Viziunea veselă asupra Istoriei cultivată de talibanii Democrației

Marius Tucă îmi pune la emisiunea sa un fragment din discursul ținut de Nicolae Ceaușescu pe 15 iulie 1989 despre imposibilitatea naturală a capitalismului de a reveni în România. Întors acasă, găsesc destul de ușor textul pe internet. L-au postat în neștire toți babuinii, cu satisfacția rînjindă că Nicolae Ceaușescu n-a avut dreptate. Iată, ei trăiesc în capitalism, unde se simt bine! Au iluzia că aleg pe cine vor. În realitatea pentru ei aleg alții. Pot merge cu cățel și purcel în fiecare duminică la mall, ca pe vremuri bunicii lor în opinci la biserică. Și-au făcut icoane din starlete cu creierul pieptănat frumos. Scriu pe facebook satisfăcuți că le-a zis-o. Ingineri aeronautici de profesie, și-au găsit cu greu o slujbă de bodyguard la un ghiorțan, căruia îi face temenele cînd acesta intră pe porțile larg deschise cu Mercedesul dotat cu geamuri fumurii. Fragmentul de discurs e acesta:

„Aş dori să subliniez importanţa consfătuirii Comitetului Politic Consultativ al statelor socialiste participante la Tratatul de la Varşovia care a avut loc cu o săptămînă în urmă în Bucureşti.

Am acordat la această consfătuire o atenţie şi problemelor economiei mondiale şi îndeosebi situaţiei ţărilor în curs de dezvoltare. Aceasta pentru că, actualmente, situaţia ţărilor în curs de dezvoltare este deosebit de gravă. Mai mult de 4 miliarde de oameni trăiesc în sărăcie şi în acest deceniu situaţia lor a continuat să se înrăutăţească, în timp ce ţările bogate, şi din acestea, desigur, un mic grup de bogaţi, au acumulat anual zeci şi zeci de miliarde de dolari din ţările în curs de dezvoltare. Este o situaţie care nu poate să continue mai departe! Aşa reprezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim! A inechităţii, a jafului, a asupririi! Am cunoscut-o sute de ani, şi o sută de ani sub capitalism, aceasta. De aceea am declarat că pentru noi a apus întotdeauna… o asemenea cale! Poporul nostru spune cîteodată, că aceasta se va întîmpla cînd o face plopul mere sau răchita micşunele (aplauze). Dar nu vă grăbiţi să aplaudaţi. Genetica modernă a făcut progrese uriaşe (aplauze). Şi e posibil să ne întîlnim cu plopi şi cu răchită care să facă micşunele, dar nici atunci, chiar în asemenea situaţii, nu vom admite întoarcerea înapoi. Capitalismul în România a apus pentru totdeauna! Poporul este adevăratul stăpîn şi va rămîne veşnic stăpîn al destinelor sale, a bogăţiilor ţării! (aplauze, urale)”.

Marius Tucă a ales fragmentul pentru aplauzele și uralele din finalul fragmentului. Dînd curs unei emoții clișeu în postdecembrism – Vai ce rău se trăia atunci și ce bine se trăiește acum! – el mă întreabă cum de aplauda poporul o asemenea neghiobie. Îi contrazic imediat teoria pe care sînt sigur că vrea s-o susțină. Îi spun că pentru toți românii capitalismul nu se putea întoarce. Învățasem la școală că Istoria nu dă înapoi niciodată, că merge înainte, spre societăți superioare, mai precis spre comunism. Istoria avea pentru noi imaginea unei artere de circulație perfecționată pe măsura înaintării în timp. La început potecă, apoi drum de țară, apoi șosea județeană, drum național și în fine autostradă. Omenirea nu trăia. Înainta pas cu pas, de la epoca de piatră la epoca mașinilor. Acum îmi dau seama că această viziune veselă asupra Istoriei e cultivată și de talibanii democrației. Regimurile democratice sînt văzute ca punctul culminant al înaintării Istoriei pe drumul de la infinit la infinit. Democrația occidentală e superioară democrației ateniene, așa cum democrația ateniană e, pe scara Istoriei, mai sus de autocratismul egiptean. Marxism-leninismul cultiva scara epocilor din punct de vedere social. Capitalismul era superior feudalismului, dar socialismul era mai sus pe scară sub comunism, firește, către care aspiram cu toții. Nicolae Ceaușescu dă curs acestei viziuni maniheiste asupra Istoriei în discursul din 15 iulie 1989.

Așa cum i-am zis lui Marius Tucă în direct, eu văd însă acest discurs dintr-o perspectivă strict umană. Peste doar cinci luni, pe 15 decembrie 1989, se declanșa mașinăria fatală care avea să-l ia pe Nicolae Ceaușescu de turul pantalonilor, să-l dea cu capul de toți pereții și în final să-l arunce în șosea, fără gardă, ca să iasă la o ocazie. Avea Nicolae Ceaușescu măcar prin vis o astfel de perspectivă? Firește că nu. Nicolae Ceaușescu era om. Și în nici o clipă a vieții omul nu se gîndește că e la mîna destinului orb. Camil Petrescu invoca la un moment dat, pentru a evidenția capriciul sorții, situația unor călători dintr-un compartiment în timp ce trenul se îndreaptă în viteză spre alt tren și împreună cu el călătorii se îndreaptă, fără să fie încercați o clipă de acest gînd, spre moarte.