CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

Vom sta închiși de bunăvoie în casă până când Donald Trump va pierde alegerile în SUA

Pe zi ce trece pandemia de coronavirus se transformă dintr-o urgență medicală într-un plan de aservire totală a oamenilor liberi având ca scop eliminarea pericolului așa zis populist, la adresa reprezentanților establishmentului mondial.

În ultimii ani, dacă mai era cazul, a devenit evident faptul că liderii curentului considerat politically correct sunt uniți de aceleași interese politico-economice militând pentru păstrarea status quo-ului de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Câștigarea alegerilor prezidențiale din 2016 de către Donald Trump, Brexitul, urcarea tot mai puternică în preferințele electoratului a unor polititicieni precum Matteo Salvini, Marine Le Pen, lipsa de încredere a cetățenilor în clasa politică mainstream, războaiele economice dintre SUA și China, dar și dintre SUA și UE și așa mai departe, au adus lumea într-o stare de zbucium permanent.

În acest context, epidemia de  Coronavirus COVID-19 a devenit o excelentă oportunitate pentru ca Emmanuel Macron, Angela Merkel, Giuseppe Conte și alții ca ei să revină în atenția publicului,  prezentându-se drept eroii planetei.

Pandemia a devenit o mană cerească pentru o restaurație politică, la nivel global. Salvatorii lumii au nevoie de repunerea lucrurilor în ordine așa cum erau înaintea de apariția lui Donald Trump. De aceea, aceste personaje politice sunt interesate să mențină în vigoare cât mai multă vreme măsurile de restrângere a drepturilor și libertăților cetățenești, adică până când Donald Trump va pierde alegerile în SUA.

Acum, chiar nu mai este vorba despre situația persoanelor infectate cu coronavirus, ci despre cine va fi viitorul președinte  de la Casa Albă. Așa se explică de ce Nancy Pelosi, secondată de Joe Biden, dar și de Barack și Michelle Obama (nu m-ar mira ca fosta primă doamnă să devină contracandidatul lui Donald Trump) folosesc pandemia ca principală armă de atac împotriva președintelui american.

Pentru ca strategia lor să aibă succes este esențial ca oamenii să fie convinși că pericolul infectării cu coronavirus este permanent. Atât timp cât viața se va desfășura sub spectrul ameninţării permanente că putem să murim în orice clipă, din cauza virusului, atunci cetățenii nu se vor mai interesa de apărarea democrației și a libertății și a lor însăși, de fapt. Sigur că oficial toate măsurile autorităților sunt instituite doar pentru binele nostru, iar cine va îndrăzni să-i deranjeze va fi prezentat ca anarhist și insensibil la decesele numărate de zeci de ori pe zi, în speranța ca sunt mai multe decât ieri și tot așa.

Partidul Democrat, din dorința de a scăpa de Donald Trump, are nevoie ca nebunia să atingă  cote paroxistice. Este clar că acest lucru nu va fi foarte greu de atins având în vedere că statul în casă ne innebuneste putin pe toți. Faptul că oamenii și-au pierdut locurile de muncă, situație dublată de creșterea îngrijorării că nu vor mai avea bani să-și cumpere mâncare, va ajuta la adâncirea sentimentului de ură împotriva lui Trump. Bineînțeles că nenumărați experți medicali, somități de renume mondial, vor susține că pandemia va ataca în valuri omenirea, la nesfârșit.

Cine va îndrăzni să spună că liderii planetei folosesc pandemia să scape de Donald Trump?
De aceea, am impresia că vom sta închiși de bunăvoie în casă până când actualul președinte american va pierde alegerile în SUA. A doua zi, după ce Donald Trump va deveni o amintire urâtă pentru establishmentului mondial, viața noastră va reveni la normal ca și când pandemia nu ar fi existat.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Vom sta închiși de bunăvoie în casă până când Donald Trump va pierde alegerile în SUA”

  • Am mari indoieli ca viata noastra va reveni la „normal” cu Bill Gates, Soros si altii la butoane… Uitati-va numai cum au reactionat corporatiile media in aceasta criza, in cel mai jegos mod de manipulare, propaganda si militantism neo-globalist posibil. Studiu de caz – mizeria Digi24, o crima terorista la adresa psihicului uman.

    nu va lasati antrenati

  • N-ar fi mai bine ca aceasta „somitate” care are la activ ceva mai mult decat malpraxis de prea mult timp, sa fie carantinat juridic cativa ani asa incat sa aiba ocazia sa studieze si sa aprofundeze mai bine tezele „vacantei” copy-paste din documentele de „partid si de stat” ale congreselor celebre, precum si ale ideologiei SS? Cine stie, poate asa are si ocazia sa fie mai original sau cel putin sa aiba productii mai laborioase de cateva carti, precum adoratul sau nazist sau adorata CO2? Si poate ar fi si mai bine sa il insoteasca in aceasta experienta initiatica racoroasa si „apostolii” care ii impartasesc idealurile „umanitare”. In plus ar mai trebui sa dea seama pentru mastile si manusile infestate aruncate pe trotuarul din fata institutului, din care nu-si mai ia „vacanta” meritata, si care are monopolul absolut asupra vietii si mortii, mai ceva decat D-zeu, din primele zile ale pandemiei, fapt care nu este o intamplare, nici un accident, ci un act deliberat si criminal. Dar cine sa determine toate acestea? Nicidecum cei asemenea pe care ii apuca criza de inima deindata ce aud imnul de stat.

