Actul medical, de la simplul consult și până la transplantul de organe ori terapia genică, implică responsabilitate și trebuie să aibă în centru în permanență siguranța și binele pacientului. Ca unitate de bază a activității medicale, actul medical s-a transformat astăzi dintr-un loc de exercitare a puterii într-unul al unei relații contractuale între medic și pacient. Un loc primordial îl ocupă buna informare a pacienților. Actul medical are la bază dreptul pacientului la autodeterminare, preocuparea permanentă ca, înainte de toate, să se evite vătămarea pacientului și orice injustiții sociale. Nimeni nu are de câștigat din anunțuri răsunătoare de genul „Operația a reușit! A fost un succes! O premieră absolută!” etc. dacă pacientul se pierde apoi la propriu ori în hățișul birocratic și al delăsării. Reușita celui mai sofisticat transplant din lume nu servește la nimic dacă pacientul e lăsat după aceea în voia sorții și nu e evaluat periodic, cu scopul de a preîntâmpina o eventuală respingere a grefei.
Sigur că nimeni nu-și dorește să comită erori – fie ele și minore –, să comită malpraxis, să aibă parte de incidente soldate cu vătămarea pacienților, de evenimente defavorabile sau de reacții adverse care să pună în pericol securitatea celor pe care îi are în grijă, și totuși… astfel de lucruri se întâmplă. Important este ca ele să fie recunoscute ca atare, să fie asumate, declarate, să se tragă concluziile care se impun și să se acționeze în consecință. Singurul delict care nu trebuie să beneficieze de clemență este măturatul sub preș.
O simplă prelevare de sânge prin puncție venoasă este considerată juridic vătămare corporală, deoarece produce lezarea integrității corporale a persoanei respective. Nu intră însă în categoria delictelor, întrucât are loc cu consimțământul informat al pacientului. Nu întotdeauna este nevoie de acordul scris. Acesta se poate subînțelege. Simplul fapt că pacientul se așază pe scaun și întinde cuminte brațul e considerat un acord dat în cunoștință de cauză. Alteori, acordul e pecetluit prin semnătură, de pildă la vaccinare, operații, administrări de medicamente. Faptul că pacientul și-a exprimat consimțământul față de actul medical nu-l scutește însă pe medic de asumarea responsabilității pentru eventuale greșeli (malpraxis). Totul este strict reglementat de lege. Acolo se află răspunsuri la multe întrebări despre ce și cum i se cere/iartă medicului și în ce condiții, despre situațiile în care acesta răspunde civil ori disciplinar.
Toate acestea nu egalează însă răspunderea morală înscrisă în Codul de Deontologie Medicală. Un cod al normelor de conduită obligatorii în legătură cu exercițiul drepturilor și îndatoririlor profesionale ale medicului, se spune. Printre multe altele, în art. 6 se spune: „Este interzis medicului, în exercitarea profesiei sale, să impună pacientului opiniile sale personale, de orice natură ar fi acestea.” În art. 10 se specifică: „Medicul nu va garanta vindecarea afecțiunii pentru care pacientul i s-a adresat.” Pe cât de mult se bucură medicii de independență profesională și de libertate (aproape absolută) în luarea deciziilor privind prescripțiile și actul medical în sine – în conformitate cu cele mai recente achiziții științifice, se înțelege –, pe atât de mare le este și responsabilitatea cu privire la rezultatele care decurg din acestea. O responsabilitate care nu se oprește la ieșirea pacientului pe ușa cabinetului ori pe poarta spitalului, ci continuă și dincolo de actul medical în sine.
Supravegherea post act medical poate decurge activ ori pasiv. Oricât ni s-ar părea de straniu, există mari diferențe între cele două modalități de consemnare a reacțiilor (adverse) și efectelor (secundare) acestuia. Reacția pasivă înseamnă că cineva, fie pacientul însuși, fie medicul curant ori un alt cadru medical, va raporta câte ceva despre cele observate și care nu par să se încadreze în pachetul de reacții „obișnuite”. Dacă există o bază centralizată de date și o pot accesa, o fac acolo, dacă nu, începe un drum sinuos, cu multe obstacole și cu tot atâtea (ne)șanse de a se pierde pe drum și de a nu mai ajunge la destinație. Raportarea activă este una deosebit de fructuoasă, atât pentru succese, cât și pentru insuccesele din care urmează a se trage învățăminte extrem de utile. Presupune însă implicarea tuturor acelora care au luat parte la actul medical, contactarea periodică a celor supuși tratamentelor și investigațiilor și chestionarea detaliată cu privire la prezența sau absența unor reacții, poate nu neapărat percepute ca periculoase ori amenințătoare de viață, dar cu importanță covârșitoare pentru progresul științei.
