Visul pescarului lângă Apa Întoarsă

Un text de Radu Tora

Pe moșul Șese nu l-a văzut nimeni murind. Sincer, nici pe cineva care să-l fi văzut trăind n-am prea cunoscut, pentru că cei cu care-și irosise tinerețea trecuseră demult cu luntrea dincolo de apa Styxului. Iar dintre cei puțini rămași dincoace, pe malul unde noi mai pescuiam încă, nu și-l mai amintea nimeni altfel decât cu undițele-n apă.

Pe bătrân îl întâlneam de fiecare dată pe malul Dunării într-un loc căruia-i spune Apa Întoarsă pentru că acolo, într-un cot larg, părea că apa băltește, sau mai exact c-ar vrea, cum se spunea pe malul gârlei, să se întoarcă îndărăt. Părea că e un loc care i-a fost hărăzit, adică locul acela ciudat l-a ales pe el, și nu invers, pentru că nimeni, în afară lui, nu știu să mai fi pescuit acolo.

Îl priveam uneori de la distanță cum stătea ore în șir nemișcat, privindu-și plutele, și în acea încremenire, aproape eternă, dacă-ți luai o clipă ochii de la el ajungeai să-l confunzi cu rădăcinile sălciilor care ieșeau ca niște degete negre și uscate din malul surpat al Dunării.
M-a frământat mereu întrebarea, la ce se gândea omul acela stând nemișcat, sub malul abrupt, ore și ore în șir? Poate își retrăia viața, așa cum se spune că ne-o vom retrăi toți în clipa dinaintea morții.
Odată m-am apropiat de el și am văzut că la mică distanță, în spatele lui, era o cruce strâmbă, cioplită-n piatră cenușie, fără nume, fără nimic. I-am dat omului binețe și negăsind ceva mai inteligent de spus l-am întrebat, de ce îi spune lumea Șese? N-a întors capul, nici măcar n-a tresărit. A ridicat doar o mână și mirat am văzut că avea șase degete. Am încercat repede s-o dreg cumva:
„- Mușcă, bre, la ceva?”

A vânturat ușor mâna a lehamite, și asta a fost tot ce am putut scoate de la el. Am mai stat o vreme în spatele lui, lângă crucea cenușie și strâmbă, în speranța că va prinde ceva și voi găsi un pretext să reintrăm în vorbă. Dar plutele au rămas nemișcate și cum soarele începuse să asfințească, doar umbra bătrânului se lungea necontenit peste ape. Nimeni nu știa exact unde stă și pe oricine întrebam îmi spunea altceva, așa ca am renunțat să mai întreb. O singură dată am vorbit cu un bulgar, care venise cu barca, și care ne-a spus că-l știe de mult, și auzise despre el că-n tinerețe ar fi fost c-o fată la scăldat în locul numit Apa Întoarsă, și că fata s-ar fi înecat, iar el n-a avut curajul să sară după ea s-o scoată. Vorbe spuse mai degrabă de babe la poartă, cine poate ști ce s-o fi întâmplat cu-adevărat acolo..?.

Ce știu este că moșul Șese își lua în primire locul de sub malul abrupt odată cu fiecare răsărit de soare, iar la asfințit se făcea nevăzut, de parcă îl înghițeau puhoaiele ca pe un duh.
Într-o noapte l-am visat că vorbea cu mine și dimineața totul îmi părea foarte ciudat pentru că niciunul nu-l auzisem vreodată vorbind. În vis bătrânul îmi tot întindea aievea undițele lui din trestie uscată și strâmbă, ca viața pe care o trăise. Și știu că, deși tot încercam, nu-mi puteam aminti nimic din ce vorbisem cu el în vis.

A doua zi, zâmbeam în sacul de dormit, iar camarazii mei într-ale pescuitului s-au trezit extrem de enervați, căci dinspre Apa Întoarsă venea spre noi un puhoi nestăvilit de râsete și plescăieli, stârnit de un băiat și-o fată care se bălăceau în locul unde apa Dunării părea să băltească, sau, mai exact, c-ar vrea să se întoarcă îndărăt.

Moș Șese