A scris una dintre cele mai bune sinteze ale psihiatriei din România. Spune de multă vreme că suntem o țară de deprimați, condusă de psihopați. Iar la mijloc se află o minoritate foarte subțire, cea a oamenilor normali.
Cântarea Pandemiei a developat această categorisire a prof.dr.psihiatru Aurel Romilă. E ușor să identifici cele 3 pături sociale și să înțelegi că noua normalitate aparține exploatatorilor și exploataților, care fac majoritatea covârșitoare. Primii au ordonat masca, ceilalți o poartă. Între ei, cei care o refuză, oamenii (foști) liberi.
Psihiatrul român a susținut mereu că normalii pe stil vechi, atâția câți mai sunt, vor eșua sub trauma îngrădirii personalității. Criza coronavirus, conform planului, ar trebui doar să consfințească această ratare previzibilă. Pătura minoritară ar urma să dispară din istorie, sub presiunea conjugată a opresorilor și oprimaților. Deocamdată, oamenii din garda veche au tendința să moară și să nu se predea. Sunt minoritari, considerați sectari, conspiraționiști, încăpățânați contra ”binelui colectiv” și deseori stigmatizați ca ”proști”. Cu ultima caracterizare nu se pot împăca, fiindcă ei știu că de fapt e fix invers și așa a fost mereu: prostul strigă ”proștii!”. De ce?
Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani este felul în care s-a făcut selecţia umană, spune Romilă. A cernut doar incapabili sau jigodii. Asta înseamnă ca acum, în ceasul al 12-lea al istoriei, normalii și (foștii) liberi să se predea definitiv unor proști sau unor pramatii. Ar fi și chiar este suprema umilință pentru cei care nu și-au abandonat creierul la marginea unei piețe din Wuhan, unde micuții au căzut secerați ca spicele, atât cât a fost nevoie pentru instaurarea răului.
Răul, urâtul, minciuna și nedreptatea sunt ingredientele noii normalități care provoacă voma oamenilor normali și (foști) liberi.
”Crucea oamenilor normali este că sunt foarte puțini”, spune Romilă. Dar și Iisus a fost unul singur care și-a dus crucea.
Citiți interviul profesorului Romilă, dat acum 6 ani. ”Eroii din linia I” să ia aminte la povestea unui student la Medicină, care nu luase în considerare spiritul când și-a ales specializarea. ”Or, spiritul fiinţei umane e o valoare indiscutabilă, de la care ar trebui să plece orice medic”, spune Romilă. Și diagnosticul cade implacabil: ”Însă trăim într-o lume de tâmpiţi, în care dacă rosteşti numele lui Dumnezeu, se ridică toţi împotriva ta.”
Nu vă îngrijorați, Romilă nu e vreun habotnic, fiindcă tot el spune: ”Psihiatrii trebuie să fie foarte atenţi când vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic”.
Iar la final, pică dramatic sentința, de un vizionarism tulburător:
”Sunt un tip care a trăit 45 de ani în socialism. Eu preţuiesc libertatea. M-ar îngrozi, ca sub diverse măşti, să o pierdem din nou. Oricâtă mizerie ar fi, oricâtă ratare, oricâtă inferioritate, cât timp vom fi liberi, merită să trăim”.
Deci, asta era, libertatea se pierde sub măști și fără ea viața n-are rost.
http://arhiva.formula-as.ro/…/
Aurel Romilă a fost șef al Catedrei de Psihiatrie de la UMF București, unde acum este conducător de Doctorat. În 1982 a fost printre intelectualii care au suportat represiunea comunistă împotriva meditației transcendentale.
(Sursa: Pagina Cristian Niculescu)
Fabulos!