Virtuțile (și nu virtualitățile) milițianului de altădată

Cea mai mare virtute a milițianului era că era. De găsit. Patrula prin cartiere, venea când era chemat, se ocupa de situație. Milițienii erau considerați proști, dar rezolvau cazurile ce le erau încredințate. Polițiștii de azi, școliți de nu se văd, nu rezolvă nici zece la sută din ce rezolvau neșcoliții de atunci. S-a spus despre ei că băteau. Unii băteau putori care nu aveau chef de muncă, hoți, violatori, agitatori, delicvenți. Polițiștii democrațiilor civilizate le-au pus delicvenților etichetați teroriști pietre pe cap, i-au spânzurat cu capul în jos, i-au electrocutat, le-au injectat droguri, i-au schingiuit mental. Eu nu sunt o apărătoare a bătăii, dar victimele sunt cele care trebuie să beneficieze de drepturi nu infractorii, după cum s-a pretins în ultimii ani. Am văzut în America cetățeni susținuți financiar de guvernanți care au ocupat străzile, au dat foc unor proprietăți private, urlând cât îi țineau plămânii intoxicați cu produse vândute la colț de stradă că străzile le-ar aparține. Străzile aparțin oamenilor care muncesc onest, căci din banii lor au fost asfaltate.

Se mai spune despre milițieni că îi băteau pe cei care se opuneau guvernului. Din păcate, e adevărat pentru unii dintre ei, dar bătăi au luat cei folosiți și alimentați de cei care erau interesați de preluarea puterii, pentru că era nevoie de victime. Iar cei ce băteau erau, de fapt, securiști și gardieni de închisori, cetățeni cărora nu le păsa cine era la guvernare câtă vreme li se dădea și lor un pic de putere. Cei care au făcut carieră în străinătate din denunțarea comunismului au plecat cu pașaport, civilizat, după cum unii chiar au mărturisit. Unii care au lucrat în continuare cu cei care le-au dat pașapoartele. Dacă s-ar spune adevărul despre serviciile secrete nu ar mai exista politicieni, nepoți de politicieni, ziariști sau influenceri.

Dar să ne întoarcem la milițieni. Milițienii rezolvau cazurile de omor în favoarea victimei. Cazurile de viol erau rezolvate tot în favoarea victimei. Toceau trotuarele pentru ca cetățenii să se simtă în siguranță. Îmi aduc aminte că în timpul liceului, după ce am asistat la un spectacol al Cenaclului Flacăra, m-am pierdut de grupul de prieteni cu care venisem. Era ora două noaptea. Până acasă aveam de parcurs un drum de o oră și jumătate, autobuze nu mai circulau, iar obiectivele turistice din zonă erau o pădurice, lunca râului și ceva lanuri de păpușoi. M-am rugat lui Dumnezeu, căci până m-am dezmeticit nu mai rămăsese nimeni care să-mi dea sfaturi. Nu existau telefoane mobile și oricum nu l-aș fi sunat pe tata, căci ar fi ieșit un și mai mare tărăboi. Tata îmi interzisese să merg la spectacol, bunică-mea, însă, găsise o strategie. Dumnezeu mi-a trimis niște milițieni. Pe drum am întâlnit vreo trei patrule, care nu m-au legitimat, nici măcar nu s-au apropiat. Știau de unde veneam și nu-și puseseră în gând să mă sperie, m-au însoțit doar din priviri până s-au convins că eram în siguranță.

Astăzi locuiesc într-o țară în care nici nu am visat că aș putea ajunge, că așa vedeam noi occidentul pe atunci, măreț, și nu am curajul să-mi las copilul la spectacol nici măcar până la ora nouă seara. Într-o zi am trecut pe lângă un centru cultural de cartier, un fel de cămin cultural de-al lor dar fără urme de cultură, și s-a întâmplat să se declanșase alarma, semn că niște putori căutau ceva de furat și de vândut, ca să facă rost de bani de droguri. Am sunat la poliție. Din cele câteva echipaje pe care le mai aveau, toate erau prinse în cazuri de bătăi, omoruri, accidente. Pentru declanșări de alarme nu se mai trimiteau polițiști. Dacă se fura din avutul tuturor, nu mai deranja pe nimeni. Tot un fel de comunism, nu-i așa? Doar că nu se mai încuraja atât de virtuos munca.

