Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Vitralii de Cecilia Găinaru-Orosan. Puterea de a sparge realitatea în sute de bucăţele

Una dintre cele mai dificile tehnici de lucru în arta vizuală este vitraliul. Una este să pui culorile pe pânză, alta este să lucrezi îndelung în metal și sticlă.
O dovadă relevantă în acest sens este destinul doamnei Cecilia Găinaru-Orosan.

– Vă rugăm să vă prezentați.
– Sunt Cecilia Găinaru-Orosan și sunt un artist plastic cu rădăcini peste munţi, bucureşteancă de un mare număr de ani și dintotdeauna îndrăgostită, fără scăpare, de orice formă de artă. Mai presus de toate însă de pictura pe sticlă combinată cu tehnica Tiffany a vitraliului.
La bază sunt medic şi, deşi medicina este o profesie acaparatoare şi solicitantă, eu tot mi-am făcut timp să nu pierd legătura cu creionul şi pensula. Acum ceva timp, însă, după 5 ani de şcoală de artă, am spus gata medicinii si iată-mă; am erupt pur și simplu în idei, lucrări, expoziţii.
În aproape 10 ani am avut peste 70 de expoziţii colective în ţară si străinătate și 4 expoziţii personale, am apărut în „Enciclopedia artiştilor români contemporani” – ed. a 8-a, editată la Iaşi, în reviste din ţară şi din afara ei. E adevărat că muncesc mult într-o tehnică grea. Dar merită.

– Pentru ce pictura și nu muzica?
– De ce pictură şi nu muzică? Stau într-o casă în care se ascultă muzică de dimineaţă până la culcare, şi chiar mai mult dacă uităm s-o închidem. Îmi face plăcere s-o ascult și chiar s-o desenez, dar nu s-o produc sau reproduc. Sunt un antitalent clar. Şi, oricum, culorile, desenul mi-au intrat în suflet de mică şi acolo au rămas.
Arta vizuală reprezintă modul meu de a-mi prezenta ideile şi mai ales trăirile. Şi-mi place asta.

– Ce tehnici folosiți mai mult?
– Pentru lucrările mele folosesc diferite tehnici: pictura, grafica, mozaic de sticlă, papier mache etc. Dar tehnica în care mă exprim cel mai bine şi care m-a cucerit este o combinaţie rară între tehnica vitraliului Tiffany şi pictura pe sticlă. Ce este însă cu adevărat personal este realizarea unor lucrări care părăsesc rama, un fel de vitraliu 3D, o punte care leagă arta de realitate.
Lucrul cu sticla este ca şi cum ai dresa o pisică sălbatică: dificil, periculos, dar plin de satisfacţii. Îmi place vitraliul, fiindcă îmi dă puterea de a sparge realitatea în sute de bucăţele şi apoi de a le reasambla, combinând astfel fragilitatea cu duritatea. Cam aşa cum sunt şi arta şi viaţa în general.
Temele mele sunt variate: bucăţi de natură, peisaje reinventate, religia si neliniştile mele. Mai mult decât orice, mă aplec asupra naturii feminine în ipostazele ei, în complexitatea ei – asta fiindcă o cunosc bine, nu? Şi ştiu că e mult de povestit.
Oricum, orice temă ar fi, nu am nici o lucrare în care să nu pun o bucată de suflet şi care să nu aibă o poveste.

– Lucrați pe dimensiuni mai mari ori mai mici?
– Dimensiunile lucrărilor se supun temei şi modului în care simt că pot s-o exprim cel mai bine. Am şi lucrări mai mari şi lucrări foarte mici, de exemplu de 10 cm. Cele mai multe se învârt în jurul a 55-70 cm latura mare. Din experienţă am constatat că şi publicul preferă această dimensiune, cel puţin la lucrările mele din sticlă.

– Ce ne puteți spune despre dumneavoastră în afară de artă?
– Cu excepţia familiei şi poate a câtorva prieteni, nu exist în afara artei, pe care am aşteptat-o prea mult timp. Când merg pe stradă văd culori, forme, idei în orice lucru banal; eu şi gândurile mele. Când vorbesc cu oamenii, de cele mai multe ori văd stări, sentimente pe care le pun uneori în tablouri. Din cauza asta şi apar ca aiurită, absentă şi deseori enervantă. Dar sunt la vârsta la care îmi asum şi îmi permit asta.

– Unde doriți să fiți peste 10 ani?
-Unde îmi doresc să fiu? Între culori, în familie, în faţa unor oameni cărora să le placă ce fac şi pe care să-i bucure arta mea.
Unde voi fi? Habar nu am.

Aici se termină dialogul nostru. Ne grăbim, să vă bucurați și dumneavoastră de frumusețea unor asemenea lucrări.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog