Vocea de pe Facebook. Securitate maximă înseamnă totalitarism , iar libertate maximă înseamnă anarhie

Dupa ce batranii au fost lasati sa moara in azile peste tot in lume, oamenilor li s-a refuzat alt tratament decat cel de virus, oamenii au fost fortati sa stea in casa pe cand economia se prabusea, inca nu ne vine sa credem ca ni se intampla noua toate acestea. Ca decidentii politici pot lua astfel de masuri impotriva propriilor popoare. Daca acest blocaj continua, al caprioarei intepenite in fata farurilor masinii, vom muri. Ca societate libera.

Paradoxul libertatii – asa cum omul poate folosi libertatea pentru a se revolta impotriva Creatorului sau, asa poate folosi libertatea si pentru a alege lipsirea de libertate, inchisoarea – a patimilor, a firii etc. Libertatea e bolovanul facut de Dumnezeu pe care nici El nu-l poate ridica, autolimitarea celui atotputernic (Soloviov). Dar acum nu numai ca oamenii sunt dispusi sa renunte la libertatea lor, dar vor limitata si libertatea semenilor, intr-un amestec de frica si ciuda, care nu are nimic rational, asa cum se prezinta indeobste, ci este rezultatul impresionabilitatii in fata propagandei. Stiinta pusa sa apere instinctualul distrugand sufletul nu e o expresie a ratiunii. In toata aceasta criza a lipsit acut judecata rationala bazata pe dovezi empirice (evitate, cum a fost cazul neefectuarii de autopsii sau de studii ample privind eficienta tratamentelor) si cautand masuri eficiente si rationale. O preventie rationala este proportionala, iar masurile de combatere a virusului numai proportionale nu au fost si nu sunt. Se aseamana cu stangismul radical (corectitudine politica, wokeness), unde singura masura este sensibilitatea celui ce (vrea sa) se simte jignit. Nu ratiunea, « common sense » dicteaza reactiile azi, ci sentimentul de vulnerabilitate exacerbat pe toate caile. Pare ca multi oameni nu mai pot trai fara a li se asigura o securitate sanitara pentru care nici un sacrificiu nu e prea mare. Dar ce inseamna aceasta ?

Ca oameni, traim intr-un continuu balans intre securitate si libertate, un echilibru instabil, caci instabile ne sunt pornirile. Insa balanta a fost data in administrare statului, iar efectele sunt directe asupra indivizilor. Cresterea securitatii inseamna scaderea libertatii si invers. Securitate maximă înseamnă totalitarism , iar libertate maximă înseamnă anarhie. Acceptand sa fim incuiati in casa, sa falimenteze un procent urias din afacerile mici, sa nu poata fi tratati bolnavii cronici, sa scada la jumate depistarile de cancer, sa se limiteze libertatea de circulatie a oamenilor sanatosi, sa purtam, sanatosi fiind, masti pe fata, inclusiv copiii, am ales securitatea in locul libertatii si, inca si mai mult, sacrificarea celorlalti pentru propriul confort psihologic. Dovedit fiind ca periculozitatea virusului este comparabila cu a unei gripe sezoniere si cu mult sub cea a multor boli cu care convietuim de zeci de ani, deci care nu justifica astfel de masuri, vedem ca nu numai ca am ales sa renuntam la o parte din libertate, dar aceasta renuntare a fost ca urmare a unei minciuni (andosate de stat).
Cum se face ca nici o amenintare nu cheama la mai mult control asupra statului, asupra colosilor economici si financiari, intarirea comunitatilor locale, trezirea din totala degringolada morala ? Toate aceste ciume care ne lovesc – terorism, razboaie ce pun milioane pe drumuri, virusi – declanseaza intotdeauna aceeasi reactie de aparare : control sporit al populatiei. Interceptari de convorbiri si mesaje, trasaj, recunoastere faciala, termometrizare, purtat masca, izolare in casa – nici una dintre aceste masuri nu si-a dovedit eficienta in combaterea dusmanului declarat, fie el terorism, incalzire globala sau virus. Ele au muscat insa, pe rand, halci mari din libertatile individuale, lovind in acelasi timp structura sociala. E clar ca apararea e impotriva populatiei, nu impotriva agresorilor.

In acelasi timp, masurile excesive de control nu fac decat sa expuna autoritatea statului, sa puna sub semnul intrebarii legitimitatea puterii publice. Atunci cand statul impune masuri care nu sunt in primul rand in beneficiul cetatenilor, ci fie alimenteaza o retea corupta de achizitii publice (masti, medicamente neperformante dar scumpe, vaccinuri insuficient testate sau inutile etc), fie fac sa primeze coercitia in dauna masurilor legitime – populatia cedeaza si se instaureaza un regim autoritar – fie se produce o revolutie, ambele parti riscand foarte mult in aceasta confruntare. Se forteaza un stand-off, un duel in care nu este decat de pierdut, in afara celor care beneficiaza fara sa-si fi pus pielea la bataie.