Polițistul de după 1989 s-a întovărășit cu infractorul, a participat activ și emotiv la nunțile și botezurile din lumea interlopă, a participat la traficul de mașini, a primit comision din traficul de carne vie.

Am avut odată un vecin care fusese milițian la Rutieră. I se spunea Blândul Ben. Un om cumsecade. Sărac. Nu luase șpagă. Am cunoscut mai apoi un polițist care făcea trafic de influență pentru el, pentru șefi, pentru infractori. Bogat. A fost implicat în dosare de corupție. Nu a pățit nimic. De bucurie își bătea și nevasta.

Milițianul avea poate 7-8 clase, dar dădea bună ziua și-și vedea de treabă. Polițiștii de azi nu rezolvă cine știe ce cazuri dar, ca și reprezentanții bisericii, se țin de conferințe, premieri, simpozioane, show-uri de televiziune și nu-i doare conștiința. Sau nu i-a durut. Până acum. Eu sper să-i doară înainte să aibă soarta nenorociților de care și-au tot bătut joc. Valabil și pentru procuri, și pentru judecători, căci dacă uneori polițiștii își fac treaba și trimit delicvenții în instanță, cine credeți că sunt aceia care schimbă valuta pe mâini de ajutor? Și dacă tot am adus în discuție și Biserica, am văzut un mini documentar, pe Trinitas, de la un seminar în care niște tineri erau învățați ce să vorbească cu bătrânii, la vizita în cămine cu necăjiți. Soros cred că palpitează de fericire când vede ce tâmpenii a brevetat. Păi, tinerii aceia nu au bunici, părinți? Sunt tineri devotați bisericii, ce pericol de discuție ar putea exista? Credeți că niște tineri credincioși, de peste 18 ani, majori adică, s-ar duce să ajute la o casă de bătrâni și ar începe să vorbească despre sex, politica americanilor și a chinezilor și corupția din România? Iar bătrânii, revoltați de ce se întâmplă în țară, ar putea arunca cu Molotoave în sediul guvernului? Sau cu ouă stricate? Eu cred că patriarhul Daniel, de când i s-a spus, ca între prieteni, Marele Alb și-a luat în cap că biserica ar fi a lui, altfel nu se explică comunicatele pierdute de calea dreaptă ale Patriarhiei. Eu știu că au fost multe tentative de a I se trage preșul de sub picioare, dar până acum Dumnezeu nu a pierdut nimic, în niciun caz Biserica Ortodoxă. Cum să aibă credința în Dumnezeu purtător de cuvânt politic, conferințe de presă, interviuri în fața altarului, congrese și întâlniri pe zoom? Acelea or fi benefice studiului religiei, Biserica, însă, mediază sufletelor întâlnirea cu Dumnezeu. Doar cu Dumnezeu.

Progresul a făcut loc unor aberații dureroase pentru ființa umană. Corectarea se va face din mers pentru că dreptatea nu poate fi oprită atâta vreme cât omul refuză să facă diferența dintre bine și rău.

Toată divagația mi-a fost inspirată de o fotografie pe care am găsit-o pe Google și pe care am anexat-o articolului.

Picture1

(foto de pe lonelybard.deviantart)

Pe de o parte, avem polițiști care îi servesc pe cei care muncesc cinstit: puțini, suprasolicitați, sabotați de alte instituții ale statului, plătiți cu salarii modeste, dar momiți cu pensii și pensionări speciale. Dotați cu uniforme de mers la birou. Aceia ne apără pe noi.

Pe de altă parte, avem polițiști care îi apără pe guvernanți, pe miliardari, pe corupți: uniforme ca în filmele SF americane, salarii pe măsură, echipamente sofisticate, și, deasemenea, echipamente ideologice – tâmpire și manipulare. De cine se tem bogații și guvernanții lumii? De săraci? Păi, se cam tem, așa după cum ne spunea Papa Sartre referindu-se la soarta amară a colonizatorilor societăților umane, puterea victimelor nu stă în ceea ce posedă, ci în numărul lor.

În Franța protestarii abia s-au încălzit. Lume, lume … Dreptatea nu poate fi pusă la colț de nimeni.