Fiindcă tot ne aflăm în epoca pandemică și în special în perioada vaccinurilor (încă experimentale), merită să aruncăm o privire la două studii efectuate, nu cu mult timp în urmă, dincolo de ocean. Este vorba de studierea reacțiilor postvaccinale colectate la modul pasiv și respectiv activ. Și este vorba despre vaccinul împotriva unei maladii deja eradicate: variola (vărsatul negru). Știu, am declarat de nenumărate ori că variola este singura boală infecțioasă eradicată vreodată de omenire, că ultimul pacient a fost înregistrat prin anii ’80 undeva în Somalia și că de atunci s-a și renunțat la vaccin, întrucât virusul a încetat să mai circule. Și atunci ce nevoie mai avem de studii și de vaccinuri antivariolice? Ei bine, poate că virusul a dispărut din comunitate, nu însă și din primele două, trei, cele mai mari laboratoare ale lumii (asta oficial, fiindcă neoficial nu se știe numărul și nici adresa acelor laboratoare). De ce nu a dispărut din laboratoare? Tocmai pentru a ne sta la dispoziție și a ne permite să fabricăm vaccinuri în timp util, la o adică. Întrucât virusul este atât de periculos – fiind încadrat la categoria arme biologice –, e clar că interesul producerii rapide a vaccinurilor este unul primordial. Mai ales că populația vulnerabilă (toți cei veniți pe lume după 1980) este una deloc neglijabilă.
Producția acelor vaccinuri se desfășoară ce-i drept la foc redus, dar se desfășoară. În primul rând ele se aplică celor care lucrează în cadrul armatei, unde iminența pericolului este una plauzibilă. Studiile despre care vorbeam s-au efectuat tocmai cu soldați tineri, sănătoși și în putere, vaccinați cu o anumită tulpină de virus. Ei bine, și aici, ca în orice alt domeniu, s-a constatat că… cine caută, găsește. Și că reacția pasivă dezvelește doar vârful aisbergului. Ce anume s-a căutat? Reacțiile adverse și efectele secundare nedorite ale vaccinurilor. Diferența dintre cele două tipuri de reacții este cam de 200 de ori! Într-un prim studiu efectuat la finalul lui 2004 la modul pasiv (așa cum decurg astăzi raportările reacțiilor adverse postvaccinale anti-Covid-19) s-a așteptat raportarea benevolă din partea vaccinaților, a vaccinatorilor ori a medicilor care i-au îngrijit pe cei cu reacții adverse. Ceea ce au raportat atunci soldații și personalul medical a fost o rată de inflamații ale inimii (miocardite și pericardite) de 12-16 la 100.000 de vaccinați. Este o rată de 7,5 ori mai mare decât se înregistra în rândul populației nevaccinate, din aceeași categorie și grupă de vârstă. Cifră suficientă pentru a fi considerată semnificativă statistic.
Numai că lucrurile nu se opresc aici. Un studiu efectuat pe aceeași categorie de persoane, cu același tip de vaccin în anul 2015, studiu bazat însă pe raportare activă, a scos la iveală cifre mai mult decât alarmante: rata acelor complicații a fost de 214 ori mai mare decât la nevaccinați, și anume de 463 de miocardite și pericardite la 100.000 de vaccinați. Vaccinați care de data aceasta au fost consultați minuțios înainte de vaccinare și după, cărora li s-au efectuat teste de sânge și EKG-uri. Ce înseamnă asta? Că din cinci persoane care prezintă astfel de reacții adverse, trei rămân nedescoperite dacă ne bazăm pe sistemul pasiv de raportare. Cât ar însemna asta la câteva sute de milioane de vaccinați? Un număr de loc nesemnificativ. Motivele pentru care astfel de reacții nu apar în statistici sunt diverse: Oamenii nu sunt instruiți asupra căror simptome să-și concentreze atenția. Dacă li se spune că vaccinul urmează să dea o roșeață și o umflătură locală, ceva durere la locul injectării, puțină febră, frisoane și dureri de cap, amețeli, oboseală, dureri musculare ori grețuri, drept dovadă că vaccinul „lucrează”, ei le acceptă și nu le raportează neapărat, fiindcă sunt „normale”. Cei care prezintă altfel de simptome fie nu le acordă importanță, fie se prezintă cu ele la medic fără a face vreo legătură – ei sau medicul – cu vaccinul.