Sub ochii nostri se produce o masificare prin favorizarea fortei in dauna organicitatii societatii, urmarea instinctualului (frica) in dauna ratiunii (fals crezandu-se ca oricine foloseste cifre automat imbraca hainele sobre ale stiintei), a depersonalizarii in dauna responsabilizarii. Rezultatul e o masa manipulata prin instinctual in locul unei comunitati organice, articulate in jurul valorilor comune. Intr-o societate libera, viata este pretul suprem platit pentru binele suprem, care e libertatea, pe cand intr-o societate abuzata de forta, valoarea centrala devine sacrificarea libertatii individuale in beneficiul masei, caci libertatea ameninta discursul unitar. Dai viata si iei libertate sau dai libertate si primesti viata in cusca. La adevar nu se mai ajunge prin dezbatere, ci se elimina vocile disidente pentru a avea un adevar prefabricat, repede acceptat de masa. Raportul de forta, distructiv (a se vedea executiile simbolice ale celor ce pun sub semnul intrebarii discursul oficial), se opune si inlocuieste raportul de valoare, de fascinatie, de dragoste, de transformare prin convingere, captatio benevoletiae, singurul raport creator. Oameni ce nu-si pedepsesc copiii acasa pentru a nu le afecta personalitatea accepta ca o intreaga generatie de elevi sa fie brutalizata cu masuri abuzive nejustificate rational si o intreaga lume sa schimbe libertatea pe submisiune neconditionata in fata unei noi religii seculariste – frica de virus. In lipsa valorilor, propria umoare a zbirilor devine normativa, chit ca se invarte precum soba lui Nastratin Hogea. Iar linistea si ordinea care se astern acum au acelasi chip spectral cu al linistii si ordinii la care chema Iliescu, linistea si ordinea unui cortegiu funerar ce petrece tara la ingropaciune. Caderea economica ce se produce deja in lumea intreaga va fi pusa in spatele virusului, nu a celor care au decretat masurile mult mai nocive decat virusul, dar nimeni nu va mai vedea asta.

O lume in care interactiunea digitala devine predominanta, iar cea reala se face pe dupa masti si parapete este o lume in care societatea nu se mai poate regla prin interactiune vie intre oameni. Solidaritatea, sentimentul de apartenenta, confortul social vor fi dinamitate – sunt deja. Normele de buna cuviinta isi vor pierde relevanta aproape cu totul, de la cum te imbraci pana la cum te porti. Instrainarea risca sa devina regula. Cat ajungi sa te cunosti cu colegii intalniti doar in sedinte online ? Cum sa stie profesorul ce simt copiii din spatele ecranelor sau al mastilor ? Cati se vor saluta ca mai inainte, cu mastile ascunzandu-le identitatea ? Cati vor pune mana la gura cand casca ? Cati vor zambi prietenos cand stiu ca fata nu li se vede ? Rigoarea si respectul sunt specifice interactiunii reale, vii.

S-a invartit inelul lui Gyges al istoriei si am devenit invizibili in spatele mastilor. Stiindu-ne natura, ne asteptam sa fim mai buni cu masti pe fata ? Toate aceste masuri in spatele carora ne ascundem ne predau instinctualului si nicidecum ratiunii. De la Platon la Tolkien, « departarea sociala » de dupa invartirea inelului duce la decadere interioara.
Ca si Faust, primind ceea ce ne dorim de la diavol, trebuie sa contrasemnam la masuri constrangatoare atunci cand acceptam « viata fara de moarte ». Doar ca diavolul este intotdeauna un desavarsit jurist, vom primi o viata fara de moarte ce, ca in poveste, va insemna transformarea in cenusa a tot ce iubim, viata de care ne-am lipsi repede, pe cand clauzele oneroase vor fi implementate strict. Suntem, ca umanitate, in pozitia lui Porcupine din Calauza lui Tarkovski, ce a intrat in Zona pentru a i se indeplini dorinta de a-si salva fratele din moarte, dar a primit raspuns la dorinta sa cea ma profunda, care era bogatia. Pus fata in fata cu rodul rugaciunii sale, banii, s-a sinucis. La dorinta noastra cea mai puternica, de sanatate, iata, primim ceea ce traim de cateva luni, de la carantina, la copii speriati – pretul pentru obsesia noastra speculata de Leviathan.
Umanitatea trebuie sa treaca peste aceste ingradiri stupide, la fel cum Azarenka a trecut peste ele sarind s-o consoleze pe Kasatkina.

119676839_10160108572723154_2178605880239694904_o

(Sursa: Pagina Marian Safir)