pot să se desprindă”[11] ? Dacă nu mă credeți, cercetați-vă cu atenție semenii  și spuneți-mi impresiile culese!

 

*

 

„Bisericile sunt simple organizații administrative, cangrenate de politică”[12], la noi și oriunde în lume. De aceea și numărul din ce în ce mai mare al ateilor!

*

 

Un  licăr de speranță pâlpâie totuși undeva, într-o glumă a  lui Mircea  Carp: „Popoarele sunt ca și șopârlele: oricât le-ai tăia coada, coada creşte din nou. Și dacă doresc ceva poporului acestuia, care merită o soartă mai bună, e să nu-și precupeţească niciodată sângele și coada!”[13]  Fie ca  năzuința politicianului să se împlinească, mă rog din mijlocul unei gloate fără coadă!

 

*

 

Pfu, cât adevăr în spusele  acestea: „Democraţia nu mai e valabilă decât acolo unde majoritatea a înțeles şi unde, deci, a aderat la elite; sau  unde această majoritate s-a păstrat pură, neatinsă, împotriva slugărniciei elitelor. Democrația a devenit un fel majoritar al popoarelor de a adera la  minoritate, invers decât s-au întâmplat lucrurile de la 1789 încoace.”[14]  Oricum, „credem mai mult în definiție  decât în democrație”[15] !  Apropo, se găsește careva în stare să-mi dea o definiție cumsecade a democrației  în apoca actuală ? Aștept… Ehe,  elitele au sucombat dintr-odată, le-au înlocuit activiștii civici, chipurile ! Niște simbriași slinoși  ai  unor portofele  cu interese politice  ori  financiare!

 

*

 

„Atârnăm de bunăvoința negustorilor de petrol. Va fi pace?  Va fi masacru? Petrolul coboară, urcă, din august încoace, după cum se enervează sau se calmează purtătorii de aur negru, scormonitorii în fecalele neolitice. Omenirea a încăput pe mâinile cele mai murdare care i-au condus vreodată destinele. E foarte posibil ca sute de mii de oameni să moară în câteva zile, numai pentru că Saddam Hussein a invadat o bucată de deșert. De ce  nu s-au adunat marile puteri, de ce n-au amenințat China când  a invadat Tibetul, altă valoare, alt tip de țară, altă spiritualitate?  De ce n-au făcut nimic când Siria a invadat Libanul și când Israelul a pus mâna pe o parte din Palestina? Nu erau în joc interese financiare, asta era tot. Libertatea  popoarelor, ca și drepturile omului, atârnă în balanța internațională și în conștiința națiunilor unite numai atunci când poate fi cântărită, apreciată în dolari. ”[16] Totul  e la fel, cu mențiunea că petrolul și-a pierdut  miza de acum două – trei decenii. În rest, aceeași luptă pentru dolari ! „Ninge, plouă, plouă, ninge,  orizonturi  de funinge”[17]…

 

*

 

Ce trist, „omul își caută  binele cu aceeași pasiune cu care-și caută răul”… Numai că răul se propagă cu iuțeala taifunului și se încăpățânează să infesteze totul în jur… Bașca persistența amenințării nucleare…

 

*

 

„Puțină lume ştie că şefii mișcărilor şi adesea  ai statelor africane de după 1945 erau licenţiaţi ai universităților americane, învățau acolo tehnica marxistă a loviturii de stat şi tehnica de conducere marxist-leninistă care au dus la pierzanie  și la mizerie țările africane lăsate să încapă pe mâna acelor neisprăviţi. Intelectualul de stânga, în special în universitățile  occidentale, a fost una dintre cauzele principale ale degradării Occidentului și a popoarelor unde elevii lor au ajuns la putere. Paradox? Naivitate? Sau abilitate de sfârşit de ciclu, entropie  deghizată?”[18] Nici una, nici alta! E vorba doar  de o perifidie americană, cuantificată în dolari. Al căror miros nu contează, ce dacă sunt înșfăcați de la marxiști-leniniști !?

*

 

„Patriile, ca și indivizii, au început să se ducă de râpă atunci când Occidentul a intrat într-un crepuscul care a coincis limpede cu ceea ce a fost numit «căderea valorilor».”[19] Din păcate, de câțiva ani asistăm la o prăbușire a Europei sub valul migrației islamiste și a politicii hegemoniste a SUA.  „Bătrânul Continent”  e pe  cale să fie internat într-o clinică psihiatrică. De nu l-or azvârli direct în  azilul gerontocraților nevolnici și i-or  institui o curatelă perpetuă ! Mă mărturisesc vouă, nu-i chip să alung strigoiul  kalergian, blestemat  să-i fie sinistrul plan  !

 

 

 

 

 

 

[1] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[2] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[3] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[4] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[5] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[6] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[7] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[8] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[9] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[10] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[11] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[12] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[13] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

 

 

[14] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[15] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[16] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[17] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[18] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez

[19] Vintilă Horia, Jurnal de sfârșit de ciclu  1989-1992. Jurnal torinez