Vocea de pe Facebook. Prăjituri de pandemie

Pandemia a scos din cofetărese dorința lor ascunsă, întunecată că ele, de fapt, ar vrea să comande şi să pedepsească aspru plutoanele de pofticioşi care-şi lipesc ochii nesățioşi de vitrinele cu prăjituri, tânjind să le muşte trupul moale din cremă, cu plăcinte care aburesc sticla cu răsuflarea lor dulce.

Ieri am fost soldat la cofetăria Elidor din Oradea. Pentru câteva minute, nu mai eram clienta care dă o poală de bani pe trei bucăți de prăjituri, de parcă ar avea miezul aurit, eram cătana, ordonanța sergentului, un număr din pluton care aşteaptă mila superiorului la popota regimentului. În uşă stătea o angajată, ca un plutonier proțăpit pe picioarele antrenate, şi repeta, la stânga, la dreapta, în funcție de ce spunea soldatul intrat în popotă, pâine, prăjituri, cozonaci.

Haideți, haideți, mai repede! Aud, între stânga şi dreapta, strigătul unei cofetărese cu bonetă albă, cu alură de general bătrân şi hârşit, pe care-l supără bătăturile şi guta şi musai să-si răzbune dracii pe nenorociții de soldați. Din doi paşi am fost în cofetărie gata să mă apropii de vitrină şi să spun ce poftesc când o aud răgușită, stai! Am încremenit şi aproape că mi-am bătut călcâiele să iau poziția de drepți.

Stai! A răcnit încă o dată ofițereasa. Doi paşi înapoi! Nu m-am mişcat şi am rupt rândul răzvrătită. Tanti, ne-ați chemat în pas alergător şi acum ce faceți cu noi?! Instrucție?! Dacă ştiam că e instrucție, îmi aduceam şi io livretul militar de acasă, îl aud pe frate-meu.

Ofițereasa-cofetăreasă stătea proptită într-un colț de vitrină şi îşi flutura o mână pe sub ochii mei de am crezut că-mi lipeşte o scatoalcă peste gura de indisciplinată. Hai spune repede ce vrei? Ce prăjituri? De care? Întrebările zburau jap, jap, ca gloanțele din mitralieră. Aş vrea un mille fois. De care? Avem de trei feluri, cu vanilie, cu caramel, cu ciocolată. De care? De care?! Cred că mă înroşisem şi sub mască şi peste mască. Nu mai ştiam de care, nu mi se permitea să ezit, să mai reflectez, şi am spus rapid, la nimereală, alabala, să fie cu vanilie şi caramel.

Ofițereasa vizibil iritată de pretențiile mele de cătana neascultătoare şi-a vârât mâna într-un mille fois cu caramel şi când l-a trântit pe o tăviță din carton i-a zburat ăluia capul din foi. Nu mai vedeam o prăjitură, vedeam un boț de mămăligă neagră pentru care ar trebui să spun un bogdaproste că mă scapă de la foamete cruntă.

Atât? Atât?! Răcnea generalissima înfuriată de tăcerea mea. Aş mai vrea…Ce?! Ce mai vrei?! O bucată de plăcintă cu mac…Aia nu e plăcintă, mi-a retezat-o scurt. Aia e linzert! Auzi, lin-zert! Ei, până aici! Pentru mine e plăcintă! Am țipat ascuțit în cofetăria transformată în cazarmă de nici musca n-a mai mişcat. Plăcintă, tanti! E plăcintă! Cred că am bătut şi din picior atât de tare mi se întunecase totul în jur. O vedeam gata să-si vâre jghioanba înmănuşată chirurgical şi în trupul placintei cu mac şi am oprit-o.

Ustensile nu aveți aici?! Nu-mi convine să vă vârâți ghearele în bucata mea de prăjitură! Nu mai vreau nimic! Nu mai vreau să mă serviți! Am mănuşă! Uite, am mănuşă! Răcnea generalissima în timp ce-şi agita mâna cu manusa pe care se vedeau urmele decapitării mille fois-ului. Nu mai vreau! Strigam eu.

Dintre cofetăresele, cinci-şase la număr, care se încurcau inutile în propriile picioare şi se izbeau ca popicele, când una de alta, când de tejghea, a ieşit una triumfătoare cu o paletă din inox în mână. Vă servesc io cu paleta. Ofițereasa mi-a aruncat o privire cu care ar fi voit să mă împuşte, să mă execute dintr-un singur foc pentru indisciplină ca să le fiu învățătură de minte cătanelor ce aşteptau să fie miluite cu o prăjitură.

(Sursa: Pagina Liliana Sime)