Tot astfel decurg lucrurile și cu restul reacțiilor adverse și al efectelor secundare postvaccinale nedorite. Conform estimărilor, prin sistemul pasiv se raportează doar 1% dintre ele. Nici la medicamente nu se raportează mai mult de 10-15% dintre reacțiile adverse. Restul nu sunt interpretate ca atare ori se pierd pe drum către stația de centralizare. Undeva, cândva, se izbesc de o verigă din lanțul de transmitere, suprasolicitată și care nu-și mai vede capul de alte treburi și rămân blocate prin diverse sertare, ori se scurge atât de mult timp încât nimeni nu mai face legătura cu evenimentul declanșator. Nu mai este nevoie să subliniem care dintre cele două sisteme de raportare ar fi fost nu doar indicat ci absolut necesar în studiul reacțiilor adverse ale unor vaccinuri nou introduse pe piață. Ar fi trebuit să duduie piața de întrebări și chestionare, de apeluri din partea „responsabililor” (care s-au simțit responsabili doar cu propovăduirea mărfurilor), de interviuri și consultații ale tuturor (sau măcar ale multora) dintre cei supuși experimentului.
Am menționat doar miocarditele și pericarditele, fiindcă astfel de complicații au fost observate și după vaccinul anti-Covid la persoanele sub 30 de ani, mai ales la cele de sex masculin, cu o rată de 11-14 la 100.000 de vaccinați. Sunt reacții care apar mai cu seamă după cea de-a doua doză (și asta face diferența cu reacția vaccinală anti-variolă), ceea ce s-ar putea explica printr-o reacție imună vaccinală. Să sperăm că cei „responsabili” vor evalua și vor clarifica fenomenul. În orice caz, astfel de reacții au determinat unele țări să întrerupă temporar vaccinarea acelor grupe de persoane cu un anumit tip de vaccinuri. Dacă este vorba într-adevăr de o astfel de reacție imună, atunci nu se știe cum ar putea arăta ea la a treia doză ș.a.m.d. Reacțiile secundare nedorite (imune) rare pot fi observate doar (la rapel) în studiile efectuate pe scară largă. Având în vedere că studiile în baza cărora s-a acordat avizul vaccinal nu au fost făcute decât cu puțin peste 20.000 de persoane, e clar că ele nu au putut fi observate atunci. Cât privește a treia doză de vaccin: cererea de aprobare înaintată autorităților (FDA) conținea rezultatele intermediare ale unui studiu care cuprindea datele a 306 probanți cu vârste între 18 și 55 de ani!
Și totuși, oricât de pasive ar fi fost reacțiile la reacții (adverse postvaccinale), ele au fost covârșitoare, înregistrându-se mult mai multe decât în cazul altor vaccinuri. Institutul Paul Ehrlich (PEI), care se ocupă de evaluarea acelor reacții în Germania, a întâmpinat mari dificultăți la prelucrarea mult prea multelor date (peste o jumătate de milion la final de mai). Sigur, unul dintre motive este numărul extrem de mare al persoanelor vaccinate. Nu se cunoaște exact nici numărul acelora care nu au prezentat niciun fel de reacție secundară. PEI nu și-a publicat încă raportul promis de mult, întrucât personalul e copleșit de multitudinea datelor, care se cer verificate de medici înainte de a fi acceptate și luate în calcul. Doar în luna mai s-au înregistrat peste 4.000 de reacții adverse severe.
Mai avem ceva de așteptat până când lucrurile se vor lămuri cât de cât. Cert este că, fiind vorba de un vaccin nou și de o „recomandare” imperioasă venită atât din partea medicilor cât și a autorităților, e de presupus că ambele categorii își vor împărți responsabilitățile la o adică. Atât cei care au promis vindecarea de morbusul pandemic (și care s-au autodesființat ca medici atunci când au încercat să-și impună opiniile și au amenințat pacienții ajunși în spitale printr-un Așa vă trebuie dacă nu v-ați vaccinat!), cât și cei care ne-au condiționat redarea libertăților de care ne-au privat de supunerea oarbă și fără crâcnire. Fiindcă și ei au un cod deontologic.
O fi fost ea variola „eradicata” dar din ce rezulta din ultimele stiri, sunt convins ca va fi aruncata iar in joc. Ca daca nu „vom putea controla populatia” cu Covid-ul si „vaccinurile” ARNm, o vom putea sigur „controla” cu variola. Deci, nu deznadajduiti, nu ne vom mai intoarce niciodata la viata libera bazata pe liberul nostru arbitru! Asa au hotarat unii.