  • Interesanta si plauzibila legatura …Faptul arata o disperare inimaginabila la adversarii lui Trump

  • Corect. In SUA, partidu Democrat tocmai a incercat impunerea votului pe internet, care le-ar creste sansele, fiindca frauda e mai simpla online. Trump a zis ca se opune. Lupta e la metoda de votare fiindca Coronavirus a modificat alesul la vot, asa e. 😎

    • Ma baieti,cu toata stima ce v o port,confrati de „agora”,nu am aceeasi parere ca si a voastra,nu Trump este cel atacat,Trump este cel ce ataca,aceasta criza a Coronavirusului i vine manusa Trumpetelui,oamenii din SUA vor vrea vinovati iar Trump le ofera astora vinovati,Monstruoasa coalitie CHINA SOROS DEMOCRATI,Trump castiga din treaba asta,daca Trump va castiga alegerile din toamna(si nu ma indoiesc ca asa va fi),asta se va datora tocmai Coronavirusului,daca nu era Coronovirusul,nu ma indoiesc ca mos Joe Biden il batea pe Trumpica la scor,asa,cu coronavirusu Trump va castiga la scor,va spune ca el este un mega presedinte,si ca democratii cei rai s au inteles cu chinejii sa i bage lui coronavirus pe cap,ca sa l impiedice pe el sa faca „america great again”,va da vina pe chineji si pe democrati,asa cum a facut unu in Germania acu vreo 80 de ani,care a dat vina pe evrei pentru toate relele din lume.Trump este un maestru in a manipula ura oamenilor si a o indrepta acolo unde i convine lui,asa ca dragi fani Trump stati linistiti,o sa ne „delectam” cu acest personaj inca vreo patru anisori,singura problema e sa nu i vina astuia o idee sa inceapa un razboi nuclear cu chinejii,temerea mea e ca pe asta l duce capu la asa ceva ,sa ne cadorisesca cu vreo Apocalipsa post pandemie. 🙁 🙁 🙁 Nu credeti ca sunt un fan al Democratilor sau a lui Soros,au facut aia destule nefacute,da cu Trump asta calare pe 10 000 de focoase nucleare ,parca ma cam tem.Eu il cred in stare pe Trump sa dea drumu la razboi nuclear cu China,si din 7 miliarde jumate sa ramanem sub un miliard,iar la noi in tara sa ne numaram supravietuitorii prin Retezat,Fagaras,muntii Vrancei,sau prin Rodna,asa cativa supravietuitori(vanatori-culegatori). 🙁 🙁 🙁

      • Oamenii innebuniti de cap,si cu stomacul gol,voteaza tocmai un populist ca Trump,nu pe Biden,Pelosi,Obama,Gates care vin cu mesaje de retinere,si care nu spun oamenilor ceea ce ar vrea sa auda,adica faptul ca vom iesi din criza repede,ei le spun oamenilor ca aceasta criza va mai dura,din pacate,cam asa si este,oamenii ajunsi la capatul rabdarii,nu mai au decat ura pe care sa si o reverse pe cineva,iar cine speculeaza acea ura si o indreapta impotriva adversarilor ,acela castiga alegerile,iar Trump este un maestru la asa ceva,gasirea si pedepsirea vinovatilor e tema lui de campanie,nu punerea savantilor pe care i are SUA la treaba,(si finantarea lor),pentru a gasi leacul la cumplita maladie,cat mai repede,(nici masuri pentru ca dezastrul pandemic din SUA sa fie limitat,din vreme, nu am prea vazut),asta ar trebui sa fie prima lui prioritate,nu acuzatii si urlete,si teorii ale conspiratiei.Dar „Hate is the perrenial motivator” si Trump pricepe asta foarte bine.Iar ca Trump este antisistem,eu unul sunt sceptic,unul cu adevarat antisistem nu va ajunge in vecii vecilor in fruntea unui sistem,sau a unei tari importante.Ca poate scapa „de sub control”,si sa faca diverse si neprevazute,da, asta poate,dar asta nu va fi in favoarea noastra a tuturor.(adica nu ne va avantaja pe nici unii pe aceasta planeta).Partea proasta este ca Americii i arde casa,(si noua Occidentalilor),dar unii ca Trump in loc sa caute apa,sa stinga incendiul,cauta toporul,sa l omoare pe vecin(China),pe care l considera vinovat de incendierea casei,(ala a facut gratar in curte,si niste scantei au ajuns in curtea lui Trump,da ala in loc sa arunce apa pe scantei,sa le stinga ,cauta toporu cu care sa dea in cap la celalalt vecin Iranu ca striga ala prea tare Allahu Akbar si l deranja la urechi,dar si sa dea cu el in cap Chinei ca are prea multa carne pe gratar,si intre timp i a luat foc casa in timp ce Trump isi cauta disperat toporu).Stinge focu mai Trump,lasa dracu toporu,ca nu cu toporu stingi tu focul. 😆 😆 😆

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *