Vrem erou!

Însuși Ștefan cel Mare, de s-ar ridica din mormînt, n-ar mai găsi, astăzi, suficienți răzeși nici pentru o gardă de corp, darămite pentru  o armată de apărare a patriei; n-ar găsi nici măcar iobagi care să-și tînjească libertatea…

Căci elitele, cocoțate în cîrca universală, au avut grijă să formeze și să cultive, cu timpul, ca prostime utilă, amalgamul claselor sociale de lingăi, de reinventați și de mojici. O mulțime, cu criteriile scurtcircuitate, care vrea din tot sufletul un erou, dar care nu e în stare nici să-l nască și nici măcar să-l schițeze.

De aceea elitele, călare pe mulțimile despuiate, în mare parte, de reflexele muncii și ale autoapărării, își pot crea și investi pe îndelete alesul (de preferat, un tînăr sau o tînără), pentru postul vacant de erou idealizat, promovîndu-l prin simple tactici de marketing, în vigoare de cînd lumea și pămîntul.

Nu e de mirare că, indiferent în ce țară de pe Pămînt ți-ai arunca privirea, lucrurile, date cu mai mult sau mai puțin sclipici, stau cam la fel. Discernem variațiuni în funcției de greutatea specifică dată de așezarea geografică și patrimoniul spiritual-cultural-istoric al  fiecărui areal.

Prin prisma lumescului, ne-au terminat! Noi știm că în vremurile cele de pe urmă, nu se vor mai naște Sfinți, nici Eroi, nici măcar conducători harismatici, ci numai o mînă de exponențiali Martiri.

Rămîne de văzut.

 

P.S. – Îmi vine-n minte una dintre poeziile mele de debut, de tragică și sarcastică atmosferă, numai și numai deoarece conjunctura prezentă îi adaugă cîteva conotații hilare:

Ecologica

 

“Victorie! Victorie!”

fâlfâiau rațele sălbatice,

cu capetele prin nori de tot felul,

schimbându-și ades locurile.

 

Răpind din zbor

câte-o gâză mutantă,

uitau de oboseală –

chiar dacă sunt ramolite

de tinere -,

până când

se prăbușeau epuizate

prin mări fără pești

care să le consume rămășițele.

 

Zborul intercontinental

dura mult și debusolat

(doar de-or mai exista continentele…).

 

Rățoiul fîlfîie, în cruce,

plin de funingine.

Ar vrea să-l schimbe careva

dar în spatele lui

a încetat, demult, măcăitul.

 

Au rămas doar el si porumbelul

dar învingătoare va fi,

fără de greș,

natura.

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Vrem erou!”

  • Europa e un fel de apendicită asiatică.

    • Chiar așa. Mi se pare că va degenera în peritonită și va exploda curînd. Zona mediterano-balcanică este, însă, ca un buric al pămîntului, iar istoria își va încheia eliptica acolo unde și-a început-o.

  • Banuiesc ca va referiti exclusiv la spatiul „euro-atlantic”. In restul planetei, lumea merge inainte, la modul normal. Deocamdata. Apropo, Europa e doar o biata anexa (with self inflated so called virtues) a gigantului Eurasia.

    • Normal? Nu. Neo-normal și înainte? Da. Ca în culoarul cu oglinzi deformatoare, de la bîlci. Către 2.0.

  • ‘Noi știm că în vremurile cele de pe urmă, nu se vor mai naște Sfinți, nici Eroi, nici măcar conducători harismatici, ci numai o mînă de exponențiali Martiri.’

    de unde stiti?, …cu intreaga consideratie intreb

    asa e, omul va ramane singur, ca Hristos pe Cruce,
    insa …sa retinem cine ramane singur,
    omul, care a fost Facut dupa chipul si asemanarea Sfintei Treimi
    Dumnezeu se retrage, insa l lasa pe om in Creatie
    …pentru ca E! suficient

    • omul …nu va ramane singur, Enoh Si Ilie, care vin ‘doi intr unul’, le vor fi de suficient folos oamenilor.

      • si nu numai, pentru ca zicerile lor vor fi daruite …cu egala cnsideratie, altfel cum …avand in vedere Nivelul pe care se joaca?!

      • Vor veni amîndoi, împreună:
        Apocalipsa, 11:3-7
        ”3.Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile.
        4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului.
        5. Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis.
        6. Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
        7. Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî.”
        https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=4&cap=11

        ”În afară de asta, Hristos îi asigură în mod cert pe învățăceii Săi, spre îndreptățirea proorocului Malahia, că aceasta se v-a întîmpla negreșit. Matei 17, 11: ”Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate.”
        https://pantokrator.info/ti-legei-i-agia-grafi-gia-tous-profites/

    • „Oamenii sinceri vor auzi, vor crede și vor fi mântuiți. Cei nesinceri se vor rătăci, se vor întuneca și vor pieri.” (Fraza finală a articolului:
      https://pantokrator.info/ti-legei-i-agia-grafi-gia-tous-profites/)
      Singurătatea ne-o alegem… singuri. Dumnezeu nu se retrage. Noi nu ne apropiem sau chiar Îl gonim/crucificăm.

  • O mulțime, cu criteriile scurtcircuitate, care vrea din tot sufletul un erou, dar care nu e în stare nici să-l nască și nici măcar să-l schițeze.

    nu i bai, e n stare sa l recunoasca.
    tocmai ce s a dat in vleag ca poate.

    • ”Erou” după dex:
      ”Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă.
      […]
      Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *