Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Vocea de pe Facebook: România figurează în rapoartele internaționale ca țară-sursă în Europa pentru trafic de persoane

Comisia de anchetă pentru copiii dispăruți, pe care am propus-o Camerei Deputaților şi care a fost aprobată în martie, a început audierile de trei săptămâni. Ultima audiere a fost şocantă ca informații şi concluzii.
Astăzi, în afara audierilor, am avut o altă întâlnire cu un ONG care se ocupă de trafic de persoane. Informațiile au venit să confirme şi să adauge la ceea ce au spus în ultima audiere alte două ONG-uri care sunt implicate în combaterea acestui flagel.

Plecând de la informația primită la prima audiere din cadrul Comisiei – unde reprezentantul MAI a afirmat că 40 la sută dintre copiii dispăruți (plecare voluntară cu recidivă) provin din DGASPC – am mers pe firul informației.

La cea de-a treia audiere, ONG-urile invitate la audieri au relatat că există DGASPC-uri (ne-au fost nominalizate judeţele în cauză) care furnizează “marfă” pentru reţelele de trafic de persoane, respectiv prostituţie şi/sau cerşetorie. Reţelele sunt aproape imposibil de destructurat, fiind o încrengătură între “instanţe, poliţie, politicieni”, conform afirmațiilor de la audieri. Ne-au fost prezentate cazuri concrete, unde dosarele sunt fie dosite, fie clasate pe motiv că minora a consimțit sexul.

România figurează în multe rapoarte internaționale ca țară-sursă în Europa pentru trafic de persoane. A fost și o instituție arătată cu degetul (mă abțin încă să o nominalizez până va fi și aceasta audiată), rolul ei fiind să promoveze o strategie şi să acţioneze în sensul combaterii traficului de persoane. Din ceea ce s-a afirmat în audieri și în discuțiile purtate cu reprezentanți ai societății civile care acţionează pentru combaterea traficului, instituția respectivă stopează demersurile acoperind “peştii mari de ape tulburi” (am citat din audieri).

Acum câteva zile, a fost făcut public un raport al UK pe acest subiect. România figurează acolo cu o reţea de trafic care operează pe teritoriul UK. Cooperarea cu instituţiile din România pare a fi inexistentă sau total ineficientă și formală.

Nu ştiu care va fi finalul acestor audieri, dar e imposibil să mă fac că nu aud ceea ce se spune şi că nu văd documentele. Cred că subiectul ar trebui inclus, de urgenţă, între priorități, pe agenda instituțiilor statului.

(Sursa: Pagina Adriana Săftoiu)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *