Vocea de pe Facebook. Copilul de 10 este proiecția răsturnată a copilului de 4

Am fost profă si am stat in contact cu copiii niste ani. Am vazut de aproape copilul de 10, copilul mediocru si copilul slab, care abia trece. Copilul slab e copilul de „4” pe care scoala il impinge la „5” ca sa-l treaca si sa-l țină in statistica bună.

Copilul de 4 e copilul care are mare nevoie de noi toti.
Categoria copilului de 4 e cam de 35% dupa parerea mea, doar ca multi sunt camuflati la nota 5 sau 6. In aceasta categorie sunt copiii cu retard (depistati sau nedepistati), copiii cu carente emotionale, copiii neglijati, copiii „prosti” intitulati asa precoce de parinti, bunici care nu pricep nimic, nu asculta, nu-s buni de nimic, copiii bolnavi de diverse afectiuni care tin boala ca paravan sa nu invete, copii care nu-s stimulati, care nu se simt importanti, nu-s validati de nimeni care sa conteze. 99 din 100 de copii de 4 au potential bun, sunt acei „branza buna in burduf de caine”, dar nu au abilitati de calcul mintal, nu au functii executive stabile (atentia si concentrarea).
Copilul de 7, e cel mai ok copil dupa mine, daca e un 7 curat (fara mustari perpetuue, fara reprosuri, cu asumare). Un copil de 7 are un parinte calm si modest care se impaca cu 7-le copilului si nu se imbolnaveste de inima rea.
Copilul de 10….este proiectia rasturnata a copilului de 4.

Copilul de 10 ar trebui sa fie considerat mandria natiei si speranta societatii. Ei bine, vazut de aproape, copilul de 10 este copilul care zice „am vazut ca mama si tata pentru asta traiesc, asta le-am dat, zece-le”, „ca sa ma lase in pace mama si tata m-am decis sa invat bine ca sa nu aiba de ce sa se ia de mine, asa am pactizat, iau note bune, ma lasati naibii in pace”.
Multi adulti azi pe canapea in cabinet isi aduc aminte ca 10-le le-a fost scut, ascunzatoare, camuflaj, moneda de schimb, trofeu pentru parinti, strategemă existentiala.
Cat am fost profa in 9 ani am cunoscut 2 elevi care invatau voiosi, cu placere, cu motivatie si pasiune, asumati si constienti de ei insisi.

Restul, copii ambitiosi la modul incapatanati sa memoreze, in concurenta cu altii sau in rivalitate, altii cu spaima de-a nu cadea, pica pe locul 2, in fine note bune fara motivatie si fara noima invatarii. Cel mai trist e ca elevul de 10 nu-si mai permite luxul de-a vibra la ceva anume, de-ai placea si displacea aspecte livrate. Copilul de 10 se leaga de discipline mai degraba prin alianta pe care o fac cu anumiti profi de care se leaga. Astfel, ajunge sa-ti placa biologia doar pentru ca doamna de biologie e draguta, preda bine, o plac si se uita frumos la copii.
Statistica experientei mele sta ca in descrierea de mai sus si stiu ca daca ar fi s-o probez cu cea din teren, ar putea sa se pupe sau sa aiba abateri ici colo.
Cum naiba am ajuns noi in acest fenomen ? Din motive asociate, ca o consecinta de comunism, de la fenomenele sociale de parenting, violenta domestica, bullying etc

Ce-i de facut?? Nu stiu exact dar nici nu ne putem lasa invinsi. Scriem, „țipăm, urlăm”, incercam sa ne influentam unii pe altii, sa ne induiosam, sa ne flexibilizam. Doar, doar ne-om trezi ca ne dam seama ce conteaza cu adevarat in viata si anume apropierea, rasul, bunatatea, cunoasterea din curiozitate si mirare, joaca, munca iubita, aprecierea celor cunoscuti, contactul jucaus cu animalele, eforturile pentru protectia animelelor in zona in care traim, practicarea ecologiei mediului cat putem, etc

(Sursa: Pagina Viki Dumitrache)