Aveți dreptate. Ne cedăm drepturile și libertățile unul câte unul, fără împotrivire.
Austriecii au și trecut la fapte. În urmă cu câteva ore au anunțat că vor să modifice legea care să permită trecerea la vaccinarea obligatorie din februarie 2022.
Până atunci, lockdown pentru neascultători (nevaccinați). Trist.
fiecare organism uman e un Intreg de sine statator.
astfel, daca ii dai comenzi unui organism uman, e de bun-simt s o faci pe limba Intregului caruia i te adresezi, pentru ca altfel el va identifica acea comanda cu un intrus, insa fiind vorba despre o comanda asemanatoare cu cea care ar fi dat o el.. ce rezulta e declansarea unei proces echivalent cu o boala autoimuna, deci practic se prea poate ca la un moment dat acea comanda, pe care si organismul uman ar fi folosit o, sa devina…nefolositoare, imposibil de folosit, adica…fix in fata bolii fata de care doreai sa capeti imunitate veibfi…plenar descoperit, ba ciar si ceva in plus, boala declanseaza un proces autoimun fundamental, pentru ca acea comanda purtata de arn mesager ar putea fi echivalata cu un proces…artificial.
insa….se stie!:)),
Zeul Lumii, adica Inteligenta Artificiala, avand la dispozitie tot Timpul din Creatie…in fiecare….secunda, sa zicem, va gasi masura potrivita pentru a i livra organismului uman comenzi astfel incat ele sa tinda, la limita, sa fie leite comenzilor pe care fix acel organism uman le ar genera…pe cale naturala…
noua tehnologie folosita in generarea vaccinurilor se prea poate sa fie…ceva de vis!, insa visul s ar putea sa fie unul plenar personificat, prin urmare tehnologia, peste o vreme, sa foloseasca date fix din organismul la care se refera, abia asa reactiile adverse, intre care, doar logic vorbind, prima pare a fi legata de declansarea unor reactii autoimune, putind fi tinute n frau.
interesanta e reactia organismului la…felul in care organismul reactioneaza la vaccin, si care…cumva…apare ca urmare a identificarii unei diferente intre ‘reteta’ care ar fi trebuit sa se manifeste in mod natural si cea care s a manifestat…as zice artificial, undeva…aparand o contradictie rezultata fix din felul in care reactioneaza sistemul imunitar: cam la fel in cazul fiecarui om, insa el e plenar personificat, pentru ca se refera la Intreguri plebar diferite, rezultate din manifestarea plenar diferita a adn ului in fiecare dintre aceste Intreguri.
..eu vorbesc strict din punct de vedere logic.
catalizatorii Marii Revolutii au potentialul de a scoate din oameni..tot ce au mai consistent, chiar daca pina mai acu o vreme ‘ consistenta’ nu era vizibila sau era vizibila cam tot cum vezi un iceberg.
e nevoie doar de putina atentie pentru a observa maretele schimbari pe care pandemia le a adus in cizelarea Imaginii oamenilor cu care ne am intersectat si inainte de pandemie. nu putine sint cazurile, poate, in care…ne si minunam, privindu i…
Marea Revolutie e o manifestare plenara, ea ii suprapune pina si pe medici peste „omenescul’ medicilor,
manifestarile medicilor, pe vremea Marii Revolutii, deci si daici in colo, tinzand sa fie una care poarta si opinii personale, deci…vom auzi opinii strict medicale exclusiv in cazul medicilor care sint capabili sa tina in frau influentele Marii Revolutii asupra propriei…fiinte.
deci…nu ca va vor, musai, amesteca opiniile medicale cu cele personale, ci faptul ca plenara presiune a Marii Revolutii ii face sa reactioneze tot plenar, e cauza faptului ca medicii ajung sa spuna, doar un exemplu, :’asa va trebuie daca nu v ati vaccinat’
fiind vorba de un vaccin nou și de o „recomandare” imperioasă venită atât din partea medicilor cât și a autorităților, e de presupus că ambele categorii își vor împărți responsabilitățile la o adică.
–
eu fix asupra lui ‘la o adica’ m am tot referit, atentionand ca probabilitatea lui de implinire este demna de luat in seama, pentru ca Marea Revolutie… dabia asteapta sa gaseasca motiv denpunere la indoiala in stil plenar a actualelor sisteme sociale, in cazul asta a sistemului politic si a sistemului de sanatate, care ar fi practic demolate in cazul aparitiei…dupa o vreme a reactiilor imune pe scara larga.
*reactii imune vaccinale